Autori > Mihail Sebastian


Ultima ora - Actul 03 - Scena 09




ACTUL III

SCENA 09


Bucsan, Directorul

Bucsan: Ce vrei?

Directorul: M-ai chemat, și am venit.

Bucsan: Te-am chemat eu?

Directorul: Da. Nu mi-ai spus că mă aștepți aici mâine la nouă dimineața?.

Bucsan: Și e nouă dimineața?

Directorul: Nu. E douăsprezece noaptea.

Bucsan: Atunci?

Directorul: Am venit ceva mai devreme. Nu-mi plac orele fixe, coane Griguță. Știi cine te cheamă, dar nu știi cine te așteaptă. (Se uită sub birou, pipăind cu palma planșa de dedesubt.) Un microfon instalat sub birou… Un indiscret în odaia cealaltă… (Merge spre ușa din dreapta, o deschide, se uită în încăperea alăturată, închide la loc.) Am oroare de flagrante, delicte…

Bucsan: Nu mă cunoști. Sunt un om discret.

Directorul: Și eu. Tocmai de aceea am venit acum. Când ai plecat azi-dimineață de la mine, mi-ai spus că-mi lași timp să mă răzgândesc. Ei bine, m-am răzgândit. Primesc.

Bucsan: Primești? Ce?

Directorul: Ce mi-ai propus.

Bucsan: Ți-am propus ceva?

Directorul: Să lăsăm glumele, coane Griguță. Nu e momentul. Am avut o zi grea… amândoi.

Bucsan: Eu nu.

Directorul: Poate. Deși nu te cred. Dar eu, uite îți spun drept: am avut o zi grea.

Bucsan (cu subînțeles): Și încă nu s-a terminat.

Directorul: Ai dreptate: încă nu. Dar vreau s-o termin. Toată ziua m-am zbătut, am alergat, am scotocit. Nu e ușor să lupte cineva cu dumneata.

Bucsan: Mie mi-o spui?

Directorul: Am căutat documente, acte, cifre, probe.

Bucsan: Și?

Directorul: Le-am găsit. Cu greu — dar le-am găsit.

Bucsan (calm): Unde sunt?

Directorul: Aici. (Se bate discret peste buzunarul hainei.) În buzunarul meu.

Bucsan: Te felicit.

Directorul: Mă feliciți, dar nu din toată inima, în realitate ești destul de preocupat și foarte neliniștit.

Bucsan: Eu?

Directorul: Dumneata. Și te înțeleg. Un scandal acum, înainte de semnarea contractelor Carun, ar cădea prost.

Bucsan (fără ironie): Foarte prost.

Directorul: Vezi? Și atunci, nu e mai bine să ne înțelegem? Uite, mă duceam spre redacție adineauri. De azi-dimineață n-am mai dat pe acolo. Sunt așteptat. Trebuie să scriu un reportaj pentru ultima oră. Poate că e mai bine să nu-l mai scriu? Poate că e mai bine să nu apară? Ce zici?

Bucsan: Nici n-o să apară.

Directorul: Bravo, coane Griguță. Știam eu că ne înțelegem. Uite, dau un telefon la "Deșteptarea" (pune mâna pe telefon) să le spun să-i dea drumul fără ultima oră.

Bucsan: Nu te mai osteni.

Directorul: Trebuie. Mă așteaptă.

Bucsan: Nu te așteaptă nimeni. "Deșteptarea" dumitale nu mai apare.

Directorul: Cum?

Bucsan: Am suprimat-o.

Directorul (o secundă a încremenit. Pe urmă izbucnește într-un râs scurt): Ah! Ce farsă mai e și asta? Dumneata poți multe, coane Griguță, dar sunt lucruri pe care nici dumneata nu le poți.

Bucsan: Domnule! Gazeta dumitale datorează tipografiei mele suma de lei patru sute optzeci de mii. Am dat dispoziții ca, începând de astă-seară, să se înceteze lucrul.

Directorul: Ai dat dispoziții! Tipografia dumitale?

