• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Corigent la limba romana - 03

*
Nu stiu de ce, dar de catva timp, de cate ori vad pe Mihaita, mi se strange inima de mila...
Mihaita nu mai este om. Este asa ceva care nu mai seamana a nimic... Un fel de fum... O boare calda... Un cantec de jale... Cand vorbeste, parca geme un bolnav. Cand merge, parca schioapata un cal de dric. Cand sta pe loc, parca se topeste o lumanare de seu. Mihaita este cersetorul nenorocit caruia, in loc sa i se dea ceva de pomana, i s-a mai furat si unica zdreanta murdara de pe umeri.
si totusi, Mihaita a luat si anul acesta premiul intai cu cununa.
Doamne, Doamne... Ai mila si de premiantii din tara romaneasca, fiindca de corigenti ne ingrijim noi astia mai marunti...
Credeam ca premiul are sa-l vindece. Mihaita insa boleste mai rau, din zi in zi... Din clipa nenorocita cand ne-am intalnit la Trivalea cu fetele prefectului, Mihaita nu mai este ceea ce a fost inainte. Nu e vorba, nu fusese el nici pana atunci om sa-i stai in fata cu palaria in mana. Dar de atunci s-a schimbat asa, ca nu-l mai recunosti de azi pe maine.
in noaptea de Mos-Ajun, desi vedea pe Lizica pentru prima oara, nu parea totusi decis sa porneasca pe drumul cimitirului. Dar de cand i-a facut englezoaica rusinea sa-l azvarle din fata fetelor ca pe o carpa murdara, Mihaita a ramas parca si azi cu ochii pironiti tot in pietrisul soselei, in care-si pierduse demnitatea lui de om sarac, muncitor cinstit.
Astazi, cand l-am vazut, parca abia il sculase Cristos din mormant ca pe Lazar.
La orice m-as fi gandit, fiindca, la drept vorbind, orice lucru este posibil pe lume, dar cu ce venise el in cap sau mai bine zis, in suflet, n-as fi banuit niciodata. si, lucru curios, Mihaita stie lucruri pe care nu le stiu inca nici eu, desi eu ies in fiecare zi in oras, si cu Cotan sunt prieten asa bun, ca, de multe ori, nu-mi ascunde nici chiar intimitati de familie.
Mihaita a aflat ca Lizica se marita... Or, Lizica, bineinteles, nu se marita cu el; se marita cu altul, cu un om mult mai in varsta ca ea, un om trecut de 50 de ani, cu fostul prefect de Arges, sub regimul celuilalt partid politic.
Daca Mihaita ar fi trait toata viata la "centru", si tot n-ar fi stiut atatea lucruri. Mihaita stie chiar ceva si mai mult. stie bunaoara ca tatal lui Cotan o sa intre la in minister si ca in locul lui are sa vie prefect ginerele sau, care a trecut in acelasi partid politic cu el. Mai stie apoi ca nunta are sa se faca in curand si ca imediat dupa nunta mirii au sa plece la Paris.
La mine a venit ca sa-mi ceara un sfat. Pana atunci, sfaturi ii cerusem numai eu lui. Mihaita ma uimea cu ce stia din aceleasi carti pe care, de altfel, le citeam si noi. Un singur lucru nu stia doar: ce trebuie sa faca pentru ca sa impiedice nunta!... si lucrul acesta trebuia sa i-l spun eu.
in primul moment, am crezut ca Mihaita a innebunit. Ar fi insemnat ca orasul nostru, in cateva zile numai, a progresat mai mult decat in cei doua sute cincizeci de ani aproape de cand fusese fondat de Voda serban Cantacuzino, fiindca la o populatie de l7.000 de locuitori normali, numara acum si doi nebuni. Unul era el si altul eram eu. Mihaita, insa, nu era nebun. Nebun eram numai eu, fiindca pe mine singur ma gasise sa-i dau ce trebuia sa faca pentru ca sa impiedice nunta sau in cel mai rau caz, sa o poata amana inca trei-patru ani, pana ce-si va lua licenta in drept.
Iata ce inseamna sa ramai corigent la limba romana si sa fii nevoit sa stai toata vara la Pitesti, in loc sa te duci la vie, la Slatina... Iata ce inseamna sa fii prieten bun cu premiantul intai din clasa si, in loc sa-l duci cu tine in strada Libertatii, la madam Gutuie, sa pofteai pe baiatul cizmarului de pe Scoroboaia, fara sa prevezi consecintele, in casa prefectului care are doua fete mari, dintre care una de maritat.
Nu mai stiu ce i-am spus, cum l-am incantat, cum l-am descantat si cum l-am facut in cele din urma sa plece si sa ma lase in pace. A doua zi, insa, de dimineata si pana seara, pana a venit Lapus sa ne ducem la ghitarista de la pod, cuvintele lui Mihaita mi-au torturat urechile ca niste bondari cu aripile de tinichea.
- Ce ma fac, ma... a... a... ca se marita Lizica!... Of, of, of!...
*
De cand s-a construit linia ferata la Curtea-de-Arges, Pitestii au devenit un fel de mic "centru" CFR. Pentru acelasi motiv, mahalaua orasului din vale a capatat si ea oarecare animatie oficiala.
Cel mai important local de petrecere este o carciuma de langa podul de peste raul Arges, pe unde trece soseaua ce duce la Bucuresti si la Campulung. in carciuma asta se face si muzica pana noaptea tarziu. Lapus a descoperit-o asta-iarna, gratie melomaniei lui, recunoscuta in tot liceul. Ghitarista de care mi-a vorbit, insa, nu canta in local decat de trei saptamani. Patronul a adus-o anume de la Constanta pentru clientii de seama, fiindca este o mare artista si mai ales fiindca este turcoaica de la Constantinopol.
Daca m-as fi multumit numai cu explicatiile lui Lapus, as fi trait cu o iluzie mai mult. Dar mie asa mi-a fost scris se vede: sa-mi pierd toate iluziile una dupa alta, si o data cu ele sa-mi pierd si putinii prieteni ce-i aveam.
Pe Cotan nu pot sa contez, fiindca baiatul prefectului este ca o haina de sarbatoare, pe care nu o poti purta in fiecare zi. Pe Mihaita, mi-e teama ca azi-maine am sa-l pierd definitiv fiindca, oricata bunavointa as avea, n-am sa pot totusi impiedica pe fata actualului prefect sa se marite cu viitorul prefect. Pe Lapus, insa, sunt sigur ca l-am pierdut chiar de azi-noapte.
Faimoasa ghitarista este Margareta.
Cand si-a dat seama ca noi ne cunoastem mai dinainte si inca bine de tot, Lapus si-a pierdut cadenta, cum s-ar zice in limbajul muzical. S-a subtiat ca un gat de ghitara, a sughitat o data si bine, ca si cum i-ar fi plesnit toate coardele deodata, si pe urma a amutit si din gura, si din ghitara. Cnd l-am invitat sa mai bea din vinul infundat pe care, de altfel, tot el il comandase, a refuzat. Zicea ca-l doare maseaua de minte, care ii creste tocmai dupa ce nu mai ai nevoie de ea... Chiostec, care canta din flaut, n-ar fi facut niciodata o figura asa de proasta intr-un local de petrecere. Ar fi baut pana ce s-ar fi cherchelit si pe urma, cu siguranta, ne-ar fi luat la bataie pe amandoi, si pe mine si pe Margareta. Tristetea lui Lapus, insa, nu m-a impresionat decat pe mine. Margareta ne-a cantat si a baut pana tarziu dupa miezul noptii.
Ce fata buna si de incredere e Margareta asta!... Cand facea pe croitoreasa cu ziua la noi acasa, mama era gata sa-si puna mana in foc pentru ea. Acelasi lucru si azi. De cand face pe ghitarista cu noaptea, prietenul meu Lapus Nicolae jura ca Margareta este turcoaica veritabila, si parca nu-i vine sa creada ca favorita lui a mai avut si alte aventuri inaintea lui. Adevarul este ca si Margareta, si Lapus sunt amandoi tigani neaosi.
