Autori > Mihail Sebastian


Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 01




ACTUL II

Acasă, la profesor, în aceiaș seară. Interior de celibatar, în provincie. Totul e curat, dar sărăcăcios, desperechiat. Masă, scaune, un divan. Un raft cu cărți. De altfel, cărți sunt cam peste tot. Pe masă, pe scaune, pe jos.

O ușă de intrare în dreapta, planul I. O alta ușă în stânga, planul II. Duce spre o altă încăpere (bucătărie, oficiu, debaras)

In peretele din fund, fereastră dublă, dând spre o mică grădiniță înspre stradă.

La ridicarea cortinei scena e goală. întuneric. Prin fereastră se vede un cer senin de vară, înstelat.

In depărtare silueta albastră închis a munților.


SCENA 01


Profesorul — Necunoscuta

Tăcere. Un câine latră pe undeva, prin mahala. Un altul îi răspunde din depărtare. Se aude din

dreapta o cheie răsucită în broasca, ușa se deschide.

Profesorul

(Intrând): Pe aici, pe aici…

Necunoscuta

(Urmându-l): Am ajuns?

Profesorul

Da. Suntem acasă. (Pune cu mare grijă cartea pe masă).

Necunoscuta

Ce întuneric!

Profesorul

O clipă și aprind lampa. (Caută bâjbâind): Numai să găsesc chibriturile.

Necunoscuta

Nu e lumină electrică?

Profesorul

Nu… Adică de fapt este, dar nu i-a dat încă drumul. Abia la toamnă, când o fi gata uzina.

Necunoscuta

Nu aștept eu până atunci.

Profesorul

(A găsit cutia cu chibrituri, dar chibritul nu ia foc): Nu vrea să se aprindă. Umezeală mare.

Necunoscuta

Ce întuneric! Ce străzi! M’am lovit de toți copacii, • 1”toate gardurile.

Profesorul

(A reușit însfârșit să aprindă un chibrit): Îmi pare rău doamnă, îmi pare foarte rău (A aprins lampa.

Lampă de petrol, cu abat-jour alb, rotund, de porțelan, care dă o lumină mică, scăzută).

Necunoscuta

(Lăsându-se să cadă pe un scaun): Nu mai pot. Sunt sdrobită. (Iși aruncă din picior un pantof, pe urmă pe
celălalt): Mi-am rănit picioarele. Câte pietre! Câți bolovani ! (Rămasă în ciorapi, își freacă talpa  piciorului).

Profesorul

(Ridicând un pantof de jos): De fapt, în centru, strada e pavată, dar aici pe la noi…

Necunoscuta

Nu se pavează niciodată?

Profesorul

Ba da. Poate… la anul…

Necunoscuta

Ghinionul meu! Am venit cu un an prea devreme.

Profesorul

(Căutând celălalt pantof): Nu văd celălalt pantof. Nu știu unde este.

Necunoscuta

E prea întuneric aici. Ce lumină chioară. Nu poți s’o faci mai mare?

Profesorul

Ba da. Dar nu e bine. Se vede din stradă.

Necunoscuta

Ei și?

Profesorul

Nu trebue să se știe că sunteți aici.

Necunoscuta

Atunci stinge. Ori o stingi, ori o faci mai mare. Nu pot s’o sufăr așa.

Profesorul

Cum doriți. Numai să știți că nu e bine. Trece lume pe stradă.

Necunoscuta

Nu trece nimeni. Strada e pustie.

Profesorul

Acuma. Dar mai târziu dă drumul dela cinematograf… Că azi e Miercuri.

Necunoscuta

Și dacă e Miercuri?

Profesorul

Miercuri și Sâmbătă e cinematograf. Totdeauna.

Necunoscuta

Și d-ta nu te-ai dus?

Profesorul

Nu. Nu mă duc niciodată. (Ridica fitilul lămpii: lumină mare).

Necunoscuta

(Se ridică în picioare și aruncă o privire circulară asupra încăperii): Aici locuești d-ta? Aici… trăesti d-ta…

Profesorul

Da.

Necunoscuta

Oribil!

Profesorul

Nu vă place?

Necunoscuta

Ba da. Iartă-mă. E foarte… frumos.

Profesorul

Nu. Nu e frumos, dar pentru mine, e tot ce-mi trebue Și nici nu e departe de școală. Fiindcă nu știu dacă v’am spus… eu sunt profesor.