Bucsan: Da. Tipografia mea.

Directorul: De când?

Bucsan: De… (se uită la ceas) jumătate oră.

Directorul: Nu te cred.

Bucsan: Informează-te. (Îi arată cu mâna telefonul.)

Directorul (o clipă rămâne nemișcat, apoi ridică brusc receptorul, începe să formeze numărul, cu mișcări scurte, nervoase — dar deodată se oprește și pune receptorul la loc): Nu. Dumneata nu minți.

Bucsan: Ba da. Dar nu așa de grosolan. Când mint, sunt mai subtil.

Directorul: Joci tare! (Se așeză în fotoliul din fața biroului. E palid, sfârșit și totuși calm, ca la sfârșitul unei partide pierdute.)

Bucsan (modest): Fac și eu ce pot.

Directorul: Joci prea tare. Și nu e bine.

Bucsan: De ce?

Directorul: Nu vorbesc pentru mine. Eu deocamdată sunt terminat. Nu zic, am să încerc și eu să fac ceva. Să găsesc altă tipografie, să caut bani… În sfârșit, voi vedea. Dar mă gândesc la dumneata.

Bucsan: Îți mulțumesc.

Directorul: Mă gândesc sincer la dumneata. Ai greșit!

Bucsan: Serios?

Directorul: Da, ai greșit. În fond, dumneata ce vrei? Să faci tăcere în jurul afacerii Protar. Să nu se vorbească nimic. Să nu se audă nici o șoaptă.

Bucsan (ritos, șuierat): Nici una.

Directorul: Și pentru asta suprimi "Deșteptarea", o foaie obscură, pe care n-o citea nimeni și care va face mai mare zgomot într-o singură clipă dispărând decât a făcut în zece ani de apariție.

Bucsan: Crezi?

Directorul: Mâine se va ști în tot orașul — fiindcă asta ți-o promit: se va ști — că Bucsan, Grigore Bucsan, a suprimat cu mâna lui "Deșteptarea", pentru că i-a fost frică. Și vor fi cinci sute de oameni care se vor întreba: de ce? Va trebui să le răspunzi sau să-i împiedici să întrebe.

Bucsan: Nu vor întreba.

Directorul: Primii cinci sute, poate nu. Dar ceilalți? Sunt mulți, coane Griguță, sunt foarte mulți. Și pe urmă, mai e cineva pe care-l uiți: Andronic.

Bucsan: Tovarășul dumitale.

Directorul: Tovarășul! Nu. E prea abil și prea primejdios ca să aibă tovarăși. Lucrează singur.

Bucsan: Nu ești înțeles cu el?

Directorul: Aș fi vrut să fiu.

Bucsan: Totuși, l-ai vizitat azi după masă.

Directorul: Fără rezultat. (Cu o mișcare de sinceritate:) Uite. Acum pot să vorbesc deschis cu dumneata. E prea târziu și prea inutil să ascund. Sunt ca un jucător decavat. Arunc cărțile pe masă. Tot nu mai am nimic de pierdut. (Scurtă pauză. Schimbare de voce:) Adineauri, când am intrat, spuneam că am în buzunar documente, probe. Mințeam. N-am nimic. (Își întoarce scurt buzunarele.) Nimic.

Bucsan: Și afacerea Protar?...

Directorul: Habar n-am de ea. Totul e în mâna lui Andronic.

Bucsan: Prin urmare, azi-dimineață…

Directorul: Eram de bună-credință. Articolul fusese strecurat în gazetă fără știrea mea, fără știrea nimănui. Andronic ăsta e un bandit!

Bucsan: Stiu.

Directorul: Am fost la el. Voiam să-l fac să vorbească. I-am luat în toate felurile. Am ademenit, am rugat, am promis, am amenințat. Uneori mi se părea că am reușit, că sunt gata să reușesc… Dar era la el o femeie… o fată…

Bucsan: Brună.

Directorul: O cunoști?

Bucsan: Puțin. Din vedere.