Lapus este amorezat de Margareta. Nimic mai firesc pentru doi artisti in ghitara ca ei. De Margareta am fost intr-o vreme amorezat si eu. Ba ceva mai mult, Margareta este prima femeie pentru care am plans. Ghicesc, chiar, ca de cand este ghitarista mai ales, Margareta a mai facut si pe altii sa planga. Lapus, bunaoara, plange cu hohot, dar nu vrea sa se dea pe fata. Pacat de el!... Margareta n-are sa-l poata iubi niciodata. Lapus este adept al formulei "arta pentru arta", iar Margareta a formulei "arta cu tendinta".
Iata un lucru pe care Lapus n-are sa-l priceapa niciodata, si vina are sa cada tot pe mine, fiindca eu am avut norocul sa cunosc pe Margareta inaintea lui. Pe vremea aceea, insa, Margareta nu era ghitarista. Era o simpla croitoreasa cu ziua. Acum Margareta nu face decat angajamente cu sezonul. Deosebirea, dar, este enorma intre ce-a fost si ce este. 0 croitoreasa poate face din cand in cand si "arta pentru arta". Unei ghitariste, insa, unei mari artiste cum e Margareta azi, formula lui Lapus "arta pentru arta" nu-i poate fi de folos nici cat una din cele opt coarde ale ghitarei sale.
Margareta s-a "ciupit", cum se spune la Pitesti cand bei mai mult decat trebuie. N-am vazut-o niciodata asa de vesela, o veselie calda, lichida si comunicativa. in jurul Margaretei, toata lumea e vesela, afara de Lapus, bineinteles. Ma intreb cam ce anume s-o fi schimbat in Margareta. Ochii? Gura? Culoarea carnii?... As!... Nimic... Margareta a ramas aceeasi femeie urata, senzuala si generoasa, care acum doi ani aproape ma inaintase la gradul de "barbat"... Margareta nici nu banuieste cat ii datorez pentru actuala si definitiva mea situatie umana in ierarhia senzuala. Daca in locul croitoresei de atunci as fi cunoscut pe ghitarista de azi, cine stie daca n-as fi fost si eu tot un fel de Mihaita sau chiar Lapus?...
Margareta insa a ramas aceeasi fata buna. Parca imi ghiceste gandul. si fiindca numai eu singur o inteleg, Margareta mi se destainuieste ca si altadata, tot numai mie. Pentru ea, ghitarista sau croitoreasa este acelasi lucru. Numai ca Margareta vrea sa-l faca pe Lapus sa inteleaga ca un cantec de ghitara costa ceva mai scump ca o pereche de ciorapi carpiti in casa.
N-am sa-i spun nimic lui Lapus. Dar cu prima ocazie, am sa ma duc sa mai vad pe Margareta eu singur.
*
Cotan imi scrie de la Govora:

"Draga Bucule,
Tu ce mai faci ca eu fac bine. M-am imprietenit cu un baiat, tot elev in clasa VII-a ca mine, la liceul din Craiova, cu care petrec de minune. Are si un aparat fotografic, cu care tragem fetele la masina. Zilele trecute, am cunoscut pe una, Steluta de la Slatina, fata nostima. Zice ca este vara cu tine. E adevarat?... Tu nu mi-ai vorbit niciodata de ea... vezi cum esti tu?... Ea imi place foarte mult. Barbatu-sau, insa, ca toti profesorii de gimnastica, este un om periculos. A facut pana acum trei batai la Govora. Noroc insa ca nu vine s-o vada decat sambata seara si pleaca luni dimineata. iti spun lucrurile astea ca sa stii sa te feresti si tu de el, ca, dupa cate am ghicit eu, vara-ta mai are si azi Ťcarligť la tine. De una, insa, mai bine ca stai la Pitesti si nu esti cu noi aici. 0 sa-ti spun eu de ce la toamna, cand ne vom intalni. Vezi de prepara bine examenul, sa nu care cumva sa ramai repetent. Mihaita ce mai face? Spune-i salutari de la mine si de la toata familia. Daca ai timp sa-mi raspunzi, scrie-mi daca Chiostec a plecat la Merisani cum era vorba sau daca nu cumva a ramas la Piteai cu Anisoara. Dar sa nu-ti dai in petec sa-i spui ceva de chestia noastra, ca asta este tot asa de nebun ca si barbatul verei tale si ma omoara cand o pune mana pe mine. Al tau prieten, care-ti ureaza petrecere frumoasa si succes la toamna,
Cotan ".

Scrisoarea lui Cotan nu-mi spune aproape nimic. Mama imi spuse mai dinainte ca vara asta Steluta se duce la Govora, asa ca tot n-as fi gasit-o la Slatina, chiar daca ma duceam la vie. De altfel, nu stiu de ce, dar de cand am revazut pe Margareta, Steluta parca nu ma mai intereseaza. Steluta este genul femeilor incidentale. E nostima numai cand o intalnesti fara sa te gandesti la ea. Altminteri, prea este obositoare. Steluta te oboseste si cu vorba, si cu tacerea. Ma gandesc chiar sa nu-i mai spun sa vina la toamna cu mine la Bucuresti. Pana atunci, am eu la cine sa ma gandesc. Margareta, bunaoara, imi place si acum. Numai ca mi-e teama cu Margareta sa n-am incurcaturi. Din ce am vorbit eu cu ea, mi se pare ca nu prea e tocmai asa cum spunea Lapus. Margareta sta cu chirie intr-o camera mobilata, la o proprietareasa care nu-i da voie sa primeasca vizite peste zi, iar noaptea, cand doarme proprietareasa, prea multi clienti o asteapta in strada dupa inchiderea localului. De altfel, Margareta - am observat - nu vorbeste decat cu clientii de seama.
Kety insa e libera si continua sa fie cu mine delicioasa. imi vine sa cred ca este singura femeie adevarata pe care am cunoscut-o pana acum. De cand a plecat barbatu-sau la baile militare de la Tekirghiol, ma duc la ea aproape in fiecare seara. Acum nu-mi mai este teama ca ma prinde nimeni. Profesorul de limba romana, care e bucurestean, a plecat si el din oras pe timpul vacantei. Ce om al dracului si profesorul asta!... Daca as fi banuit ca ma spioneaza din gradina publica, as fi intrat cel putin pe poarta din strada Egalitatii, fiindca locuinta sotilor Ceausoglu are doua intrari separate. Kety a fost foarte afectata de ce mi s-a intamplat. De altfel, afara de mine si de profesor, numai ea singura mai stie adevaratul motiv pentru care am ramas corigent la limba romana.
Ca sa rada de mine, de cate ori suntem singuri, Kety ma sperie ca bate cineva la fereastra. De data asta, insa, nu se mai prinde. Oare de ce voluptatea apropierii de o femeie cu care te gasesti singur este cu atat mai mare cu cat te obsedeaza teama de a fi surprins?... Lucrul acesta l-am observat acum, cand ma duc la Kety fara sa-mi mai fie teama. Asta nu inseamna ca Kety nu-mi mai place. Din contra. Din zi in zi, din noapte in noapte, parca tot mai bine ne potrivim unul cu altul. Totusi, cand mi-aduc aminte ce a fost si ce ar mai putea sa fie, m-apuca mai repede fiorii groazei decat ai dragostei. si unde mai pui ca atunci ma prinsese profesorul de limba romana, care era un strain. Dar daca - Doamne fereste - m-ar fi prins capitanul, barbatu-sau?
Sa stie Cotan ce-am patit si prin cate am trecut, s-ar stramba de ras. Cotan este mult mai prudent decat mine. Dovada ca se intereseaza de tot ce face Chiostec, nu cumva sa-l prinda, sau macar sa afle ceva despre el. Dar de ce vrea oare Cotan sa stie daca Chiostec a plecat la Merisani sau a ramas la Pitesti? Nu cumva o avea de gand sa se mai abata si pe aici?... Ce dracu... Nu sunt destule fete frumoase la Govora?... Daca i-as raspunde si eu?...

