Autori > Mihail Sebastian

Ultima ora - Actul 02 - Scena 04

ACTUL II

SCENA 04

Aceiasi, Andronic

Ana (merge spre ușa din fund, o deschide, și din prag se adresează lui Andronic, care a rămas probabil în antret): Conașule, vă așteaptă cineva în birou.

Andronic (de afară): De mult?

Ana: Cam de multișor.

Andronic (intrând și zărind-o pe Magda): Bună ziua, domnișoară.

Magda: Bună ziua, domnule profesor.

Ana: Foarte frumos ați vorbit la Radio, conașule! Mi-a plăcut.

Andronic (către Magda): Domnișoară, nu trebuia să luați în nume de rău declarația prea sinceră a Anei. E o veche admiratoare a mea. E publicul meu credincios. (Către Ana): Îți mulțumesc, Ana. M-am gândit, în timp ce vorbeam, la dumneata. Știam că, chiar dacă nimeni nu m-ascultă, chiar dacă toate aparatele de radio sunt închise, unul e deschis…

Ana: Foarte frumos a fost…

Andronic (către Magda): Vedeți?

Ana: Conașule, v-a căutat un domn.

Andronic: Ce domn?

Ana: N-a vrut să spună, cine-i. Acu’ a ieșit pe ușă.

Andronic: Poate domnul cu care m-am întâlnit pe scări. Era să ne lovim unul de altul, de prea mare grabă.

Ana: Atunci, să știți că el era Mai grăbit nici că se poate.

Andronic: Bine, Ana. Îți mulțumesc.

Ana: Eu, acu vă las. (Dă să iasă, dar se oprește, privindu-l fix pe Andronic.) Da’ asta ce mai e?

Andronic: Ce?

Ana: Iar vă cade un nasture.

Andronic: Unde?

Ana: Uite. (Pune mâna pe nasturele hainei lui.)

Andronic: Ai dreptate. Cade.

Ana: Abia aseară l-am cusut.

Andronic: Nu pe ăsta. Era altul.

Ana: Mereu cade câte unul. (Scoțând din șorț un ac cu ață:) Stai să-l cos.

Andronic: Nu acuma, Ana lasă. Mai târziu.

Ana (bombănind și îndreptându-se spre ușa din fund, ca să iasă): Pe urmă iar vă treziți fără el. (O zărește pe Magda râzând amuzată de scena la care asistă.) Și râde lumea de noi. (Iese.)