Autori > Mihail Sebastian

Ultima ora - Actul 02 - Scena 12

ACTUL II

SCENA 12

Magda, Andronic

Andronic (după o pauză, încet): De ce ai făcut asta?

Magda (cu sinceritate): Nu știu.

Andronic: Ce ai urmărit?

Magda: Nu știu. Încă nu știu.

Andronic: Cum e posibil să vorbești despre mine așa cum ai vorbit? Escroc! Șantajist! Eu… (Încet, dereros.) Știi dumneata cine sunt eu? Ce sunt eu?

Magda: Da. Ești un copil.

Andronic: Domnișoară! Nu uita că sunt profesorul dumitale. Nu uita că vei da un examen cu mine. Un examen de istorie. S-ar putea să cazi.

Magda: Și dumneata ai dat cu mine, adineauri, un examen. Un examen de viață. Și ai căzut. Ești un copil!

Andronic: Nu-ți dau voie!

Magda: Nici nu-ți cer voie. Dacă nu eram aici, dacă nu intram la timp…

Andronic: Ce s-ar fi întâmplat?

Magda: Ar fi făcut din dumneata tot ce voia.

Andronic: Dar ce voia?

Magda: Asta nu știu. Dar ceva voia. Și el, și celălalt.

Andronic: Care celălalt?

Magda: Gazetarul.

Andronic: Crezi că e vreo legătură? Crezi… crezi că se cunosc?

Magda: Nu-ți spun că ești un copil?

Andronic: Și eu îți spun că am intrat din cauza dumitale în cele mai mari încurcături. Am intrat amândoi într-o teribilă aventură.

Magda: Da. Prima dumitale aventură. Ți-e frică?

Andronic: Ce-i de făcut?

Magda: Nu știu. (Pe urmă, brusc:) Ba da, știu. E de cusut acest nasture. Să-l coasem. (Ia nasturele de pe birou, acul și aia lăsate acolo de Ana.) Vino aici. (Începe să coasă.)

Andronic (docil): Și pe urmă?

Magda: Pe urmă vom vedea. (Se oprește o clipă din cusut și ridică ochii spre el.) Crezi că Alexandru cel Mare pleca la luptă cu nasturii rupți?

CORTINA

SFARSITUL ACTULUI AL DOILEA