"Draga Cotane,
iti multumesc pentru randurile tale pline de atentie si de dragoste prieteneasca. imi pare bine ca petreci de minune si-ti urez asa mereu toata vacanta. N-avea nici o grija. Chiostec n-are sa stie niciodata nimic de la mine. Acum este la Merisani. A plecat imediat dupa plecarea ta la Govora. Anisoara este singura aici. Am vazut-o chiar aseara, dar nu i-am vorbit, fiindca era la brat cu cineva strain. Daca o vezi pe Steluta, spune-i complimente si din partea mea. Este adevarat ca mi-e vara, dar ca are Ťcarligť la mine - nici gand. Asa e Steluta, fata buna. Numai fereste-te si tu sa nu care cumva sa vorbesti ceva despre mine de fata cu barbatu-sau. Mihaita este foarte abatut. Nu stiu de ce. Are probabil un mare foc pe suflet, pe care nu-l spune insa nimanui. Lapus Nicolae si-a cumparat o ghitara strasnica. Altceva nou nu mai am ce-ti spune. Fii pe pace, la toamna n-am sa te fac de rusine. Al tau prieten care te doreste,
Bucu"
*
Acasa la noi toata lumea a fost mobilizata. Mama, Lina si Nastase lucreaza de zor. Se prepara muraturile familiei pentru iarna si bagajele mele pentru Bucuresti.
Cand ma gandesc ce prost am sa manac la pension, m-apuca groaza. Totusi, n-am ce face. Trebuie sa plec. Profesorul de limba romana m-a trantit si de data asta!... Salvarea mea nu e decat pensionul din Bucuresti, unde pot face doua clase intr-un singur an. Altminteri imi ia inainte si Mihaita, si Chiostec, si Lapus. De Cotan nu mai vorbesc, fiindca baiatul prefectului nu umbla numai pe picioarele lui, ca noi ceilalti.
Iata-ma dar gata de plecare... Curios lucru. Cand plecam la Slatina, parca era altfel. Cand pleci, esti totdeauna emotionat. Dar emotiile pentru plecarea mea la Bucuresti sunt cu totul altfel decat cele de pana acum. Omul stie cand pleaca... Cand se intoarce, numai Dumnezeu stie. Cand plecam la Slatina, stiam cel putin unde ma duc. Ma duceam la vie, la mama-mare, la Steluta. La Bucuresti, insa, n-am mai fost niciodata. Nu stiu cum o fi pe-acolo. Nu cunosc pe nimeni, si nu stiu daca cineva o sa vrea sa ma cunoasca si pe mine. La Pitesti, unde se cunoaste toata lumea, si tot sunt persoane care cand se intalnesc pe strada, in loc sa-si vorbeasca, isi intorc capul in alta parte. Dar la Bucuresti?... Banuiesc insa ca la pension trebuie sa fie zgomot si lumina multa, nu ca la noi la liceu, liniste si intuneric...
Mama, care de catva timp e cu mine de o gravitate pontificala, parca a uitat ca sunt copilul ei. A inceput sa-mi zica "domnule" si sa ma faca raspunzator de toate neplacerile familiei. Eu sunt vinovat de tot ce s-ar intampla. De ce oare? Nu stiu. Asa vrea mama. Eu sunt vinovat, bunaoara, ca mama-mare a fost bolnava de reumatism asta-iarna, ca in anul acesta n-o sa avem recolta buna la vie si ca pe Cioban a trebuit sa-l impuste fiindca turbase. Dar vina mea cea mare este ca, in vara asta, Steluta, in loc sa stea la Slatina ca de obicei, s-a dus la Govora, unde barbatu-sau a prins-o cu Cotan, care este prieten cu mine.
A, nu!!... Pana aici. Mie personal nu-mi recunosc decat o singura mare vina: corigenta la limba romana. Atat, si nimic mai mult. Pentru toate celelalte neplaceri familiare, sa faca bine sa raspunda fiecare autor in parte.
Patania lui Cotan ma amuza. Astept sa-l vad, ca sa rad de el. Cotan a mancat si bataie. Pe mine profesorul de limba romana m-a lasat corigent numai. si cand ma gandesc ca numai Kety e vinovata. Acelasi lucru trebuie sa se fi intamplat si cu Cotan. Sunt sigur. Vinovata trebuie sa fie numai Steluta!... Bine ca scap de ea si nu mai vine cu mine la Bucuresti. Sa stie mama ca Steluta l-a inselat pe Georgica cu mine, inca de asta-vara, m-ar da afara din casa. Nu m-ar mai lasa sa urmez liceul. M-ar trimite la cizmarie... Acolo nu sunt examene. Faci cum vezi cu ochii, nu cum scrie la carte. Clientul iti explica ce-i place lui si tu faci asa cum iti spune el. Apoi, daca-i place, bine - plateste si pleaca multumit... Daca nu, pleaca suparat. si atata tot... Clienti asa, slava Domnului, sunt destui in oras... Pana acum, nu am auzit inca sa fi murit vreun cizmar de foame.
De dragoste, insa, poti muri, oricine ai fi. Mihaita, bunaoara, o sa moara de dragoste. Dar de dragoste sau de foame, este acelasi lucru. Dragostea iti taie pofta de mancare. si Mihaita, care abia are ce sa manance, de cand iubeste pe fata prefectului, aproape nu mai mananca deloc. Cnd l-am vazut ultima oara, mi-a destainuit ca daca Lizica se marita, el se omoara.
Nu stiu cum o fi cand iubesti ca Mihaita, dar sa te omori din dragoste trebuie sa fie cu adevarat un lucru grozav.
Doamne, Doamne!... Ai mila de bietul Mihaita, ca eu nu mai am ce sa-i fac.
*
Pensionul nostru este o hardughie lunga de nu se mai sfarseste. tine dintr-o strada pana-n alta. Una este Calea Mosilor, alta este strada Vantului. Format din mai multe corpuri de cladiri vechi, legate intre ele prin coridoare de scanduri cu geam si stresini late de tinichea, pensionul nostru fereste l47 de elevi (65 interni si 82 externi) de soare, de ploaie si chiar de bolile lumesti, pentru care mai exista o incapere numita "infirmerie". De infirmeria pensionului, insa, nu profita decat internii. Externii se cauta in oras. in mijlocul acestor cladiri, se deschid doua curti spatioase, una cu aparatele de gimnastica si alta cu franghiile pentru uscat rufele, si o multime de alte colturi separate, pe unde lumina soarelui n-a patruns inca. Oficial se intra si se iese prin Calea Mosilor, pe unde trece si tramvaiul cu cai care duce la gara si la Obor. Prin strada Vantului, prin curtea trage numai "la fit".
Peste drum de pension este ospiciul de nebuni al doctorului sutzu. Vecinatatea asta ne convine de minune si noua, elevilor, si celor doi directori - unul de studii si altul administrativ. Vecinii nu stiu niciodata cine face galagie. Nebunii de la pension sau nebunii de la doctorul Sutzu.
O lume noua! O lume pe care n-o cunosteam inca, pe care o vad pentru intaia oara, nu cu ochii mei liberi, ci printr-un ochean de panorama. Vad lucruri frumoase si lucruri oribile. Ma intreb, insa, daca ce vad este adevarat. Nu cumva lumea asta nu este decat o simpla senzatie a mea? Mi-e teama ca ea nu exista decat in emotia exageratelor mele impresii de provincial venit pentru prima data la Bucuresti. Pe zi ce trece, caut sa ma acomodez tot mai mult cu lucrurile din jurul meu, cu oamenii de pe aici si cu obiceiurile lor, de care sunt cu totul strain. Toate sunt noi. Notiunea exacta a cuvantului "noutate" abia acum o capat si eu. Noutatea lor ma umileste parca. incep sa ma depreciez eu singur. Noutatea din jurul meu imi scoate in evidenta toate potecile vechi, cu care familia si profesorii de la liceu imi carpisera personalitatea fiintei mele. La Pitesti ma socoteam superior tuturor colegilor, chiar si lui Mihaita. Aici, insa, ma simt mic, mic de tot, asa de mic, ca eu insumi am nevoie de un microscop ca sa pot vedea exact ce sunt.
