Autori > Mihail Sebastian
Ultima ora - Actul 01 - Scena 03
ACTUL I
SCENA 03
Aceiasi, Profesorul Andronic
Andronic (intră cu pălăria în mână, timid, privind cu curiozitate în toate părțile, ca și cum și-ar căuta drumul și ar cere scuze): Scuzați, vă rog… aș vrea să întreb… aș vrea să știu…
Nita: Ce doriți dumneavoastră?
Andronic: Mă rog… ziarul "Deșteptarea"…
Nita: Aicea-i.
Andronic: În cazul acesta… aș vrea — cum să vă spun eu?... aș vrea…
Voicu: Aveți vrun anunț? A doua ușă pe dreapta. La administrație.
Andronic (venind spre Voicu, pe care abia acum îl vede): Îmi dați voie să mă prezint: Andronic. Profesorul Andronic. Profesor de istorie.
Voicu: Pare bine. (Îi strânge, fără prea mare chef, mâna întinsă. Pe urmă, oarecum jenat de extrema politețe a tipului, își scoate pălăria din cap și o pune pe masă.)
Andronic: Vedeți, eu am scris un articol.
Voicu: Și vreți să-l publicați?
Andronic: Nu. Dimpotrivă. Aș vrea… aș fi vrut să nu-l public.
Voicu: Păi nu e obligatoriu.
Andronic: Da, dar acum e prea târziu.
Voicu: De ce?
Andronic: Fiindcă s-a publicat.
Voicu: Unde?
Andronic: Aici.
Voicu: Aici la noi?
Andronic: Da. În "Deșteptarea".
Voicu: Mai demult?
Andronic: Nu. Azi-dimineață. Da, da, chiar azi-dimineață. În foileton. (Scoate gazeta din buzunar, o despăturește și arată cu degetul.)
Voicu (cu oarecare mirare): Uite, dom’le! P-ăsta nici nu-l văzusem. (Citind titlul:) Alexandru cel Mare în Media de Alexandru Andronic.
Andronic: Eu sunt…
Voicu: Alexandru cel Mare?
Andronic: Nu. Alexandru Andronic. Autorul.
Voicu: Și ce poftiți?
Andronic: Aș vrea să vorbesc cu domnul director.
Voicu: Cu domnul director? Și eu aș vrea.
Andronic: Nu vine?
Voicu: Ba da. Se-ntâmplă să și vină… Uneori. La zile mari. Când i se năzare.
Andronic: Totuși, vedeți… eu… ar trebui… E o chestiune care…
Voicu: E ceva grav?
Andronic: Foarte grav. Pot chiar spune, de extremă importanță.
Voicu: Atunci, știu eu?… să vorbiți cu secretarul de redacție, cu domnul Stefanescu.
Andronic: E aici?
Voicu: Încă nu. Dar trebuie să vină.
Andronic: Să aștept.
Nita: Pe culoar, la stânga, în sala de așteptare.
Voicu: Sau și mai bine… dacă sunteți grăbit, mai faceți dumneavoastră un tur, două, pe stradă și reveniți.
Andronic: Mai bine așa. Tot am de făcut o târguială jos la librărie. Mă duc și mă-ntorc. Am onoarea să vă salut. (Se depărtează, se oprește, se întoarce din nou spre Voicu.) Da, da. Mă întorc.
Voicu (îl privește cum se depărtează, dar când a ajuns aproape de ieșire, îl oprește brusc, fulgerat de o idee): Nu cumva… nu cumva ați venit pentru onorar?
Andronic: Care onorar?
Voicu: Onorariul pentru colaborare. Plata foiletonului!
Andronic: Se plătește?
Voicu: Mai e vorbă? Dacă pentru asta ați venit, nu mai e nevoie să vă deranjați. Lăsați-ne adresa, și vă trimitem noi acasă cu omul de serviciu.
Andronic: La drept vorbind, eu am venit pentru altceva. Pentru cu totul altceva.
Voicu: În sfârșit, mare lucru n-o să fie. Dar, oricum, o mie, două mii…
Andronic: N-aș vrea să credeți… E mai ales o chestiune de principiu… Eu…
Voicu (atacând direct): Uite ce, domnule profesor. Ca să nu vă mai pierdeți vremea cu formalitățile: lăsați aici o sută de lei pentru timbre, impozit și celelalte angarale, și când veniți înapoi, vă prezentați la ghișeu și încasați banii.
Andronic (nebănuitor, dar timid, căutându-și portofelul): Credeți că…
Voicu: Dacă vă spun eu……
Andronic (a găsit o monedă de o sută și i-o întinde): Sunteți prea amabil. Vă mulțumesc. Mă-ntorc eu. Am onoarea. (Iese.)
Ultima ora - Actul 01 - Scena 01
Ultima ora - Actul 01 - Scena 02
Ultima ora - Actul 01 - Scena 03
Ultima ora - Actul 01 - Scena 04
Ultima ora - Actul 01 - Scena 05
Ultima ora - Actul 01 - Scena 06
Ultima ora - Actul 01 - Scena 07
Ultima ora - Actul 01 - Scena 08
Ultima ora - Actul 01 - Scena 09
Ultima ora - Actul 01 - Scena 10
Ultima ora - Actul 01 - Scena 11
Ultima ora - Actul 01 - Scena 12
Ultima ora - Actul 01 - Scena 13
Ultima ora - Actul 01 - Scena 14
Ultima ora - Actul 01 - Scena 15
Ultima ora - Actul 01 - Scena 16
Ultima ora - Actul 01 - Scena 17
Ultima ora - Actul 01 - Scena 18
Ultima ora - Actul 01 - Scena 19
Ultima ora - Actul 01 - Scena 20
Ultima ora - Actul 01 - Scena 21
Ultima ora - Actul 01 - Scena 22
Ultima ora - Actul 01 - Scena 23
Ultima ora - Actul 01 - Scena 24
Ultima ora - Actul 02 - Scena 01
Ultima ora - Actul 02 - Scena 02
Ultima ora - Actul 02 - Scena 03
Ultima ora - Actul 02 - Scena 04
Ultima ora - Actul 02 - Scena 05
Ultima ora - Actul 02 - Scena 06
Ultima ora - Actul 02 - Scena 07
Ultima ora - Actul 02 - Scena 08
Ultima ora - Actul 02 - Scena 09
Ultima ora - Actul 02 - Scena 10
Ultima ora - Actul 02 - Scena 11
Ultima ora - Actul 02 - Scena 12
Ultima ora - Actul 03 - Scena 01
Ultima ora - Actul 03 - Scena 02
Ultima ora - Actul 03 - Scena 03
Ultima ora - Actul 03 - Scena 04
Ultima ora - Actul 03 - Scena 05
Ultima ora - Actul 03 - Scena 06
Ultima ora - Actul 03 - Scena 07
Ultima ora - Actul 03 - Scena 08
Ultima ora - Actul 03 - Scena 09
Ultima ora - Actul 03 - Scena 10
Ultima ora - Actul 03 - Scena 11
Ultima ora - Actul 03 - Scena 12
Ultima ora - Actul 03 - Scena 13
Ultima ora - Actul 03 - Scena 14
Ultima ora - Actul 03 - Scena 15
Ultima ora - Actul 03 - Scena 16
Aceasta pagina a fost accesata de 661 ori.