Autori > Mihail Sebastian

Ultima ora - Actul 03 - Scena 13

ACTUL III

SCENA 13

Bucsan, Magda

Magda: Domnule, oricât de surprinzătoare ar putea să pară vizita mea aici, la această oră…

Bucsan: Domnișoară, aici, în biroul acesta, nici o vizită nu e surprinzătoare. La nici o oră. Te rog să șezi și să nu-mi ceri scuze. Nu mă deranjezi deloc.

Magda: Nu mă gândeam să cer scuze și știam că nu te deranjez. Ba chiar, în anumit fel, cred că eram așteptată.

Bucsan: Așteptată — mărturisesc că nu. Dar binevenită.

Magda: Asta o să vedem… Domnule Bucsan! Ne-am cunoscut astăzi, și mai ales ne-am despărțit, într-un mod…

Bucsan: Ciudat…

Magda: Cel puțin ciudat. Intervenția mea într-o conversație care, personal, nu mă privea deloc, a fost poate violentă.

Bucsan: Dar sinceră.

Magda: Prea sinceră.

Bucsan: Îți pare rău?

Magda: Încă nu știu dată trebuie să-mi pară rău. Vezi, au trecut de atunci câteva ore. Și mi-e teama că am provocat, fără voia mea, o serie de încurcături, care ar putea să ducă la o catastrofă.

Bucsan: Catastrofă? Pentru cine?

Magda: Pentru toată lumea. Pentru dumneata în primul rând.

Bucsan: O! Nicio grijă. Dacă e vorba de mine, nicio grijă.

Magda: Îmi pare bine că te văd așa de calm. Azi după masă erai mai nervos.

Bucsan: Între timp m-am liniștit.

Magda: Dar eu, nu. Vezi, mă plimbam adineauri — înainte de a te chema la telefon — mă plimbam jos, pe stradă, în fața clădirii dumitale. Frumoasă clădire! Câte etaje! Câte ferestre! Și deodată mi s-a părut că toată această clădire se clatină, se prăbușește…

Bucsan (iritat): Domnișoară!

Magda: Mi s-a părut.

Bucsan: Ai prea multă imaginație.

Magda: Se poate. Dar nu știi ce straniu lucru este noaptea, într-o clădire cu patru sute de ferestre, întunecate, o singură fereastră luminată. Îți spui: acolo e un om care veghează, un om care se zvârcolește, care se teme.

Bucsan: Domnișoară! Cine ești dumneata?

Magda: E nevoie să arăt hârtiile mele de identitate?

Bucsan: Nu. Dar e nevoie să știu cine ești. Ce căutai în casa profesorului Andronic? Ce cauți aici?

Magda: Ce caut aici, am să spun. De aceea am venit. Ce căutam în casa lui Andronic… întrebarea e mai indiscretă…

Bucsan (bănuitor): Trebuie să înțeleg că…

Magda: Înțelege ce vrei, dar nu-mi pune întrebări.

Bucsan: Ești… ești prietena lui? (A evitat să spună "metresa".)

Magda: Am aerul?

Bucsan: Drept să spun, nu. Semeni mai mult a fată de școală.

Magda: E genul meu. (Ia de pe birou o țigaretă și o aprinde cu degajare.) Îmi dai voie?

Bucsan: Prietena lui! Prin urmare, izbucnirea dumitale de azi după masă a fost o scenă.

Magda: Așa se numește?

Bucsan: O scenă de menaj. Erați supărați. Ai vrut să te răzbuni.

Magda: Da și nu. Mai mult am vrut să mă apăr.

Bucsan: Nu înțeleg.

Magda: Vezi, dumneata nu-l cunoști pe Andronic. E un om primejdios.

Bucsan: Nu pare.

Magda: Pe aceea e primejdios. Pentru că nu pare. Dar când se dezlănțuie, e sălbatec. E un tip rece, aspru, violent. E năprasnic!

Bucsan: Frumos portret! Îl iubești?

Magda: Nu știu dacă îl iubesc! Mă amețește. Mă domină. Lângă el simt primejdia. Lângă el simt că totul în viață e posibil. N-are scrupule, n-are prejudecăți, n-are ezitări. E ca o mare furtună.

Bucsan: Mă sperii.

Magda: Aș vrea să te sperii. Am venit ca să te sperii.

Bucsan: Ești sinceră.

Magda: N-am timp să nu fiu sinceră. Sunt prea multe lucruri în joc. Suntem cu toții în joc, și nu e timp să ne ascundem unul de altul.

Bucsan: Vrei să te explici?

Magda: Uite. Am știut de la început că Andronic are afacerea Protar în mână.

Bucsan: O cunoști și dumneata?

Magda: Vag. Dar am știut că are documente care te privesc și că poate să vorbească.

Bucsan: CAnalia!

Magda (jignită): Domnule!

Bucsan: Te rog să mă scuzi.

Magda: Că poate să vorbească, dar că poate să și tacă.

Bucsan: N-am fost la el? Nu i-am oferit?…

Magda: Știam că ai să vii. Bănuiam că vei face propuneri rezonabile.

Bucsan: Nici nu m-a lăsat să vorbesc.

Magda: Propuneri rezonabile pe care eram convinsă că el le va accepta.

Bucsan: Totuși…

Magda: Dar la venirea dumitale, s-a răzgândit. Probabil că și-a spus: ce-mi poate oferi omul ăsta e mult mai puțin decât îi pot smulge eu dacă lupt cu el. Mai bine să lupt.

Bucsan: Și atunci?