Necunoscuta

Nu era nevoie să-mi spui. Se vede.

Profesorul

După ce?

Necunoscuta
După tot. (Privire circulară asupra întregei încăperi, privire în care e cuprins și el, ca un obiect în plus):
Groaznic! Parcă tot era mai bine afară! Cel puțin să deschidem fereastra. (Merge spre fereastră).

Profesorul

(Speriat): Nu!

Necunoscuta

(Mirată): De ce?

Profesorul
(Foarte îngrijorat): Nu v’am spus? O să dea drumul la cinematograf. Trece lume pe stradă. O să vă vadă.

Necunoscuta
Ei și? (Deschide larg fereastra).

Profesorul

La ora asta… O femee… aici…

Necunoscuta

La d-ta, n’a venit niciodată o femee?

Profesorul

Doamnă! Cum vă puteți închipui…

Necunoscuta

Vrei să spui că nu primești niciodată?

Profesorul

Sunt un om serios. Un profesor. Un om cu răspundere.

Necunoscuta

Vrei să spui că eu sunt singura femee… Prima femee care intră în casa asta?

Profesorul

Doamnă… vă rog să credeți că n’ași fi cutezat niciodată… dacă n’ar fi fost împrejurările cu totul

neobișnuite în care v’am întâlnit…

Necunoscuta

Ce tânăr ești! Sau ce bătrân!

Profesorul

Doamnă ! vă rog, vă conjur, plecați dela fereastră.

Necunoscuta

Nu fii copil, nu e nimeni.

Profesorul

Vă vede de peste drum, dela Chiroiu.

Necunoscuta

Care Chiroiu?

Profesorul

Chiroiu dela Percepție. Casa albă cu gard de lemn ți viță sălbatecă.

Necunoscuta

(După ce s’a uitat în strada): Ași! E întuneric.

Profesorul

Tocmai de asta. Sunt după perdele.

Necunoscuta

De unde știi?

Profesorul

Totdeauna sunt după perdele.

Necunoscuta

Azi e Miercuri. Ei nu se duc la cinematograf?

Profesorul

Ba da, dar a rămas bătrâna, mama lui m-me Chiroiu. m-me Grigorescu, cu copiii și servitoarea. Și nu sunt numai ei, mai e Atanasiu.

Necunoscuta
Care Atanasiu?

Profesorul
Casa de alături, cu uluci. Și Lascu, Judecătorul, casa galbenă, cu trei geamuri la stradă și Maltopol și Vișan. Vișan dela Regie.

Necunoscuta
Ce de lume!

Profesorul
Nu glumiți, doamnă. E tot târgul la ferestre.

Necunoscuta
Nu văd nimic. Nu aud nimic. (Cu urechea ațintită spre stradă): Toată lumea doarme.

Profesorul
Chiar dacă doarme… Și din somn ne vede.

Necunoscuta

(Același joc ca mai sus): Niciun sunet. Niciun foșnet… (După o secundă): Ba da. Ce e sgomotul ăsta?

Profesorul
Ce sgomot?

Necunoscuta

Nu auzi? Un fel de scârțâit, ca un ferestrău mic. (Arătând spre ușa din stânga): Parcă ar veni de acolo.

Profesorul

A! Nu e nimic. E șoarecele.

Necunoscuta

(Cu o mică tresărire): Ai șoareci?

Profesorul

Unul singur. Nu vă speriați. Il cunosc.

Necunoscuta

Cum îl cunoști?

Profesorul

E un șoarece mic… gris… cu ochii rotunzi. Vine uneori pe aici noaptea, când stau mai târziu…

când citesc sau am de lucru. Ii place să se plimbe printre cărți.

Necunoscuta

O! (Cu oarecare spaimă): Printre cărți?

Profesorul

Nu vă temeți. Astă seară nu vine el. Simte că e cineva .străin. Pe mine mă cunoaște. Ne-am

împrietenit.

Necunoscuta

V’ați împrietenit?… Spune-mi; mai ai și alți prieteni?

Profesorul
Sigur. Pe Udrea. Colegul meu… Profesorul de muzică… foarte interesant om. Mare talent. E compozitor. La el mă duc să dorm noaptea asta. De altfel e timpul să mă duc. E târziu. Trebue să dormiți…

Necunoscuta
Nu mi-e somn. Mi-a trecut.