Sa stie mama unde m-a dus, si-ar smulge parul din cap. Sacrificiul ei ar fi inutil. La fel au facut si femeile din Cartagina. si-au taiat parul ca sa faca arcuri de lupta contra romanilor. Victoria, insa, a ramas de partea celor porniti sa cucereasca lumea toata cu pretul propriei lor infrangeri. Cei care-si aparau numai vechimea cetatii si averile ei putrede au fost invinsi definitiv si pentru totdeauna de catre cei carora li se parea ca n-au destul.
Simt nevoia sa ma revars si eu ca un fluviu pe toata intinderea ambelor mele maluri, pana unde se poate vedea cu ochii. imi dau seama, insa, ca n-am apa suficienta in albie. Deocamdata nu sunt abia decat un fluviu la izvorul lui. Nu stiu cat va mai trebui sa merg pana sa ma arunc si eu in mare. Dar ce trebuie sa fie marea, cand celelalte fluvii din jurul meu sunt asa de mari, ca ma inspaimanta...
Toti colegii mei sunt mai batrani decat mine. Chiar si cei din clasele mai inferioare. Majoritatea lor au mustati si unii chiar barba. Cativa sunt chiar mai batrani decat profesorii. La pension, insa, poate oricine invata carte. Aici nu se cere varsta. Se cer bani. La liceele statului se invata gratuit. De altfel, pentru cat invatasem eu, ar fi fost pacat sa mai si platesc.
Aici, scoala se confunda cu viata. Pedagogul de filozofie pretinde numai ca una o intregeste pe cealalta. scoala iti da posibilitatea sa-ti traiesti viata complet. Viata unui analfabet este o simpla existenta, si atata tot - un fel de petitie pe care o pui la dosar dupa ce ai luat act de ea. Nu-i dai nici un curs oficial. Viata nu-i decat continuarea scolii, dar fara profesori. Cartile sunt de ajuns. 0 carte buna, dupa ce ai sfarsit scoala, o pastrezi ca s-o folosesti si in viata. Sunt carti, insa, in care filele nu sunt amandoua la fel. Pe una e scris ce trebuie sa inveti in scoala, iar pe alta ce se cade sa faci in viata. si viata este marea in care o sa ne varsam cu totii, sub forma de fluvii, apa pe care am pompat-o din fantana scolii. La Pitesti, apa era salcie, aici este amara. Apa dulce este in alta parte. Dar din apa asta n-avem inca voie sa bem, pana ce fiecare din noi nu vom deveni filtrul propriei noastre bauturi...
Intendentul pensionului, care ma priveste cu mila, fiindca sunt mai mic si mai slabut decat altii, ma ia intr-o zi la o parte si ma intreaba:
- Dumneata trebuie sa fii atins la plamani. Poate ca n-ar fi bine sa bei apa din fantana... Nu vrei sa bei apa minerala la masa?... Poti sa platesti un supliment?...
- Nu stiu, domnule intendent... Dar sa-mi dati voie sa-i scriu mamei.
Mamei insa nu i-am scris, fiindca nu vream s-o alarmez. Dar nici apa minerala n-am baut, fiindca incepuse sa-mi placa apa de la pension.
*
Parintele Simion, subdirectorul pensionului, este lung si subtire, cu obrajii mancati de varsat negru si cu barba naclaita si retezata scurt, ca o bidinea de spoit latrinele. Poarta cizme, dantura de aur, ochelari negri pe dupa urechi si, in loc de potcap, palarie moale cu borduri late. Cand l-am vazut pentru prima oara, mi-am adus aminte ca taranii isi apara semanaturile cu niste prajini pe care le imbraca in toale omenesti si de care se sperie pana si ciorile. Nu stiu daca parintele Simion slujeste la vreo biserica sau daca mai este profesor si la alt liceu din Bucuresti. La noi, insa, in afara de functia sa administrativa, mai preda oficial religia pentru cei cativa elevi din cursul inferior si, facultativ, morala crestina, pentru cei din cursul superior.
Ziua sau noaptea, programul activitatii sale este totdeauna acelasi. Parintele Simion vegheaza, supravegheaza si la nevoie chiar spioneaza. stie tot ce se poate sti. stie tot ce s-a facut, ce era sa se faca sau ce n-are sa se mai faca. stie chiar lucruri despre care n-a fost niciodata vorba. Sfintia-sa, insa, lucreaza, ca in Evanghelie - numai cu ochii si cu urechile. inregistreaza tot si nu pierde nimic din ce se poate pastra. Se ascunde pe dupa usile deschise si priveze prin gaura celor inchise. Se furiseaza prin colturile intunecoase ca sa poata trage cu urechea la ce nu se poate vedea si ofteaza cu lacrimile in ochi cand vede ca elevii duc lipsa de cate ceva. Elevii sunt copiii sai adoptivi, iar el parintele spiritual al acestei intregi colectii de manuscrise nepublicate inca. Contactul cu elevii nu-l pierde niciodata. ii cerceteaza mereu si cu de-amanuntul, fie ca sunt in clasa cu profesorii, fie ca sunt in recreatie cu pedagogii, fie ca sunt la masa cu intendentul, fie ca sunt in dormitor cu... "Tatal nostru carele esti in ceruri"...
Parintele Simion este ingerul pazitor al pensionului si protectorul unei asa-zise madame Mary, care ingrijeste de rufaria elevilor interni.
Madame Mary este o femeie intre doua varste, bruna si durdulie. Vorbeste frantuzeste si fumeaza tigari fara carton, pe care si le ruleaza singura. Amanuntele astea le stim de la elevii mai vechi. Noi, care abia am venit, n-o vedem aproape deloc, desi mananca si doarme in pension ca si noi. Toata ziua insa lucreaza la subsol, imbracata intr-o bluza lunga si alba, ca infirmierele de la spital. Madame Mary este singura noastra sora de caritate. Ne carpeste ciorapii si ne coase nasturii la camasi si la izmene.
Peste zi, insa madame Mary primeste si vizite. A merge in vizita la subsol inseamna a consuma cu plata o dulceata sau o cafea turceasca. La pension nu ni se da la masa decat joia compot de prune sau marmelada, dimineata prajituri de casa si in fiecare dimineata cafea cu lapte si apa. Proviziile cu care venisem deacasa se sfarsisera; iar in oras nu era chip sa cumparam altele, fiindca "banda neagra" ni le fura, cum prindea de veste. Desi se facusera cercetari severe in tot pensionul, nu se putuse afla cine face parte din aceasta banda neagra. Unii elevi pretind ca seful bandei este chiar subdirectorul si ca madame Mary ne vinde, sub forma de consumatie suplimentara, chiar propriile noastre provizii. Eu insa nu cred nimic din tot ce se spune. Parintele Simion este o cinstita fata bisericeasca mai presus de orice banuiala, mai ales in lipsa de probe. Cat despre madame Mary, sa nu mai vorbim. Pe o femeie asa de draguta ai fi iertat-o chiar daca ti-ar fi vandut consumatiile intreit de cum le platisesi tu la pravalie.
De cand sunt intern, n-am iesit in oras decat de doua ori. Nu banuiam ca am sa ma obisnuiesc asa repede sa traiesc ca pasarile in colivie, numai intre patru ziduri. La drept vorbind, insa pensionul nostru are vreo suta de ziduri, daca socoteai cele sapte clase pentru cursuri, patru dormitoare, doua sali de mancare, infirmeria si toate celelalte incaperi ale intregii cladiri. Dar toate la un loc nu fac nici cat gradina publica din Pitesti.
Am fost sa vad si eu Cismigiul. Numai lume proasta. Servitoare, soldati, covrigari si bragagii.
La Pitesti, in gradina publica, venea numai lume buna. Fostul meu profesor de limba romana trebuie sa fie acum pe terasa bufetului. De data asta, insa, pe cine o mai spiona?... Ce obicei urat!... Dar parca aici nu ne spioneaza la fel parintele Simion?... Oare asa o sa fim spionati toata viata?... La Pitesti, cauza era Kety; aici, la Bucuresti cauza e madame Mary.
