Autori > Mihail Sebastian

Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 13

ACTUL III

SCENA 13

Mona - Profesorul

Mona
Marin… vezi, eu nu pot să rămân aici, așa, în rochia asta… Aveai dreptate.

Profesorul
(Gest spre rochia adusă de el): Bine, dar… (Pe urmă, scurt): Nu-ți place?

Mona
Ba da. Dar nu e deajuns. Îmi trebue… am nevoie de atâtea alte lucruri… Și atunci, plec să…

Profesorul
(Tresărind): Pleci?

Mona
Deocamdată.

Profesorul
Mona!

Mona
Dar mă voiu întoarce.

Profesorul
Când?

Mona
Repede.

Profesorul
Mâine?

Mona
Mâine… nu cred.

Profesorul
Poimâine?

Mona
Știu eu?

Profesorul
Atunci… Duminecă.

Mona
Da… poate, Duminecă… poate într’o Duminecă.

Profesorul
Să te-aștept?

Mona
Sigur. Ce întrebare?

Profesorul
Să te-aștept la gară?

Mona
Nu. Nu la gară. Aici. Așteaptă-mă aici. Am să viu.

Profesorul
Când?

Mona
Mereu. In fiecare seară.

Profesorul
(După ce a privit-o): Înțeleg.

Mona
Ce înțelegi?

Profesorul
De douăsprezece ore trăesc într’un vis absurd. Cel mai absurd dintre visuri. De câteva ori mi-am spus: Dac’ar fi adevărat? Dacă s’ar putea să fie adevărat? Uite și adineaori, pe stradă, m’am oprit din fugă - fugeam… M’am oprit deodată și am pus mâna pe mine… Doamne! numai de nu m’aș trezi… Mona! Simt că încep să mă trezesc. Nimic n’ai fost adevărat.

Mona
Nimic? (Îl sărută): Nici sărutarea asta?

Profesorul
Te duci, Mona. Pleci și nu te mai întorci. N’am să te mai văd niciodată.

Mona
Marin, acolo sus, lângă Alcor, e o stea… o stea care de astă noapte poartă numele meu… Tu n’ai văzut-o niciodată, dar știi că e acolo. Eu voiu fi totdeauna aici. (Iese ușor în timp ce el a rămas cu privirea spre cer, spre Ursa Mare, spre Alcor, spre steaua Iui nevăzută)