Magda: Și atunci a inventat jocul pe care l-ai văzut. Că nu te cunoaște. Că nu știe cine ești. Că totul e o confuzie, o eroare… Și dumneata erai gata să crezi.

Bucsan: Pentru că nu înțelegeam — și nici acum nu înțeleg — ce urmărea negând. De ce?

Magda: Foarte simplu. Voia să te deruteze. Să te liniștească. Să-ți înlăture orice bănuială, și pe urmă, după două-trei zile, prin surpriză, să lovească.

Bucsan: Și de ce nu l-ai lăsat?

Magda: Pentru că n-am vrut. Eram convinsă că se înșală. Vezi, dumneata și Andronic aveți același cusur. Nu vă cunoașteți unul pe altul. Fiecare din voi crede că-l va distruge cu ușurință pe celălalt. Dar eu îmi dau seama că sunteți amândoi îngrozitor de puternici și că lupta poate fi teribilă.

Bucsan: Aici ai dreptate: teribilă.

Magda: De aceea am sărit astăzi între voi. Voiam cu orice preț să-l oblig pe Andronic să nu mai simuleze și să discute deschis cu dumneata. Voiam să vă înțelegeți pe loc și să terminați în mod cuminte întreaga afacere.

Bucsan: N-ai reușit.

Magda: Nu. Dumneata ai plecat trântind ușile, iar el s-a apucat imediat să scrie.

Bucsan: Să scrie ce?

Magda: Despre ovăz și despre alte plante.

Bucsan: Prin urmare lupta e deschisă?

Magda: Da.

Bucsan: Fie. Sunt gata.

Magda: Și el. Numai eu nu sunt gata. Numai eu mai vreau, mai încerc să vă opresc… Cât nu e prea târziu.

Bucsan: Eu mi-am luat măsurile mele.

Magda: Și el pe ale lui.

Bucsan: Bănuiesc. Va scrie un articol.

Magda: Poate o carte.

Bucsan: Poate zece cărți. Va ține conferințe. Va vorbi la facultate.

Magda: Nu. La facultate nu va vorbi.

Bucsan: De ce?

Magda (foarte vag): Știu eu?

Bucsan: Nu-și mai ține cursul?

Magda: Deocamdată nu.

Bucsan: Nici mâine?

Magda: Mai ales mâine.

Bucsan (scurt, violent): Asta nu se poate!

Magda: De ce nu se poate? Aveai de gând să te înscrii student la Facultatea de litere?

Bucsan (fierbând): CAnalia!

Magda: Nu e o cAnale. E mai mult. E mult mai mult! E un aventurier. Un mare aventurier.

Bucsan: Mă ameninți?

Magda: Te previn. Te-ai uitat bine la el? Ai observat cu cine seamănă?

Bucsan: Nu.

Magda: Și totuși e izbitor. Când îl vezi prima oară, îți taie respirația. Serios? N-ai băgat de seamă?

Bucsan: Ce?

Magda: Că seamănă?

Magda (tainic): Cu Alexandru cel Mare

Bucsan: Nu știu. Nu cunosc.

Magda: Aceeași privire. Aceeași expresie. Și cu un asemenea om vrei să te lupți dumneata? Te plâng.

Bucsan: Plânge-l pe el.

Magda: El n-are nimic de pierdut. Cel mult o biată jumătate de catedră. Dar dumneata rămâi descoperit cu toată averea, cu toate fabricile, cu toate uzinele, cu toate birourile. Nu le simți pe toate cum se clatină încet, ca înainte de cutremur?

Bucsan: Domnișoară! Ce vrei? Ce propui?

Magda: Îți propun liniștea. Îți aduc liniștea.

Bucsan: N-am nevoie. Sunt liniștit.

Magda: Nu-i adevărat. Dacă ai fi liniștit, nu te-ai găsi aici, la ora asta.

Bucsan: Dar nici dumneata.

Magda: Eu n-am spus că sunt liniștită. Dimpotrivă. Nu sunt de loc.

Bucsan: Ai motive personale?

Magda: Da.

Bucsan: De ordin intim?

Magda: Întrebi prea mult. Atâta lucru îți pot spune: vreau ca Andronic să place din țară, departe, cu mine.

Bucsan: E la mijloc altă temele?

Magda: Ți-am spus că întrebi prea mult! Lasă-mă și pe mine să întreb: nu crezi că dacă va pleca mâine dimineață într-un lung voiaj de trei ani, departe, undeva în Asia, dumneata vei dormi mai liniștit?

Bucsan: S-ar putea.

Magda: Atunci, voiajul ăsta e o soluție.

Bucsan: Scumpă?

Magda: Nu știu ce numești dumneata scumpă.

Bucsan (ia la întâmplare o hârtie de pe birou și scrie cu un creion, luat de pe birou, o cifră): Atât… (îi întinde hârtia:) ar fi de ajuns?

Magda (luându-i creionul din mână, corectează): Da, dacă mai adăugăm un zero la sfârșit.

Bucsan: Se face prea mult.

Magda: Pentru ce capeți în schimb – liniștea dumitale – e destul de puțin.

Bucsan (după o clipă de gândire, brusc): Pot să-l văd pe Andronic?

Magda: Da. Îl aduc imediat.

Bucsan: Unde e?

Magda: E pe aici. Pe aproape. Mă așteaptă.

Bucsan: Bine.

Magda: Dar fii atent cum vorbești cu el. E așa susceptibil!

Bucsan: La prețul ăsta, ar putea să fie!

(Magda iese prin stânga)