Bibita Coltescu, un coleg al meu de la Rosiorii-de-Vede, care sare gardul din strada Vantului aproape in fiecare noapte, mi-a spus ca madame Mary ar fi amanta parintelui Simion, care este vaduv. Iata insa un lucru pe care nu-l pot crede. Se poate preot cu amanta? si afara de asta, eu stiu ca un om cu oarecare pozitie sociala nu traieste cu amanta in aceeasi casa; o tine la mahala. Ce-ar fi, bunaoara, daca un capitan de vapor ar calatori cu amanta lui tot timpul in cabina? Dupa zile intregi de plutire, numai intre cer si apa, marinarii s-ar putea revolta si i-ar lua amanta, daca nu chiar si comanda. La noi la pension, insa, chiar daca ar fi asa, parintele Simion n-are de ce se teme. Cine-ar indrazni sa se atinga de amanta subdirectorului?...
Iata prima scrisoare ce-o primesc, de cand sunt in Bucuresti, de la Cotan:

"Draga Bucule,
Tu ce mai faci, ca eu fac la fel dupa cum stii si tu. La noi cursurile au inceput de-acum o luna, dar eu nu m-am dus inca la scoala, fiindca m-a invoit domnul director din cauza nuntii Lizicii. Cumnatu-meu mi-a facut cadou un ceas cu cadranul patrat care se poarta la mana. Este foarte practic, fiindca poti vedea ce ora este, fara sa te prinda profesorul. Cred c-ai auzit de isprava lui Lapus, fiindca s-a scris si in ziare. Pe voi va lasa profesorii sa cititi ziare?... stii ca ghitaristul nostru, saracul, a patit-o de-a binelea. Tata-sau, frizerul, l-a dat afara din casa, iar noi l-am dat afara din liceu. Nu se putea altfel. Dar stii de ce? Asculta, c-ai sa mori de ras. A spart tejgheaua frizeriei si i-a furat lui tata-sau 600 de lei, pe care i-a dat unei ghitariste din targul din vale, una, Margareta, cu care se incurcase mai demult. Tu stiai lucrul asta? O cunosteai? Se spune c-ar fi fost nostima. As fi vrut s-o cunosc si eu, dar acum nu se poate, fiindca este inchisa la penitenciar. Lapus a fost inchis si el, dar lui i-au dat drumul, fiindca s-a dovedit ca autorul principal al furtului a fost ea. Am auzit ca Lapus o sa vina si el la Bucuresti, la un frate al ma-sii, care tine birt pe cheiul Dambovitei. Vezi, daca te intalnesti cu el, scrie-mi si mie. Spune-i ca m-am interesat de soarta lui si sa ma ierte ca nu i-am putut imprumuta l00 de lei, dupa cum imi ceruse. Eu insa mi-am cheltuit toti banii ce-i aveam de acasa la Govora. Pacat c-ai plecat din Pitesti tocmai acum! Ai fi putut vedea pe vara-ta mai des, fiindca barbatu-sau a fost mutat la liceul nostru. M-a rugat ea sa starui pe langa tata si, cum l-am gasit intr-o zi bine dispus, s-a facut. Sa stii insa ca suntem foarte ingrijorati din cauza lui Mihaita, care a disparut de cateva zile si nu se gaseste nicaieri. il cauta politia pe capete, dar degeaba. si Chiostec, la fel. N-a mai venit nici el la scoala de cand a plecat din nou la Merisani, dupa scandalul pe care l-a facut pe strada serban-Voda. Aprins-o pe Anisoara cu asistentul de la farmacia lui Weinhold. Asa e ca nu stiai nici lucrul asta? Altceva ce vrei sa-ti mai spun, ca pe la noi nu mai e nimic nou. Te imbratiseaza cu drag prietenul tau care nu te uita,
Cotan ".

Noutatile astea ma intristeaza. Le traiesc prin ceata si de la asa mare departare, ca parca as fi orbit peste noapte si acum nu mai pot merge decat dus de mana de cineva. Cotan cel putin imi poate spune lucruri de care mi-aduce aminte cu drag si astazi inca. Dar eu?... Eu ce-i pot spune lui Cotan, care nu cunoaste nimic din ce este pe-aici?...
Bietul Lapus!... Bietul Chiostec!... Bietul Mihaita!...
Numai Cotan n-are sa pata niciodata nimic. Daca a reusit el sa se aranjeze si cu barbatul Stelutei, nu-i mai poate fi teama de nimic in viata. Cotan este cel mai fericit om de pe lume. Asa a fost nascut el sa fie... Norocul lui!...
*
Mama mi-a trimis 50 de lei sa am de cheltuiala. Fiindca s-a aflat in tot pensionul ca am bani, de frica "bandei negre" m-am dus la madame Mary si-am rugat-o sa mi-i pastreze ea.
Pana atunci nu prea statusem de vorba cu dansa. N-avusesem inca ocazia. De data asta, insa, vorbim ca si cum ne-am fi cunoscut de ani de zile. Cu cat o privesc mai de-aproape, incepe sa ma supere faptul ca toata lumea ii zice "madame", ca si cum ar fi o femeie batrana.
Madame Mary este inca tanara si zglobie ca un pitigoi. Are ceva si din Margareta, si din Kety. Ba, daca ma uit mai bine la ea, aduce din profil si cu Steluta. Atat doar ca este bruna. Madame Mary este cea mai reusita combinatie a celor trei femei pe care le cunoscusem pana atunci mai intim. Parca este o reteta medicala pe care farmacistul a preparat-o cu dozele la miligram. Daca nu mi-ar fi teama de subdirector, mai c-as sorbi-o dintr-o data. Se spune ca doctoriile, daca nu le bei dupa prescriptia medicului, te pot omori. Madame Mary, insa, nu cred sa fie capabila sa omoare un om ca mine. Prea e draguta si parintele Simion prea e "spaima ciorilor".
Sambata seara, toti elevii cu note bune si fara pedepse disciplinare avem voie sa iesim in oras in compania pedagogului de serviciu. Pedagogul insa nu merge cu noi decat pana la primul colt de strada. De-aci incolo, fiecare din noi porneste unde-i place. De obicei, mergem la teatru, la galerie, unde avem reducere de pret. Cand avem parale mai multe, mergem la cafenea sau la varieteu. Unii se duc chiar in "Crucea de piatra". Eu, insa, n-am fost niciodata pana acolo. Bibita Coltescu m-a dus la un local mai convenabil de pe Calea Victoriei. ii zice "Lahovary".
Asta-seara, fiindca este sambata, trebuie sa ies ca de obicei in oras. Am o pofta de petrecere cum n-avusesem inca de cand eram la Bucuresti. Mi-e dor de ceva nou... in noaptea asta am de gand sa descopar America!...
Ma duc deci la madame Mary sa-i cer un pol din cei 50 de lei pe care-i dadusem sa mi-i pastreze. La Bucuresti, pe vremea aceea, un pol era de ajuns pentru orice expeditie nocturna.
Madame Mary e singura. Sta pe marginea patului si face o pasenta. Cum ma vede, nu mai asteapta sa-i spun de ce-am venit si-mi striga vesela:
- Uite si pe crai de toba, pe drum de seara, manca-l-ar maica...
Craiul de toba probabil ca eram eu. Pana atunci nu-mi daduse nimeni in carti ca sa stiu de ce culoare sunt. Numai Kety incercase sa-mi ghiceasca o data in palma. Ce-a iesit, insa, mai bine nu mai iesea. Am ramas corigent la limba romana!...
Cand aude de ce-am venit, madame Mary se intristeaza si, de necaz, azvarle cartile pe scanduri. Apoi se scoala, se apropie incet de mine, ma priveste cu compatimire si-mi vorbele cu intonatii muzicale, ca si cum ar fi invatat de la parintele Simion sa citeasca in Evanghelie.
- Bine, maica... si dumneata?... Se poate?... Asta n-as fi crezut-o pentru nimic in lume! Ce-o sa zica mamitica dumitale cand o auzi ca-ti cheltuieli banii noaptea cu derbedeii?... Nu te mai lua dupa ei, ca-i pacat de Dumnezeu... astia au sa ajunga in puscarie cu totii... Pe astia n-ai sa-i vezi la Universitate cat o fi lumea...
Apoi, dupa ce se incredintase ca cuvintele ei au facut oarecare impresie asupra mea, incepe sa ma mangaie usor pe sub barbie si continua:
- Nu zic sa nu te distrezi si dumneata ca orice baiat tanar... Dar cum?... Mai exista, slava Domnului, si alte distractii... Uite, daca vrei, vino mai tarziu pe la mine, ca nu e nimeni la pension... Sa ma crezi ca si mie mi-e urat sa stau singura inchisa la subsol... Bem o cafeluta cu caimac si facem un ecarte in doi...
Prajina imbracata in toale omenesti se ridica parca amenintatoare din mijlocul unui lan de grau... Aveam impresia ca subdirectorul trebuie sa fie ascuns dupa dulap sau sub pat.
Madame Mary, insa, parca-mi ghicise gandul:
- Nu ti-e teama, ca nu te vede nimeni. Parintele Simion e dus la Bolintinul-din-Vale, unde are de facut un parastas maine dimineata.
Madame Mary ma convinsese. Nu i-am mai cerut nici banii, nici alte amanunte asupra vizitei mele nocturne si secrete. I-am promis numai ca vin. si am venit.
.......................................
Dupa miezul noptii, cand ceilalti elevi incepura sa soseasca la pension, m-am urcat si eu in dormitor. La despartire, madame Mary nu mi-a dat de cheltuiala pentru a doua zi, duminica, decat  l0 lei. Restul il oprise ea.
*
Intr-o dimineata, dupa plecarea profesorului de franceza din clasa, un coleg imi intinse un jurnal, pe care pana atunci il citise pe furis sub banca:
- Ma, tu care esti din Pitesti, ai citit sinuciderea de la voi?... Ia te uita si tu... Un elev de la liceu... Auzi ca s-a spanzurat intr-o padure.
Mihaita!... S-a sinucis Mihaita!... A murit Mihaita!...
Ma podideste plinsul... Plang cu hohot. Plang ca niciodata in viata...
Elevii se strang induiosati in jurul meu si ma intreaba:
- il cunosteai?... Cine era?...
- Premiantul intai din toate clasele.
si fiecare incepe sa comenteze "faptul divers" care - desi petrecut la Pitesti - devenise de actualitate si in pensionul nostru din Bucuresti.
- Saracul!... Dumnezeu sa-l ierte.
- Eu credeam ca e vreunul care ramasese repetent...
- Auzi, domnule... Premiant intai sa se sinucida!...
- Dar tu, care l-ai cunoscut, nu banuiesti de ce s-a sinucis?
Nu stiam daca din sus din cer, de-acolo unde se afla in clipa aceea, Mihaita imi da voie sa destainuiesc unor necunoscuti secretul sinuciderii sale. Totusi, fara sa-mi dau seama de gravitatea delatiunii mele, inganai cu vocea balbaita:
- Din dragoste!...
in clasa se facu liniste deodata. Toti elevii incremenisera pe loc. Parca erau portretele suveranilor din perete.
Singur Bibita Coltescu isi agita mainile furios prin aer, ca si cum ar fi vrut sa se scape de o povara inutila. Apoi striga in gura mare:
- Auzi motiv!... Sa se sinucida de dragoste... Dobitocul!...
*
Seara primesc alta scrisoare de la Cotan.

"Draga Bucule,
iti anunt o mare nenorocire, care ne-a indurerat pe toti. Mihaita s-a sinucis. L-au descoperit abia dupa zece zile, spanzurat de craca unui copac la Trivalea. Daca toamna n-ar fi scuturat frunzele, putea politia sa-l caute mult si bine, ca n-ar fi dat de el nici astazi. Toata lumea de la noi este dezolata si revoltata. inchipuieste-ti ca hotii ii furasera hainele si ghetele, asa ca l-au gasit aproape gol, numai in camasa. Pe mine m-a impresionat si mai mult lucrul asta, fiindca era o camasa pe care i-o dadusem eu, din cele pe care nu le mai purtam. Tu stii cat de mult il iubeam noi si cum cautam sa-l ajutam pe cat ne era posibil. Directorul a dat ordin sa se scoata in balconul liceului steagul de doliu. La inmormantarea lui a fost foarte multa lume, nu numai elevi, dar si profesori. in ziua aceea nu s-au tinut cursuri la nici o scoala din Pitesti. La cimitir a vorbit dirigintele clasei noastre, profesorul de limba greaca, si Chiostec. Profesorul a vorbit putin si fara emotie. N-a spus decat ca era un elev silitor, si atata tot. Discursul lui n-a placut nimanui. Chiostec insa a vorbit mai mult si foarte frumos. Eu cred ca-i facuse cineva discursul. Prea era frumos! Pacat ca n-ai fost si tu aici cu noi. Daca ai fi vorbit tu, discursul tau ar fi fost cel mai frumos. Acum, in banca, i-am luat eu locul lui Mihaita. in locul meu sta Chiostec, in locul tau, Popescu Virgil, care s-a intors la noi la liceu, si in locul lui Chiostec, Baruch David, pe care l-a mutat din fundul clasei noul profesor de limba germana, ca sa aiba cu cine vorbi nemteste la curs. Iarta-ma ca nu-ti scriu mai mult, dar sunt asa de mahnit, ca nu-mi arde sa-ti spun si alte noutati. Apropo. stii ca Steluta este acum la Pitesti? Barbatu-sau este un om foarte cumsecade. Cand ne intanim pe strada, se plimba cu mine la brat. Mama-ta, insa, nu stiu de ce o fi suparata pe mine. Am salutat-o si nici n-a vrut sa-mi raspunda. Al tau prieten care te doreste si asteapta sa te vada cat mai curand,
Cotan ".

Asadar, Werther a existat cu adevarat. Cand l-am citit pentru prima oara la vie, in patuiagul din varful nucului, nu-mi dadeam seama ce inseamna o suferinta din dragoste. il citeam doar cu ochii, dupa cum noaptea, tot cu ochii numai, ma uitam la stele, si nu banuiam ca fiecare din ele este tot asa de mare ca si pamantul nostru.
Mihaita, Mihaita!... Fie-ti tarana usoara, ca si sufletul tau, pe care Lizica nici nu l-a simtit cand i l-ai fluturat prin fata ochilor.
*
Iar am patit-o. Parintele Simion m-a prins cu madame Mary in odaia ei de culcare... Acum sunt dat in consiliul profesoral, ca sa fiu eliminat din pension si din toate liceele din tara.
Cand o auzi mama si familia, s-a sfarsit cu mine. Mai bine ma omor mai inainte ca sa afle de noua rusine ce le-am facut.
Ce gura blestemata a avut si Kety asta!... Ea mi-a spus intaia oara: "sa-ti fie rusine sa mai dai ochii cu lumea". si iata ca asa s-a si intamplat. in tot pensionul nu se vorbeste decat de patania mea. Degeaba protestez eu ca nu-i adevarat. Nu vrea nimeni sa ma creada. si doar de data asta nu ma dusesem la madame Mary decat sa-i cer o batista curata. Toti baietii isi bat joc de mine. Fiecare face pe socoteala mea cate o gluma care ma doare. Singur Bibita Coltescu imi spune sa n-am nici o grija, ca la fel s-a mai petrecut si in alti ani. Au mai fost prinsi si alti baieti in odaie la madame Mary si nu i-a dat nimeni afara din scoala... Nu stiu daca este adevarat ce-mi spune Bibita. Dar cand ma gandesc ce are sa fie cand o sa dau ochii cu directorul, mi se taie picioarele. De m-ar judeca mai repede, sa stiu barem si eu din vreme ce trebuie sa fac.
Doamne, Doamne!... Rau e cand iti plac femeile... Mihaita s-a sinucis fiindca iubea pe Lizica. Pe mine ma da afara din scoala fiindca ma place madame Mary... Parca eu sunt vinovat!... Eu am adus-o in pension?... Pana nu mi-a spus ea, eu habar n-aveam ca sunt crai de toba... Bine-i spunea Kety mamei:
- Baiatul asta o sa iasa crai mare, nu gluma! Are strungareata...