Profesorul
Totuși… e târziu… Eu vă las. Patul de colo (arată cu degetul spre dormeză, timid, ca și cum n’ar îndrâsni
să se apropie): Așternutul în dulap… dacă vreți să vă spălați…

Necunoscuta
Ași vrea. (Privindu-se): Sunt plină de funingine, dela gară, dela tren.

Profesorul
Găsiți un ștergar curat dincolo.

Necunoscuta

(Arătând spre ușa din stânga): Acolo e odaia de bae?

Profesorul

Da… Adică nu… Insfârșit… nu e ceea ce se cheamă odaie de baie… Era o cămară, un fel de
bucătărie, dar cum eu mănânc în oraș, am transformat-o… am… o să vedeți!

Necunoscuta
Duș e?

Profesorul
Da. Un fel de duș. E o stropitoare… o stropitoare de grădină, agățată de perete și o sfoară…

Necunoscuta
Foarte ingenios.

Profesorul
Îmi pare rău… Aș vrea… Aș fi vrut…

Necunoscuta
Nu te mai frământa (Dispusă să se mulțumească cu orice): O chiuvetă e?

Profesorul
(Încântat): Asta da. Sigur.

Necunoscuta
Atunci e bine. Stai să văd. (Iese prin ușa din stânga și se întoarce după câteva secunde): Nu merge apa.

Profesorul
(Mirat): Nu curge? (Aducându-și aminte): Sigur că nu curge. A oprit-o dela uzină.

Necunoscuta
Cum a oprit-o!

Profesorul
Totdeauna o oprește, seara, la ora șase.

Necunoscuta
De ce?

Profesorul
Fiindcă uzina nu lucrează noaptea.

Necunoscuta
(Cam decolată): Are dreptate… Pentru cine să lucreze. Și dacă cineva vrea să se spele… sau i se face sete?

Profesorul
Avem fântână. Vă aduc eu apă dela fântână. Din curte.

Necunoscuta
Lasă, nu trebue…

Profesorul
De ce? Nimic mai simplu. Vă aduc cu stropitoarea. (Intră repede în odaia din stânga, se întoarce cu o
stropitoare de grădină în mână și traversează scena): Imediat… Într’o clipă… (Iese prin dreapta).

Necunoscuta
Rămasă singură, femeia privește cu oarecare curiozitate în jurul ei, ne uită cu atenție la mobilă,
încearcă cu mâna arcurile divanului, trece plin fața rafturilor cu cărți, unde se oprește câteva clipe.
De afară, din i ni ir, se aude roata puțului, scârțâitul lanțului. Femeia scoate din raft o carte. Pe urmă alta, le deschide o secundă, le pune la loc. Vine din nou în centrul scenei, continuând să inspecteze încăperea, cu aceeași privire căutătoare și amuzată, zărește pe masă (stânga planul I) cartea împachetată, pe care Profesorul la venire, a pus-o acolo cu mare grijă. O despachetează, o privește, o deschide, nu cu mai multă curiozitate decât le deschisese pe celelalte. In acest moment ușa din dreapta se deschide).

Profesorul
Nu. E Kepler.

Necunoscuta
Și ăsta?

Profesorul
Copernic.

Necunoscuta

Ii cunoști?

Profesorul
Ii cunosc, dar… au murit. Au murit de mult. Câteva sute de ani.

Necunoscuta
Cum spuneai că-l cheamă pe ăsta?

Profesorul
Copernic.

Necunoscuta
Parcă am auzit de el.

Profesorul
Tot ce se poate. (Fără ironie): E destul de cunoscut.

Necunoscuta
Și de ce-i ții aici?

Profesorul
Așa. Mă gândesc la ei… uneori…

Necunoscuta
(Privindu-l lung): Ce om ciudat ești d-ta… Da, ce om ciudat.

(Fluier)

(Se aude de departe un șuerat lung, subțire. E probabil un gardist de stradă, care s’a trezit. Profesorul tresare și rămâne o clipă atent, cu degetul arătător ridicat în sus).

Profesorul
A dat drumul dela cinematograf. (După o secundă): Aud pași… Voci… (Într’adevăr parcă se aude un
sgomot nedistinct de pași și voci).

Necunoscuta
Nu aud nimic.

