Autori > Mihail Sebastian

Ultima ora - Actul 02 - Scena 02

ACTUL II

SCENA 02

Magda, Ana, Directorul

Directorul: Domnul profesor Andronic?...

Ana (care vine în urma lui, cam contrariată de năvălire): Păi nu vă spusei că nu-i acasă?

Directorul (cu o înclinare spre Magda): Doamna Andronic?

Magda: Nu.

Directorul: Domnișoara Andronic?

Magda: Nici.

Directorul: O prietenă o domnului profesor?

Magda: Încă nu.

Directorul: O studentă?

Magda: Oarecum.

Directorul: Domnișoara. Vă rog să mă iertați; pun prea multe întrebări și nu dau nici o explicație. Dar trebuie neapărat să-l văd pe domnul profesor.

Ana: O fi trebuind, dar dacă nu-i acasă!… Cine sunteți dumneavoastră?

Directorul (scurt, către Ana): Dumneata să taci! (Către Magda:) Domnișoară, sunteți singura care ați fi în drept aici să puneți această întrebare, dar e mai bine să vă spun de la început că nu pot răspunde.

Magda: Vă înșelați, domnule. Nu am niciun drept să pun întrebări în această casă. De altfel, nu am nimic să vă întreb și nu sunt curioasă să aflu.

Directorul: Cu atât mai Irine… Pentru că, în ce mă privește, sunt foarte curios… (Se uită scrutător de jur împrejur.) și am multe lucruri de aflat. (Merge spre birou, aruncă o privire asupra lucrurilor de pe el, ia în mină o carte, pe urmă un dosar, pe care îl deschide.)

Ana: Vă rog să nu umblați acolo.

Directorul: Dumneata ești un personaj cu totul de prisos. Te rog să ieși. N-am nevoie de dumneata.

Magda: Vreți să spuneți că de mine aveți nevoie?

Directorul: Nu. Nici pe dumneavoastră nu vă rețin. (Trece de cealaltă parte a biroului, pe care îl cercetează cu atenție, deși rapid. Trage câteva sertare, unul după altul, pe unele în grabă închizându-le, pe altele nu.)

Ana: Te poftesc să le închizi la loc, că altfel strig.

Directorul: Strigă, dar ieși! (A găsit un dosar care i se pare interesant. Se așază la birou și îl răsfoiește.)

Ana (către Magda): Vai de mine! Ăsta e nebun. (Către Director.) Ce te-a apucat, domnule? Lasă hârtiile în pace.

Directorul: Tot aicia ești? (Către Magda:) E surprinzător că un om distins ca profesorul Andronic poate ține în casă o asemenea persoană.

Ana: Eu strig! Eu îl chem pe portar! Mă duc să-l chem!

Magda (o oprește cu un gest ferm, liniștitor): Rămâi aici. (Se apropie de birou; foarte calmă:) Am impresia, domnule, că sunteți în căutarea unor documente…

Directorul (răsfoiește mai departe dosarul, fără să ridice capul): Da.

Magda: A unor documente importante.

Directorul (același joc): Da.

Magda: Foarte importante.

Directorul (ridică scurt privirea): Dumneavoastră știți ceva?

Magda: Mai mult bănuiesc decât știu.

Directorul: Ce?

Magda: Bănuiesc că daca un om binecrescut năvălește într-o casă străină în felul în care ați năvălit dumneavoastră și caută ceva, acel ceva nu poate fi decât foarte important.

Directorul: V-am prevenit că sunt grăbit. Știți sau nu știți ceva precis?

Magda: Da și nu.

Directorul: Ce-nseamnă da, ce-nseamnă nu?

Magda: Știu că domnul profesor a plecat cu o servietă. Că a pus în ea o serie de hârtii. Că a încuiat servieta cu cheia și a încercat broasca de câteva ori. Asta înseamnă da. Nu știu însă ce erau acele hârtii și nu știu dacă erau hârtiile pe care le căutați. Asta înseamnă nu.

Directorul: Și… unde e domnul profesor?

Ana: E la Radio… Acu’ trebuie…

Magda (întrerupând): E la Radio, și de acolo se duce la Universitate. Azi e miercuri. Totdeauna miercuri (se uită la ceas) de la șase la șapte are curs.

Directorul: Pot să-i telefonez de aici? Unde e telefonul?

Ana: N-avem.

Directorul: Asta așa e. Toată dimineața v-am căutat în carte.

Magda: Și nici nu e bine să telefonați. Domnul profesor e în sala de curs. S-ar putea să nu răspundă. Mai bine vă duceți acolo. Îl găsiți sigur.

Directorul: Poate că aveți dreptate… (Totuși ezită; parcă n-ar pleca.) Dar, de la curs, nu vine aici?

Magda: Uneori… (Degajată:) Dacă vreți, așteptați.

Directorul: S-ar putea să întârzie?…

Magda: O oră, două…

Ana: Poate trei…

Directorul: Atunci, mă duc. (Se înclină, curtenitor.) Domnișoară, vă cer scuze.

Magda: Nu aveți de ce. A fost foarte plăcut.

Directorul: Dacă mergeți în oraș, vă las în drum.

Am un taximetru jos, care așteaptă.

Magda: Vă mulțumesc, dar eu am de lucru. Ați ghicit bine adineauri. Sunt o studentă a domnului profesor Andronic. M-a chemat să-i copiez niște fișe.

Directorul: Îmi pare rău că v-am întrerupt. Bună ziua.

Ana (ironică): Mai poftiți pe la noi.

Directorul: Dumneata să taci. (Iese)