*
Uf!... Am scapat... Bun e Dumnezeu!... Minunea asta numai Dumnezeu o mai putea face. De altfel, tot Dumnezeu m-a facut si pe mine. El a vrut sa fiu asa cum sunt... Nu e vina mea ca nu sunt altfel. Parca n-as vrea sa fiu si eu ca toata lumea? Dar si asa cum sunt, nu fac rau nimanui. Ma incurc numai si eu cu ochii, pe ici, pe colo, si cateodata ma cam ia gura pe dinainte... Dar altminteri nu cred sa aiba cineva sa se planga de mine.
Directorul m-a chemat in cancelarie. Era singur. Nu stiu daca era directorul de studiu sau cel administrativ. Pana atunci, nu vazusem pe nici unul din directorii pensionului nostru.
Cand am intrat, s-a uitat la mine incruntat, apoi, dupa ce parca m-ar fi gustat ca pe o prajitura ce-i da de banuit ca n-ar fi proaspata, a inceput sa zambeasca si mi-a zis numai atat:
- Dumneata esti ala?... Bravo!... Sa-ti fie de bine... Daca ati fi toti asa, mutam pensionul in "Crucea de piatra".
Pe urma s-a uitat in catalog la toate notele de la inceputul anului, si-a mai aruncat ochii prin registrul pensionului, unde sunt trecute contururile elevilor, si a tusit de trei ori.
Asta inseamna ca hotararea fusese luata si mai ramanea sa pronunte sentinta.
- Bine... Sa stii ca te-am iertat... Scrie insa ma-tii sa mai trimeata inca 500 de lei... Vad ca esti dator pentru niste cheltuieli suplimentare. Acum pleaca si vezi-ti de treaba.
Bravo director!... S-auda fostul meu profesor de limba romana, n-are sa vrea sa creada ca exista si astfel de oameni pe lume. Ce-mi pasa mie de cei 500 de lei pe care trebuia sa-i platesc pentru niste cheltuieli suplimentare, pe care stiam bine ca nu le facusem?... Nu bausem nici macar la masa apa minerala, dupa cum imi propusese intendentul. Important insa era faptul ca scapasem!...
Doamne, Doamne!... Da-i zile multe si fericire directorului care m-a judecat...
Nu stiu ce i-am scris mamei, ca n-a trecut nici o saptamana si mi-a si trimis banii. Cum i-am primit, m-am dus cu ei la director. De data asta, in cancelarie erau amandoi directorii. Cel care ma judecase mi-a luat banii fara sa-i mai numere si i-a bagat direct in buzunarul de la pantaloni.
Celalalt director parca nici nu stia despre ce este vorba. Cand ma arata cu mana si-i spune cine sunt, amandoi pufnira de ras:
- asta e!... ala cu popa Simion... Apoi, adresandu-se mie, continua: Ei?... Ce mai e cu madame Mary?
Eu ma rosesc si raspund rusinat:
- Nu e nimic, domnule director... Zau asa!...
Directorul, insa, parca stie ceva mai mult decat mine.
- Lasa, lasa, ca ce e nu e rau... Numai ca prea sunteti grabiti si voi... Ce dracu!... Doar sunteti baieti tineri... Ce-o sa mai zicem atunci noi, astia, oameni batrani?...
si pana la examen iar n-am mai dat cu ochii de nici unul din cei doi directori. Cu parintele Simion, insa, am ramas mai departe in aceiasi termeni buni. Parca nu s-ar fi intamplat nimic. Dar nici pe la madame Mary n-am mai fost deloc de-atunci.
*
Am trecut doua clase intr-un an. Ce usoare sunt examenele la pension!... Aproape nici nu-ti vine sa crezi ca dai examen. La Pitesti, parca intrai intr-o sala de operatie. La Bucuresti, parca te plimbi cu muscalul la sosea...
Cotan a trecut si el clasa. La toamna, deci, o sa ne regasim la Universitate. Cotan vrea sa urmeze dreptul. Eu as vrea sa urmez literele. Dar si "dreptul" si "literele", e acelasi lucru, cand n-ai tragere de inima nici pentru unul, nici pentru altele. Corigenta la limba romana ma plictisea ca cicatricea unei rani vindecate, dar vizibile inca. Cicatricele ranilor mari nu dispar niciodata.
Caut s-o conving pe mama ca eu nu mai pot invata carte in tara. Vreau sa ma duc la Paris. Nu stiu exact ce aveam sa fac acolo. in orice caz, insa, la Paris, orice-as fi incercat, era sa fie mai bine ca la Bucuresti. Parisul era marea in care fluviul nazuintelor mele trebuia sa se verse odata. Azi, maine, n-avea nici o importanta. Mai curand, insa, ar fi fost mai bine. Mai tarziu, fluviul s-ar fi revarsat peste maluri si ar fi distrus poate ogoarele din vecinatatea lui. De data asta simteam ca in albia sufletului meu curge apa destula, sa pot fi un fluviu adevarat...
incantat de stralucitul examen pe care-l trecusem la Bucuresti, mama pare a incepe sa se induioseze tot mai mult la rugamintile mele. Pana aci nu ne vorbeam decat in fraze scurte si exclamatii de nedumerire si dintr-o parte, si din alta. Iata insa ca, intr-o buna zi, mama rasufla cu satisfactie, dar si cu oarecare ingrijorare:
- Bine... Du-te si la Paris... Dar sa stii ca n-am sa-ti dau de-acum toata averea pe mana. Pana la majorat o sa-ti trimit lunar ce voi crede eu de cuviinta. De-aci incolo, poti face cu banii tai ce vrei... Eu nu ma mai ocup de tine... Daca o fi sa iesi om, bine... 0 sa ma bucur si eu, ca oricare mama buna... Daca nu, treaba ta... Cum iti vei asterne asa vei dormi... Sa stii, insa, ca la mine acasa nu mai ai ce cauta...
Steluta, care a aflat ca plec la Paris, se tine de capul meu s-o iau si pe ea cu mine. La fel ma rugase altadata s-o iau la Bucuresti, si cand colo... nemerise in bratele lui Cotan, intai la Govora si pe urma la Pitesti... Nu, nu... Daca nu mai poate trai in tara, sa-l roage tot pe Cotan sa-i mute barbatul la Paris...
Eu, daca plec, inteleg sa rup definitiv cu familia. Familia e ca un cuib de cioara. iti este de folos atat timp numai cat nu poti zbura. Dar dupa ce-ti cresc aripele, adio!...
La Pitesti, plecarea mea face oarecare senzatie. La "centru" mai ales, este comentata cu aprindere. Cotan e foarte trist ca nu poate merge si el, mai ales ca Lizica sta la Paris singura de aproape un an. Barbatu-sau s-a intors in tara, fiindca avea de aranjat niste afaceri cu mosia si mai ales cu politica. Pentru la toamna este anuntata o noua remaniere ministeriala. si tatal lui Cotan, care a mai pierdut trenul o data, de data asta vrea sa-si aiba toti oamenii de incredere in jurul lui.
Kety, insa, sufera mai mult ca toata lumea. si Kety nu sufera de necaz ca altii. Sufera cinstit, fiindca are suflet. imi dau seama ca oricate neplaceri as fi avut eu de pe urma ei, tot Kety o sa ramana cea mai dulce femeie din cate cunoscusem pana atunci. De cand m-am intors la Pitesti, ne vedem aproape in fiecare zi. Nu stiu cum se face, dar barbatu-sau iar s-a dus la Curtea-de-Arges sa ridice niste puncte topografice.
incep sa cred ca topografia militara, mai ales, nu este o specialitate pentru oamenii insurati...
Desi ne vedem zilnic, de cate ori ne despartim, Kety nu uita sa-mi spuna:
- Sa nu pleci pana ce nu mai vii o data la mine... Dar acest "o data" se repeta mereu, ca si cum n-ar mai fi sa plec niciodata... si totusi, voi pleca... Voi pleca curand, si Kety o sa ma vada o data cu siguranta pentru ultima data.
Simt in mine mandria unei cuceriri sigure. De catva timp, traiesc numai in viitor. Trecutul ma dezleaga parca de tarmul la care nu acostasem decat in mod provizoriu. Poporul a aflat ca se pregateste o noua expeditie spre niste insule nestapanite inca de nimeni, fiindca nimeni nu stie unde sunt, desi toata lumea stie ca sunt pline de aur si pietre pretioase. seful acestei expeditii sunt eu. Toata lumea ma cunoaste astazi. Femeile imi surad discret; barbatii ma saluta pana la pamant. Eu insa trec inainte. Nu le acord nici macar atentia unui zeu fata de bastarzii sai. Nu recunosc pe nimeni. Nici unul nu se inrudeste cu mine. Nici unul nu apartine rasei mele. Eu sunt unic. in mine curge alt sange. Sangele meu se inrudeste numai cu seva din trunchiul nucului din via noastra de la Slatina, care are peste o suta de ani... Nu vreau sa-mi confund trecutul cu copilaria mea. Trecutul ma imbatraneste, ma deformeaza... imi usureaza trupul si-mi ingreuiaza mintea... imi inmulteste regretele si-mi scurteaza zilele... Copilaria, insa, ma pastreaza intact ca mumia unui rege egiptean imbalsamat acum cateva mii de ani, care surade parca si astazi si intreaba pe cei din jurul lui:
- Unde-mi este iubita mea?...
Iubita mea... Iubita mea!... Unde esti tu, oare, iubita mea, si cine esti tu?...
*
La gara ma petrece mama, Steluta cu barbatu-sau, Cotan si inca doi, trei prieteni care au aflat ca plec in ziua aceea. Pe peron zaresc si pe Kety, care dispare insa imediat, ca si cum n-ar fi vrut sa dea ochii cu mine.
Mama plange. Pe ceilalti ii impresioneaza mai mult lacrimile mamei decat plecarea mea...
Asa e cand pleci. Te intrebi: "Oare cum e cand pleci?" si de cate ori pleci cu trenul, parca nu-ti vine sa crezi ca tu tot pe loc ramai. Tu nu pleci niciodata! Numai trenul pleaca. Plecarile sunt ca stalpii de telegraf ce-ti par ca fug pe dinaintea ochilor, desi stau pe loc. Pamantul nu se misca niciodata sub pasii tai, cu nimic din ce se afla pe el. si daca pamantul se invarteste in jurul soarelui, nu se invarteste oare cu tine impreuna?... Tu si cu pamantul faceti un singur "tot", si "totul" acesta ramane vecinie pe loc. Nimeni nu se schimba si nimeni nu pleaca nicaieri. Cu adevarat nu pleci decat atunci cand mori. Or, eu plec probabil sa ma mai intorc...
Nu mai plange, mama, ca nu pierzi nimic. De departe ai sa ma iubesti poate mai mult decat daca as fi ramas acasa!...
.............................
Trenul a plecat, si Pitestii nu se mai vad. Dar si trenul, si Pitestii tot in cuprinsul Romaniei au ramas, Romania tot din Europa face parte, Europa tot pe pamant se afla si pamintui tot in spatiu se invarteste. Nu s-a schimbat, dar, nimic.
Mi-am schimbat numai eu palaria de toate zilele cu o sapca de voiaj, si atata tot. Hainele sunt aceleasi, fiindca la Paris haine imi pot face mai bune si mai ieftine ca in tara.
Hai sa-mi scriu impresiile de drum...
Prima mea impresie este o surpriza. E poate singura surpriza pe care un muritor n-o poate avea decat o data in viata lui. Kety este in tren cu mine... in vagonul meu chiar. in ultimul moment, s-a hotarat sa ma intovaraseasca pana la Varciorova, pana la frontiera... Iata pana unde merge dragostea unei femei pentru mine. De dincolo de frontiera, ar trebui sa inceapa dragostea mea pentru ea...
- Kety, Kety!... Esti nebuna... Ce inseamna lacrimile astea? Fii cuminte... Linisteste-te...
- Nu pot, mon petit... nu pot... Simt ca am sa mor fara tine... Iarta-ma ca-ti spun lucrul asta abia azi... Dar nu l-am simtit decat in clipa cand mi-am dat seama ca pleci cu adevarat... Mi-ai intrat in sange ca un microb periculos. Nu te mai pot scoate... asta e adevarul... S-a sfarsit cu mine.
Lacrimile Ketyei ma induioseaza mai mult ca lacrimile mamei. Mama, oricat m-ar iubi, stiam bine ca n-are sa ma piarda. Kety insa, daca ma iubete cu adevarat, ma poate pierde oricind. Kety singura, dar, poate pierde ceva...
..........................................
Slatina!...
Iata iar cineva care trebuie sa planga cu frunze mari si ruginii plecarea mea. Nucul!... Nucul din via noastra, pe care nu l-am vazut nici asta-vara, nici vara asta... Ce copil ticalos!... Daca nu ramaneam corigent la limba romana, era sa fie poate altfel... Dar ce simt oare sub pleoape?... 0 lacrima ? Cum asa?... Am inceput sa plang si eu?... Da!... Plang pentru nucul pe care nu stiu cand am sa-l mai vad...
Kety crede ca plang pentru ea. Amandoi plangem pentru cineva... pentru ceva... si fiecare din noi nu ne plangem decat pe noi insine.
Am convins pe Kety sa se dea jos la Craiova, unde are o sora maritata cu un judecator. in felul acesta, si-ar putea motiva plecarea neasteptata de-acasa...
La Pitesti, m-am despartit de mama...
La Slatina, de nuc...
La Craiova, de Kety...
La Varciorova, ma despart de tara!...
*
Sunt oameni cu care de multe ori stai de vorba fara sa-ti dai seama ca vorbesti cu cineva. Cu cat iti spun mai multe lucruri, cu atat parca nu-ti spun nimic. Ba pe unii din ei cu cat ii simti mai aproape sufletele, cu atat ii consider mai absenti. Prezenta lor face gol in jurul tau. Ei nu mai sunt nimic. Tu esti totul.
De cand calatoresc singur, insa, vorbesc mereu si numai cu cei care nu mai sunt de fata. Vorbesc cu cei pe care credeam ca i-am lasat in tara, dar acum imi dau seama ca-i duc cu mine ca pe un supliment de bagaj, pentru care trebuie sa platesc o noua taxa. si sunt asa de multi, ca abia incap in compartimentul meu!...
Surprizele se tin lant. Prima a fost cand am dat cu ochii de Kety in tren. A doua, cand m-am pomenit cu toti ceilalti dand navala peste mine. Ce-am sa ma fac oare cu atata multime de oameni de care n-am nevoie?... Pe Kety, cel putin, am reusit s-o conving sa se coboare la Craiova. Pe acestia, insa, n-am sa-i pot cobor nicairi. ii simt inghemuiti in mine si pe mine rasfirat in ei toti. Nu ma pot atinge de nici unul din ei, fiindca ar trebui sa incep mai intai cu mine. Or, eu trebuie sa merg inainte... si ei, care stiu lucrul acesta, isi valorifica dreptul sa ma insoteasca fara nici o conditie. Cu ce putin lucru se multumesc! Altceva nu-mi cer nimic. Nici mancare, nici bautura, nici odihna, nici bani... imi cer numai partea ce li se cuvine din trofeele expeditiei comandate de mine. Ca vechi tovarasi de vremuri bune sau rele, ei se declara in bloc solidari cu mine si pe viitor. Mirosul cadavrelor nu atrage decat pe corbi. si eu, care credeam ca plec singur din tara, ma vad calatorind acum in mijlocul unui stol de corbi flamanzi de mine.
*





Corigent la limba romana - 01
Corigent la limba romana - 02
Corigent la limba romana - 03
Corigent la limba romana - 04
Corigent la limba romana - 05
Corigent la limba romana - 06


Aceasta pagina a fost accesata de 712 ori.