Profesorul
(Repezindu-se la lampă, coboară mult fitilul, aproape stingând de tot, pe urmă în șoaptă): Ssst! Pe strada
noastră… Plecați din dreptul ferestrei… la o parte… (Femeea se dă deoparte și se lipește cu spatele de
perete, la dreapta ferestrei. Profesorul este și el cu spatele la perete, într’o atitudine simetrică la stânga. Între ei amândoi este fereastra larg deschisă, cu cerul albastru, plin de stele. Între timp pașii se aud mai tare, răsunând pe caldarâm). Se apropie. Vin încoace. (Pașii s’au oprit).

Vocea D-rei Cucu
(Din stradă): Iți spun că am văzut lumină. Și fereastra e deschisă.

Profesorul

(In șoaptă): Vedeți? V’am spus să nu deschideți fereastra.

Vocea D-rei Cucu
E acasă. N’are unde să fie în altă parte. Strigă-l!

Vocea lui Udrea

Miroiu! Miroiu!

Necunoscuta

(In șoaptă): Miroiu te cheamă?

Profesorul

(Idem): Da.

Necunoscuta

Și mai cum?

Profesorul

Marin.

Necunoscuta

Marin Miroiu… Nu e urît.


Vocea lui Udrea
Miroiu! Deschide! Eu sunt.

Necunoscuta

(Mereu în șoaptă): Cine e ăsta?

Profesorul

(La fel): Colegul meu… Profesorul de muzică.


Vocea lui Udrea
Miroiu, nu auzi? Nu ești acasă?

Vocea D-rei Cucu
Ce-l mai întrebi? Sigur că e acasă.

Necunoscuta

Și asta cine e?

Profesorul

O colegă… Profesoara de fizico-chimice.

Necunoscuta

Și ce vrea?

Profesorul

Nu știu.

Necunoscuta

E iubita d-tale?

Profesorul

(Jignit): Doamnă! vă rog…

Necunoscuta

E logodnica d-tale?

Profesorul

Nu am logodnică.

Necunoscuta

Atunci ce caută aici la ora asta? (Bătăi violente afară în poartă).

Profesorul

(Afolat): O să scoale toată mahalaua. Trebue să le deschidem.

Necunoscuta

Deschide-le. (Bătăile continuă. Profesorul face un pas, vine în dreptul ferestrei, se apleacă peste pervaz și strigă).

Profesorul

Un moment. Am auzit. Vin. (Către Necunoscută în șoaptă): Ce ne facem?

Necunoscuta

Nimic. Să vie.

Profesorul

Și să vă găsească aici?

Necunoscuta

De ce nu?

Profesorul
Pentru nimic în lume. E cu neputință. (Scoțând din nou capul pe fereastră, fiindcă iar se aud bătăi): Vin.
Îndată. Îndată. (Către Necunoscută): Doamnă, trebue să vă ascundeți, trebue să dispăreți.

Necunoscuta
Eu pe fereastră nu săr, să știi!

Profesorul
Treceți dincolo. (Arătând ușa din stânga): Un moment.

Necunoscuta
Bine dar… (Face un pas, spre ușa indicată).

Profesorul
(Alarmat): Capul jos! Capul jos! (Femeea apleacă capul în timp ce trece în dreptul ferestrei).

Necunoscuta
(A ajuns lângă ușă): Să nu mă ții mult.

Profesorul
(Zăpăcit de tot): Cinci minute… Trei minute… Până văd ce vor. Până mă scap de ei.

Necunoscuta
Să nu mă ții mult că mi-e somn.

Profesorul
Parcă ziceați că nu vă mai e.

Necunoscuta
Ei! Mi s’a făcut din nou. (Iese. Bătăi în poartă).

Profesorul
(Se duce la fereastră): Acuma! Acuma! (Merge spre lampă ridică fitilul, se face din nou lumină mare. Aruncă repede o privire de jur-împrejur și pe urmă se grăbește spre ușa din dreapta).

Necunoscuta
(Deschizând ușa din stânga): Să nu mă ții mult, auzi! E întuneric aici.

Profesorul
(Implorând): Vă rog! vă rog…

(Necunoscuta a închis ușa la loc, Profesorul iese prin dreapta, câteva clipe scena rămâne goală)




Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 01
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 02
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 03
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 04
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 05
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 06
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 07
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 08
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 09
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 10
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 11
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 12
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 13
Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 14
Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 01
Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 02
Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 03
Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 04
Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 05
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 01
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 02
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 03
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 04
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 05
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 06
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 07
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 08
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 09
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 10
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 11
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 12
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 13
Steaua fara nume - Actul 03 - Scena 14


Aceasta pagina a fost accesata de 1501 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio