Autori > Mihail Sebastian


Ultima ora - Actul 02 - Scena 07




ACTUL II

SCENA 07


Magda, Andronic, Directorul

Directorul: Domnule profesor, numele meu este Borcea. I.D. Borcea. Sunt Directorul ziarului "Deșteptarea".

Andronic (fără compresare): Îmi pare bine.

Directorul: Am fost informat că m-ați căutat azi-dimineață la redacție.

Andronic: Da. Mi s-a spus însă că nu veniți niciodată.

Directorul: Niciodată! Viu când trebuie și pentru cine trebuie. Dovadă că am venit până aici.

Andronic: Sunt măgulit.

Directorul: Eu sunt măgulit, domnule profesor… Vă rog să-mi spuneți cu toată încrederea ca vă aducea azi-dimineață la mine. Despre ce era vorba? Mi s-a spus că e o chestiune de extremă importanță.

Andronic: Așa credeam. Dar am găsit acolo un domn — Ștefănescu mi se pare — care mi-a explicat că mă înșel și că de fapt chestiunea n-are nici o importanță.

Directorul (enervat): Ștefănescu… Un dobitoc.

Andronic: Nu părea.

Directorul: În sfârșit… un meseriaș. Fără perspectivă, fără orizont.

Andronic: Un om de treabă. Cam nervos, dar de treabă. I-am lăsat o erată și mi-a promis că o va publica. E tot ce mai puteam dori.

Directorul (apăsat, cu intenție): Tot? Absolut tot?

Andronic (nu înțelege, se uită la Director, se uita la Magda): Da…

Directorul: Domnule profesor, vă înțeleg. Sunt lucruri pe care nu le putem discuta decât între patru ochi.

Magda: Eu vă las.

Andronic: De ce? (Către Director:) Aveți un secret?

Directorul (plin de intenții): Aș vrea să vorbim mai pe larg… mai amănunțit, despre articolul dumneavoastră.

Andronic: Cu atât mai bine. Domnișoara cunoaște articolul. Ne poale fi de folos.

Directorul: Cunoaște… (plin de subînțelesuri) întreaga chestiune?

Andronic: Da.

Directorul: E informată asupra… (Gest vag.)

Magda: Perfect informată.

Andronic: Într-adevăr, bine informată. Pune poate prea multă pasiune, prea mult interes personal…

Directorul: Atunci, înțeleg de ce ținea să scape adineauri de mine.

Magda (râzând): Exagerați.

Directorul: Domnule profesor, colaborarea dumneavoastră la "Deșteptarea" este pentru mine și gazeta mea o mare cinste.

Andronic: Colaborare! Bine… dar e un accident.

Directorul: Un accident fericit.

Andronic: Mărturisesc că până azi-dimineață nu cunoșteam gazeta dumneavoastră.

Directorul: Dar ea vă cunoștea. Noi toți vă cunoaștem.

Andronic: Nu-mi amintesc s-o fi citit vreodată.

Directorul: Noi însă v-am citit totdeauna. V-am citit și v-am stimat. De câte ori nu ne-am spus: dacă am putea face din Alexandru Andronic un prieten, un colaborator! Dacă l-am putea aduce în mijlocul nostru, să lucreze cu noi, să scrie cu noi, să lupte cu noi!

Andronic (mirat, naiv): Sunt surprins.

Directorul: Pentru că nu ne cunoașteți. Pentru că n-ați vrut să ne cunoașteți. Dumneavoastră, oamenii de bibliotecă priviți spre noi cu dispreț…

Andronic (gest timid de protest): Cu dispreț!

Directorul (energic și umilind treptat tonul): Da, cu dispreț, spre noi, oamenii de acțiune, care luptăm în tranșeele înaintate ale cotidianului. Din turnul de fildeș în care v-ați retras, abia aruncați o privire indiferentă spre munca noastră, spre truda noastră — și vi se pare că e prea vulgară, dar cine e vinovat, dacă nu chiar dumneavoastră, care vă izolați departe de lume, în loc să veniți între noi, pentru ca împreună să ridicăm nivelul preocupărilor publice, însuflețindu-le cu idei, cu idealuri!

Andronic (timid, încurcat): Bine, dar eu sunt un profesor, un om de știință… Ce pot spune eu marelui public?

Directorul: Marele public e însetat să vă cunoască, să vă audă, să vă urmeze. A fost ambiția mea să vă prezint acestui public. Și am reușit. Eram hotărât să obțin colaborarea dumneavoastră prin orice mijloc. Și am obținut-o.

Andronic: Cum? Vreți să spuneți că articolul meu… nu din întâmplare… nu printr-o confuzie…

Directorul: Să fim serioși! O gazetă ca a mea nu trăiește din întâmplări și din confuzii. (Categoric:) V-am adus la "Deșteptarea". Eu cu mâna mea. Și nu vă mai las.

Andronic: Nu știu ce vreți să spuneți!

Directorul: Vreau să spun că veți colabora cu noi.

De aceea am și venit. Ca să stabilim condițiile colaborării.

Andronic: Domnule… sunt surprins, sunt uimit, sunt

mișcat… Nimeni nu mi-a vorbit vreodată ca dumneata... N-am crezut că scrisul meu poate să trezească atâta interes, să aibă atâta ecou, atâta răsunet…

Directorul: Și încă nu știți nimic. Veniți între noi, și veți vedea ce se cheamă răsunet.

Andronic: Nu, nu. Mă tem că e o eroare. Lucrările

mele se adresează unor cititori de specialitate, unui public restrâns.

Directorul: Prejudecată! Ce v-a adus dumneavoastră acest public restrâns? O biată conferință universitară. Nici măcar o catedră plină. Eu vă aduc notorietatea, celebritatea, puterea. Dumneavoastră aveți lucruri mari de spus, și trebuie să le spuneți.

Andronic: Da, dar nu într-o gazetă.

Directorul: De ce nu într-o gazetă? Glasul dumneavoastră trebuie să pătrundă departe, adânc în opinia publică.

Andronic: Opinia publică n-are ce face cu studiile mele.

Directorul: Vă înșelați cumplit. Știți oare că articolul de azi-dimineața a stârnit uimire, a trezit conștiințe? Știți oare câte priviri se îndreaptă în momentul de față spre dumneavoastră, așteptându-vă să vorbiți, somându-vă să vorbiți?

Andronic (încurcat): E prea mult… E măgulitor, dar e prea mult.

Directorul: Domnule profesor! În articolul de azi-dimineață, ați făcut anumite afirmații grave.

Magda (cu convingere): Foarte grave.

Directorul: Și ați lăsat să se înțeleagă că aveți dovezi.

Andronic: Le am.

Directorul: Dați-mi-le mie.

Andronic: De ce?

Directorul: Ca să le public.

Magda (alarmată): Asta nu se poate!

Directorul (cu politețe, dar ritos): Domnișoară, vă rog să nu vă amestecați într-o chestiune care nu vă privește.

Magda: Nu mă privește? Trece prin inima mea — și nu mă privește?!

Directorul: Domnule profesor, e poate momentul să vorbim clar. Ați atins în articolul de azi lucruri de un interes capital.

Andronic: Credeți?

Directorul: Să lăsam falsele modestii. Articolul e făcut cu mare artă. Spune puțin, atât cât trebuie. Restul se citește printre rânduri.

Andronic: Pentru că n-am avut destul spațiu. E un articol introductiv. Un fragment. Intenția mea este să revin mai târziu.

Directorul: Asta vă cer și eu. Să reveniți. Dar nu mai târziu. Acum. Imediat.

Andronic: Un om de știința nu e niciodată grăbit.

Directorul: Dar eu sunt. Vă pun toată gazeta mea la dispoziție. Vă deschid larg coloanele. Nu mă dau în lături de la nimic. Sunt gata să dau cea mai largă publicitate întregii chestiuni. Afișe, clișee, facsimile. Tot! Dacă e nevoie, scoatem o ediție specială.

Andronic: Ediție specială! Mă speriați. Nu vi se pare că e prea mult?

Directorul: Dacă probele sunt zdrobitoare, nu e prea mult.

Andronic: Zdrobitoare! Vorbiți un limbaj cu care nu sunt obișnuit. Eu nu cunosc în istorie probe zdrobitoare. Cel mult plauzibile, concludente.

Directorul: Numiți-le cum vreți, dar dați-mi-le.

Magda: Nu. (Către Andronic:) Nu, domnule profesor. (Către Director:) Nu, domnule director. (Către Andronic:) Nu vei da nimic. (Către Director:) Nu vei primi nimic. Câtă vreme sunt eu aici, nu va ieși o hârtie din această casă.

Directorul: Domnule profesor, noi discutăm între bărbați. Nu știu ce drepturi are domnișoara să intervină între noi…

Magda: Poate că n-am niciun drept. Dar am o datorie. Să împiedic atentatul moral pe care îl puneți la cale.

Directorul: Atentat moral! Ha! Mă faci să râd. Ar râde și el dac-ar auzi. Atentat moral împotriva celui mai mare bandit din lume.

Magda (violent): Domnule! Nu-ți permit! N-ai dreptul.

Andronic (încercând s-o calmeze): Magda, te rog… (Către Director:) E o fire ciudată, o imaginație aprinsă… De altfel, și dumneata ești nedrept. Pui prea multă patimă într-o chestiune care ar trebui privită mai calm, mai senin.

Directorul: Eu nu sunt senin. Meseria mea nu-mi dă voie.

Andronic: Totuși, nu putem arunca vorbe atât de grele cu ușurință. Bandit?

Directorul: Domnule profesor, îl apărați.

Andronic: Nu. Meseria mea nu este să apăr pe nimeni, ci să înțeleg.

Directorul: Dar aici nu e nimic de înțeles. Probele sunt limpezi.

Magda: De unde știi?