Directorul: Abia acum îmi dau seama că era instrumentul lui. Jucau împreună comedia. Ezitări, scrupule… (Cu o schimbare de voce): Tipul e tare, coane Griguță. Sub masca lui de savant aiurit, se ascunde un bandit. Un mare bandit.

Bucsan: Mai mare decât noi?

Directorul: Nu știu. Se va vedea… Da, da, se va vedea. Un moment am crezut că l-am convins. Mi-a promis că până la ora opt îmi dă un articol și documente. (Devotat:) Nu că le-aș fi publicat, coane Griguță. Nu. Tot aici veneam cu ele. Dar altfel vorbeam cu dumneata dacă aveam hârtiile în buzunar.

Bucsan: Păcat.

Directorul: Să știi că-i păcat. Era mai bine și pentru dumneata. Cu mine te-ai fi înțeles. Cu el, e mai greu. La ora opt am fost la el. Am sunat, am băut, am strigat. Nimic. Nimeni. Dispărut. L-am căutat, am alergat după el în tot orașul. Nu-l știe nimeni. Nu l-a văzut nimeni. Nu e nicăieri.

Bucsan: Și atunci?

Directorul (gest de neputință): Am renunțat. Ce era să fac? Am renunțat. Îmi mai rămânea o ultimă carte să joc. Dumneata. Mi-am zis: hai să-i văd. Să-ncerc marea cu degetul. Cine știe? Poate se prinde.

Bucsan: Și nu s-a prins.

Directorul: Nu.

Bucsan: Vezi?

Directorul (se ridică în picioare): M-ai scos din joc, dar rămâne el. Cu mine a fost ușor, fiindcă ne cunoaștem de mult. Dar pe el nu-l cunoști. Asta e marea lui forță: nu-l cunoaște nimeni. A stat o viață întreagă în bibliotecă, ascuns ca într-o vizuină și acum iese la pradă cu figura lui de martir vasător.

Bucsan: Îi viu eu de hac și visătorului ăsta!

Directorul: Nu se știe. Dumneata ești obișnuit cu escrocii, coane Griguță. Escrocii sunt băieți simpatici și oameni de înțeles. Cu visătorii e mai greu. (După o clipă:) În sfârșit. Treaba dumitale. (Se ridică deodată, își ia pălăria de pe birou.) Noapte bună. (Se îndreaptă cu pași leneși, de om obosit, spre ușa din stânga.)

Bucsan (rămas la biroul lui, foarte calm, îl lasă să se depărteze, dar înainte să fi ajuns la ușă, îl oprește cu un singur cuvânt): Ascultă! (Directorul se oprește în loc, se întoarce. Fără grabă, Bucsan se ridică de la birou și vine spre centrul scenei, la un pas de Director, față în față.) Vrei să scoți gazeta mâine dimineață?

Directorul (ridicare din umeri de neputință, de nedumerire, de oboseală).

Bucsan: Cumpără tipografia. Ți-o vând.

Directorul: Îți râzi de mine.

Bucsan: Nu, sunt dispus să vând. Cumpăr-o!

Directorul: Cu ce bani?

Bucsan: Ei! Bani găsim noi.

Directorul: Ușor de spus.

Bucsan: Îți spun că găsim. Nu asta-i întrebarea. Întrebarea e dacă vrei să cumperi.

Directorul (într-o doară): Cât?

Bucsan: Zece milioane.

Directorul: Ieftin.

Bucsan: Nu. E scump. Groaznic de scump. Dacă plătești. Dar dacă nu plătești — e ieftin de tot.

Directorul (nedumerit): Atunci…

Bucsan: Semnezi niște polițe.

Directorul: De zece milioane?

Bucsan: Da. De zece milioane.

Directorul: Și cum vrei să ți le plătesc? Când vrei să ți le plătesc?

Bucsan: Niciodată.

Directorul: Nu înțeleg.

Bucsan: Și totuși, nu e greu. Polițele rămân la mine. În caseta mea particulară. Și nu ies de acolo niciodată. Îți dau cuvântul meu de onoare. Niciodată, dacă ești rezonabil.

Directorul (moment de gândire, până își dă seama de sensul propunerii; pe urmă cu elan, cu entuziasm): Coane Griguță, n-o să-ți pară rău!

Bucsan: Știu. Mie nu-mi pare niciodată rău.

Directorul: De azi încolo sunt omul dumitale. Eu și "Deșteptarea". Faci ce vrei cu ea Îți aparține.

Bucsan: Nu. Să ne înțelegem: între noi a intervenit o afacere comercială. Strict comercială. "Deșteptarea" rămâne a dumitale. Faci ce vrei. Scrii ce vrei. Nu-mi place să impietez asupra convingerilor nimănui.

Directorul: Ești un om delicat, coane Griguță.

Bucsan: Și dumneata un băiat inteligent. (A ocolit biroul și trage un sertar, același din care a scos carnetul de cecuri, în scena cu Agopian.) Semnezi polițele?

Directorul: Chiar acum?

Bucsan: Dacă vrei să apari mâine dimineață.

Directorul: S-a făcut. (Se așază în fata biroului, întorcându-și fotoliul așa încât să poată scrie. E cu spatele la ușa din stânga.)

Bucsan (întinzându-i un pachet cu polițe): Sunt zece polițe de câte un milion. Scadențele le lași în alb.

Directorul: Înțeles. (Începe să scrie)




Ultima ora - Actul 01 - Scena 01
Ultima ora - Actul 01 - Scena 02
Ultima ora - Actul 01 - Scena 03
Ultima ora - Actul 01 - Scena 04
Ultima ora - Actul 01 - Scena 05
Ultima ora - Actul 01 - Scena 06
Ultima ora - Actul 01 - Scena 07
Ultima ora - Actul 01 - Scena 08
Ultima ora - Actul 01 - Scena 09
Ultima ora - Actul 01 - Scena 10
Ultima ora - Actul 01 - Scena 11
Ultima ora - Actul 01 - Scena 12
Ultima ora - Actul 01 - Scena 13
Ultima ora - Actul 01 - Scena 14
Ultima ora - Actul 01 - Scena 15
Ultima ora - Actul 01 - Scena 16
Ultima ora - Actul 01 - Scena 17
Ultima ora - Actul 01 - Scena 18
Ultima ora - Actul 01 - Scena 19
Ultima ora - Actul 01 - Scena 20
Ultima ora - Actul 01 - Scena 21
Ultima ora - Actul 01 - Scena 22
Ultima ora - Actul 01 - Scena 23
Ultima ora - Actul 01 - Scena 24
Ultima ora - Actul 02 - Scena 01
Ultima ora - Actul 02 - Scena 02
Ultima ora - Actul 02 - Scena 03
Ultima ora - Actul 02 - Scena 04
Ultima ora - Actul 02 - Scena 05
Ultima ora - Actul 02 - Scena 06
Ultima ora - Actul 02 - Scena 07
Ultima ora - Actul 02 - Scena 08
Ultima ora - Actul 02 - Scena 09
Ultima ora - Actul 02 - Scena 10
Ultima ora - Actul 02 - Scena 11
Ultima ora - Actul 02 - Scena 12
Ultima ora - Actul 03 - Scena 01
Ultima ora - Actul 03 - Scena 02
Ultima ora - Actul 03 - Scena 03
Ultima ora - Actul 03 - Scena 04
Ultima ora - Actul 03 - Scena 05
Ultima ora - Actul 03 - Scena 06
Ultima ora - Actul 03 - Scena 07
Ultima ora - Actul 03 - Scena 08
Ultima ora - Actul 03 - Scena 09
Ultima ora - Actul 03 - Scena 10
Ultima ora - Actul 03 - Scena 11
Ultima ora - Actul 03 - Scena 12
Ultima ora - Actul 03 - Scena 13
Ultima ora - Actul 03 - Scena 14
Ultima ora - Actul 03 - Scena 15
Ultima ora - Actul 03 - Scena 16


Aceasta pagina a fost accesata de 663 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio