Autori > Mihail Sebastian

Ultima ora - Actul 03 - Scena 01

ACTUL III

Seara aceleiași zile. Biroul lui Bucsan, la sediul întreprinderii sale. Mare elegantă, dar simplă, sobră, aproape severă. Un birou imens, pe care sunt puține hârtii în mare ordine. Contrast cu biroul Iul Ștefănescu din actul I și chiar cu al lui Andronic din actul II. Fotolii de piele. Un dulap cu dosare puține și de asemenea câteva mari volume, care se văd printr-o vitrină de sticlă. O imensă casă de fier – zidită în perete - mare, puternică, impunătoare ca o locomotivă. Pe biroul lui Bucsan, un telefon. În peretele din dreapta, o ușă dublă, capitonată cu piele. În peretele din stânga la fel. În peretele din fund e tăiată o singură fereastră dreptunghiulară, lungă aproape cât întreg peretele. La ridicarea cortinei, scena e în întuneric. Prin fereastră se vede orașul de seară: acoperișuri depărtate de casă, bloc, hausuri, lumini, reclame luminoase, totul dominat de două firme electrice, care se aprind și se sting alternativ. "Uzinele Bucsan", "Oțelăriile Bucsan". Încăperea e luminată doar de această lumină difuză a orașului, prin fereastră.

SCENA 01

Bucsan, Secretara

După câteva clipe de tăcere completă, se aude din dreapta o cheie ce se răsucește în broască; ușa se deschide apoi fără zgomot. Bucsan intră. După ce a închis ușa, vine spre birou și aprinde acolo o lampă de masă. Restul încăperii rămâne în penumbră. Pe urmă apasă pe unul din butoanele de pe birou. Se aude depărtat o sonerie de un timbru surd, discret. Trec câteva secunde și apoi, prin ușa din stânga intră Secretara. Îmbrăcată sobru, puțin bărbătește, fără exagerare în acest sens, vorbește precis, direct, fără bruschețe însă.

Bucsan: I-ai găsit?

Secretara: Pe Brănescu încă nu.

Bucsan: Foarte rău!

Secretara: L-am căutat peste tot. La Cameră, la minister, acasă, la Capșa. Nu e nicăieri.

Bucsan: Să fi plecat din oraș?

Secretara: Nu cred. Azi-dimineață a vorbit la Senat.

Bucsan: Trebuie să-l văd. Neapărat. În noaptea asta.

Secretara: Am lăsat peste tot vorbă că, la orice oră ar veni, îl aștepți aici.

Bucsan: Bine. (După o scurtă pauză:) Celălalt?

Secretara: Agopian?

Bucsan: Da.

Secretara: E aici. Vă așteaptă.

Bucsan: Unde?

Secretara: E în biroul meu. Să-l introduc?

Bucsan: Încă nu. Ai informații despre el?

Secretara: V-am lăsat o notă scrisă pe birou. (Gest spre un bloc de hârtie de pe masă. Bucsan ia blocul arătat și citește, în timp ce Secretara așteaptă în tăcere, atentă.)

Bucsan (fără să-și întrerupă lectura): Sunt date exacte?

Secretara: Cred că da. Tot ce am putut afla în două-trei ore.

Bucsan: Cât e ceasul?

Secretara: Unsprezece fără opt.

(Bucsan continuă să citească. Secretara se duce spre fereastra deschisă și trage o perdea de pânză albastră, care închide vederea spre oraș.)

Bucsan: De ce închizi?

Secretara: E mai bine. La ora asta, fereastra luminată ar putea să pară… (caută o secundă cuvântul) neobișnuit.

Bucsan: Ai dreptate. (A terminat de citit și a rămas cu blocul în mână, pe gânduri.)

Secretara: Să-l introduc?

Bucsan (după un moment): Pe cine?

Secretara: Agopian.

Bucsan: Da. Sigur.

Secretara (se îndreaptă spre ușa din stânga, dar înainte de a ieși, se oprește în prag și întoarce capul spre Bucsan): Sunteți obosit. Nervos.

Bucsan: Eu?