Directorul: Mi-o spune profesorul Andronic, și mi-o spune în ziarul meu. (Ia gazeta de pe masă și citește:) "Vom arăta altă dată și păstrăm în acest scop probe pe care preferăm să nu le destăinuim pentru moment." (Aruncând gazeta la loc:) Ei bine, eu prefer să le destăinuiți. Și vi le cer. Dați-mi-le, și mâine dimineață "Deșteptarea" va fi în toate mâinile. Dați-mi-le, și în trei zile numele lui Alexandru Andronic va fi pe toate buzele.

Andronic (evaziv, intimidat): Știu eu…

Directorul: Eu știu. Eu vă asigur.

Andronic: Domnule… propunerea dumneavoastră mi se pare stranie, ireală… Mă întreb dacă nu e o farsă.

Directorul: Am eu aerul unui om care-și pierde timpul cu farse?

Andronic: Totuși nu înțeleg… nu cred… nu pot crede… Ani de zile am lucrat în singurătate, între puținii mei studenți, între puținii mei colegi… aproape necunoscut… și deodată o asemenea fantastică propunere.

Directorul: O primiți?

Magda: Nu. Nu primește.

Directorul: Vă întreb pe dumneavoastră. O primiți?

Andronic: Nu cred să pot… Nu cred să am dreptul… În orice caz, dați-mi timp. Mă voi gândi, voi reflecta, voi vedea…

Directorul: Așteptați poate alte propuneri?… Aveți alte intenții?… Vă gândiți poate să lucrați cu altcineva?…

Andronic: Nu.

Directorul: Cu atât mai bine. Pentru că să știți: (ferm, aproape amenințător) peste mine nu veți trece.

Andronic: Nici nu mă gândesc.

Directorul (se uită la ceasul lui de mână): E șase fără zece. În două ore, îmi trebuie articolul. La opt îl aștept la redacție. Sau mai bine viu să-l iau.

Andronic: Domnule…

Directorul: Acum vă las. La opt fără zece sunt înapoi.

Andronic: Dar nu se poate, dar…

Directorul (a pornit spre ușă, dar se oprește pe loc, se întoarce): Domnule profesor, un sfat: nu pierdeți prilejul pe care vi-l dau. Și încă un sfat: nu pierdeți timpul. Noi doi putem face împreună lucruri mari. (Iese)




Ultima ora - Actul 01 - Scena 01
Ultima ora - Actul 01 - Scena 02
Ultima ora - Actul 01 - Scena 03
Ultima ora - Actul 01 - Scena 04
Ultima ora - Actul 01 - Scena 05
Ultima ora - Actul 01 - Scena 06
Ultima ora - Actul 01 - Scena 07
Ultima ora - Actul 01 - Scena 08
Ultima ora - Actul 01 - Scena 09
Ultima ora - Actul 01 - Scena 10
Ultima ora - Actul 01 - Scena 11
Ultima ora - Actul 01 - Scena 12
Ultima ora - Actul 01 - Scena 13
Ultima ora - Actul 01 - Scena 14
Ultima ora - Actul 01 - Scena 15
Ultima ora - Actul 01 - Scena 16
Ultima ora - Actul 01 - Scena 17
Ultima ora - Actul 01 - Scena 18
Ultima ora - Actul 01 - Scena 19
Ultima ora - Actul 01 - Scena 20
Ultima ora - Actul 01 - Scena 21
Ultima ora - Actul 01 - Scena 22
Ultima ora - Actul 01 - Scena 23
Ultima ora - Actul 01 - Scena 24
Ultima ora - Actul 02 - Scena 01
Ultima ora - Actul 02 - Scena 02
Ultima ora - Actul 02 - Scena 03
Ultima ora - Actul 02 - Scena 04
Ultima ora - Actul 02 - Scena 05
Ultima ora - Actul 02 - Scena 06
Ultima ora - Actul 02 - Scena 07
Ultima ora - Actul 02 - Scena 08
Ultima ora - Actul 02 - Scena 09
Ultima ora - Actul 02 - Scena 10
Ultima ora - Actul 02 - Scena 11
Ultima ora - Actul 02 - Scena 12
Ultima ora - Actul 03 - Scena 01
Ultima ora - Actul 03 - Scena 02
Ultima ora - Actul 03 - Scena 03
Ultima ora - Actul 03 - Scena 04
Ultima ora - Actul 03 - Scena 05
Ultima ora - Actul 03 - Scena 06
Ultima ora - Actul 03 - Scena 07
Ultima ora - Actul 03 - Scena 08
Ultima ora - Actul 03 - Scena 09
Ultima ora - Actul 03 - Scena 10
Ultima ora - Actul 03 - Scena 11
Ultima ora - Actul 03 - Scena 12
Ultima ora - Actul 03 - Scena 13
Ultima ora - Actul 03 - Scena 14
Ultima ora - Actul 03 - Scena 15
Ultima ora - Actul 03 - Scena 16


Aceasta pagina a fost accesata de 624 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio