• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 06

Cântecul VI

Argumentul


Sătana cade-în melanholie
Socotind asupra sorţii sale;
A iadului s-adùnă boierie
Şi să sfătuieşte cu ce cale
Va s-ajute turceştilor gloate;
Ţiganilor să fârşesc bucate.

Acum peste-ochian şoimanul soare169
Strălucea dositelor ostroave,
Noaptea cu neagra sa învălitoare
Câmpi acoperisă şi dumbrave,
Iar' de grele-ostăneli obosita
Dulce răpăusa prin staure vita.

Numa fieri priveghia răpitoare
Şi bărbaţii cu cugete rele;
Lupul gonea după căprioare,
Buha vâna-în tufe păsărele,
Ş-umbla ş-alte jivini stricătoare
Ce-întunerec iubind fug de soare.

Era vremea tocma-întiaş dată
Când cântă cocoşii de cu sară,
Ş-încălecând mături sau lopată
La Rătezat strigòile zboară,
Când să preumblă cele frumoase
Strâmbând oamenilor dreptele-oase.170

Toate-adecă-odihnea cele bune,
Numa cele rele, blăstămate,
Umbla după-a lor înşelăciune,
Cum sunt duhurile necurate
Care nu dorm nice-odinioară,
Ci noaptea-în toate părţile zboară.

Tocma pe-acea vreme, supt afunda
Tartárului peştere, Sătana
Scoţind capul afară din unda
Văpăii nestânse, cu tirana
Sa privire, pe diavoli învită
Să muncească făptura osândită,

Iar' el prin aceasta să desfată
Ca ş-un craiu tiran după bătaie,
Când vede-oastea vrăjmaşă junghiată,
Când noroade-întregi strică şi taie
Şi e mâhnit numa că nu poate
Aşa tăia noroadele toate.

Însă-într-această noapte, de care
Zic eu, după ce oar'câtă vreme
Sătana căută cu desfătare
Cum chinuita făptură geme,
În gânduri căzu şi socotele
Ce-i pricinuiră-amară jele.

Pentru că cugetând el în sine
Cumplita sa din ceriu scăpătare,
Apoi tot pierdut vecinicul bine
Potrivind cu a sa de-acum stare,
Aşa răcni de jele şi-urgie,
Cât clăti iadul din temelie.

Crunţi învolbind ochi apoi: "Oh mie!
(Strigă) Cu totul nesuferită
Viaţă şi nemuritorie!...
Mai bine era-într-acea clipită,
Când fui surpat cu mândra mea ceată
Să fiu pierit cu totul de-odată!...171

Câci, măcar muream eu fără vintă,
Dar' mergându-mi în nimică firea,
Durerilor încai să punea ţântă,
Nici mă-ar ghimpa tristă pomenirea
Fericirilor mele trecute,
Curmată fiind prin moartea iute.

Ci nu mi-au priit várvara soarte
Ş-în războiu îmi fu protivitoare,
Nice-a vínce-mi dete, nice moarte,
Lăsându-mi această rozătoare
Şi nesuferită pomenire.
Oh! crudă, nespusă chinuire!...

Această dar' aducere-aminte
M-apăsă-acum... nu tu, Savoate!
Căci însuş' a ta de-acu nainte
Atotputernicie nu poate
Alta să facă-asupră-mi izbândă
Mai mult ocarnică şi neblândă.

Deci sus, Sătano! Scoală şi-arată
Celui-de-Sus că-ai încă putere;
Şi măcar nu poate el să pată,
Nici să sâmţască vre o durere,
Totuş cere-a ta pe dânsul ură
Să-ţi izbândeşti pe a lui făptură."172

Aceste zicând groaznic urlă, iară
Tot iadul răsună cu greu muget.
Însuş' diavolii să spăimântară
Şi vrând să ştie-a Sătănii cuget
Boìerimea tartárului toată
Într-o clipită fusă-adunată.

Ochii Sătana-îşi întoarsă roată
Cercetând pe tot însul în faţă;
Inima pare că-i să desfată
Văzându-şi boierimea sumeaţă.
Apoi, după puţină tăcere,
Acest chip grăi rozându-şi ghierre:173

"O, soţi credincioşi ursitei mele,
Viteji protivnici naltei lumine
Ce stăpâneşte mai sus de stele,
Ştiu că v-aduceţi aminte bine
De cea vecinică zio cumplită,
Domnia mea când fu cutrupită.

Biruiţi fum cu drept! în bătaie,
Iar' nu supuşi, asupriţi; iară
Nice-într-astă pucioasă văpaie
Cu vecinică şi nestânsă pară
Suntem plecaţi, unde fără spaimă
Făptura pe Făcătoriu defaimă.

Ştiţi dară că-a noastră mângăiere
Este în izbândă sângur ş-ură
Asupra celii de sus putere
Ce pedepseşte şi nu să-îndură!...
Dar', precum văd, să pare mie
Că vă-au apucat o trândăvie!174

Nu văd eu acum bujdind pe poarta
Iadului suflete ca nainte,
Ş-acuşi va fi doar deşartă boarta
Această-întunecoasă, fierbinte,
De n-om mai îndrăznire o dată
A lupta cu oastea luminată!

Fost-am în lume şi de-amăruntul
Toate-am iscodit. Adevărat!
Cumcă-încungiurând eu tot pământul,
Mai cu samă-l văd noao plecat,
Iară ţări adevărat creştine
Sau nu văzui, sau foarte puţine.

Dar' ce folos! când văd omenirea
Care fu-în pisma noastră zidită,
Înălţându-şi pănă la ceriu firea
Şi pănă la partea cea mai fericită,

Râvnind a fi-oarecândva părtaşă
Deşertelor noastre-în ceriu lăcaşă.175
Însă nu fie-asta-adevărată!...
Ca marele Sătana să vadă
Urgisita făptură vodată
Colò sus, în cereasca livadă,
Mai mulţindu-să de-acum nainte,
Juru-mă pe tartarul fierbinte!...

Întii, creştinătatea să piară,
Războiu în tot pământul să fie,
Întunerecul să-întoarcă iară
Cu tot feliu de păcat ş-urgie;
Aceste-s în scurt poftele mele,
Ce răspundeţi voi acum la ele?"176

Atunci Velzăvúv, hatmanul mare
Oştilor negrii mării sale:
"Întunecate Doamne! mie-mi pare
(Grăi) că-ar fi lucru mai cu cale,
Lăsând aceste pe alt îndelete
Să strângem pe dată-a noastră cete,177

Căci eu din iscoade-încredinţate
Care trimesesem sus, pe lume,
Am înţăles că vor a să bate
Vlad Vodă cu Mahomet, şi-anume
De cereştii călăreţi să zice
Că vor pe-agareni detot să strice.

Nu s-ar cuvini să lăsăm dară
Nice noi pe cei de-a noastră parte,
Ci- îndată să purcedem afară
Purtând şi noi creştinilor moarte,
Căci, de va birui Mahomet,
Cade şi creştinia pe-încet."

"Bine, hatmane, că-mi dai de ştire!...
(Zisă muşcându-şi negrele buze
Craiul întunecat cu răstire.)
Acum măria-mea va să-auză
Cum e şi-a celoralalţi socoteală,
Ce au să-mi spuie fără sminteală.178

Întii, cum dintru voi fieşcare
Să sâleşte spre-a iadului bine,
Amegind pe-om din dreapta cărare,
Apoi, în ce chip ni să cuvine
Să-ajutăm lui Mahomet îndată:
Pre-ascuns, ori cu sâlă vederată?"

Aici Mamona să sculà, mare
Visternicul Domnului Sătanei,
Pe mâna lui sunt toate comoare
De supt pământ, aurul şi banii.
"Tot iadul (grăi dâns) bine ştie
Cât îi face-a mea dregătorie!...

Zieu! mai mult decât toate-îi ajută
Şi mai multă dobândă-i aduce.
Chipul şi cărarea mea bătută
Care pre-om la strâmbătate duce,
Este pofta de-averi desfrânată,
Într-alt chip lăcomie chiemată.179

Omul e plecat spre lăcomie,
Din leagăn, căci firea bună-i dede
Îndemnul curat de-a prii şie,
Din care, ca din izvor, purcede
Cruţarea vieţii şi-o sâlinţă
Spre-a-ş' plini trupeasca trebuinţă.

Dar eu astă fireşe plecare,
Cu totul o stric prin lăcomie
Şi fac pre om de-în urmă el n-are
Hotar în pofta sa. Iacă-o mie
De acolea să nasc fapte rele,
Tot fiice-a lăcomii ş-a mele.

Tâlhăria, furatul, votria,
Înşelarea, strâmba judecată,
Ucigării, vânzări, tirănia,
Făţăria, camăta cruntată,
Şi pe rând faptele rele toate,
Mai vârtos ce trag spre bogătate.

Aurul acum stăpâneşte-în lume;
Prin acesta cumpăr eu toate
Inimile; cu mici sau mari sume
Neguţez tot feliu de păcate:
Cela-şi vinde patria pe mită,
Cesta spre ucidere să-învită.

Papa vinde darurile sfinte
Pentru gălbănaşi, iar' patriarhul
Din Vizánt le cumpără-înainte.
Din episcóp pănă la eclisiarhul,
Toţi îşi prevând cele cumpărate
Ce trebuiea să fie-în dar date.

Craii şi miniştrii având sete
De-argint, aţâţă războaie crunte;
Aurul ia cununa de la fete,
Sparge căsătorie şi nunte;
În scurt, lăcomia nesătulă
Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă.180

Şi cu-aceasta orbind eu prăsila
Lui Adam, o-întorc de la cărare
Bună ş'o duc pe-încet la topila
Noastră aici. Pre pământ, pre mare,
Mai toţi muritorii despre mine
Cu-înaurite-s legaţi cătíne.

Iar în cât priveşte-ajutorinţa
Lui Mahomet şi-a turceştii gloate,
Eu spun drept că nu-s în socotinţa
Lui Velzăvuv, dar' nice să poate,
O! hatmane viteaz, asta face
Care ne spui şi, cum văd, îţi place.

Lângă cine puterea şi slava
Au rămas, hotărât lucru este.
Au gândeşti că Cel-de-Sus lăsa-va
Să săvârşim, cum grăieşti, aceste?
Foarte te-amegeşti, de cu putere
Vrei a da turcilor mângăiere.181

Ce-ajunge-oştaneasca ta-îndrăzneală
Asupra puterii înzăciuite!
Vitejia-înceátă-a fi de fală
Şi faptele ei cele mai vestite
Să numesc oarbă numa dârzie,
Când lucrează fără-înţălepţie.

Deci, împrotiva celui mai tare,
Nu vărtute, ci minte măiastră
Trebuie-a folosi. Mie-mi pare
Că nu cu vedită şi buiastră
Tărie noi să dăm ajutare,
Ci pre-ascuns, cu multă supţiare.

Înşi oameni prin noi să lucreze
Spre-a lor pierire necontenită.
N-ajută-acum armele viteze
Cum punga cu galbeni tecsuită
Aceştii, numa să fie plină,
Acuma toţi oamenii să-închină.182

În urmă ruşinea mea să fie,
Deacă eu cu banii nu voiu face
Mai mult decât întru voinicie
Altòr a să lăuda place!"
Mamona fârşind, Asmodeu râsă
Şi căutând împrejur aşa zisă:

"Nu pentru că eu sunt logofătul
De taină-a mării-sale, dară
Pentru că mă ţân şeretul
Cel mai mare-în astă neagră ţară
Îndrăznesc a-mi arăta şi eu
Adânc şi măestru sfatul mieu.

Însă, mai nainte de-a răspunde,
Voiu să fac Mamonii o-întrebare:
Pentru ce să-însumeaţă şi de-unde
Vin acele cuvinte sprinţare
A lui? Drept ce-atâta să rădică
Socotind pre-alalţii întru nimică?183

Nu voi să-i întunec vrednicia,
Căci banii-au în lume căutare;
Dar' ce-ajunge numa bogăţia,
De n-ar fi şi-o vărtute mai mare
Cui ş-însă bogăţie să-închină!...
Şi-aceasta e mintea cu sfat plină!

Mamona cu banii face toate,
Dar' numa la cei cu lăcomie,
La suflete de-argint însătate,
Iar Mamona doar' încă nu ştie
Că multe şi mari trebi pe pământ
Nu să pot isprăvi prin argint,

Ci prin tehne-ascunse şi înşelăminte,
Prin intrige, cu sfaturi viclene;
Ceste surpă şi pe cel cu minte,
Ceste să-ajute-oştile-agarene.
Ş-acuş' vom vedea prin ispitire
Care ştie mai bine-a gâcire."184

Veliàl, ce peste politie
Are-în iad pază şi priveghere,
Cel ce tot feliul de măiestrie
Lumească care domnia cere
E procopsit, fârşind Asmodeu,
Să sculă-începând cuvântul său:

"Adevărat! nu să-ar cădea mie
A mustra pe cei ce-au zis nainte
Doară cevaş' cam cu sumeţie,
Dar', ca să-arăt cât poate să-alinte185
Pe cineva iubirea de sine,
Voi mustra cu vedite pricine.

Fieşcare să lăudă-întru-ale sale
Şi cu oareşcare micşorare,
Pe-ale altor socotind tândale;186
Şi toţi vă-înşelaţi, precum îmi pare,
Căci vrednicia voastră-împreună
Iar' nu despărţită, să-áflă bună.

Voi sunteţi naltele mădulare
Aceştii împărăţii de-aice;
Deci a voastră-împreună lucrare
Trebuie să-o ţie, să-o rădice.
Zădarnică-i a voastră putere,
Deacă veţi lucra cu-împărăchiere.

Deci socotind eu cele din lume
Care vă-aduce voao supărare,
Îm par ca neşte deşerte spume
Şi fumuri fără de flăcărare.
Pentr-aceasta-i şi-a mea socoteală
Ca să nu ieşim noi la iveală.

Să nu ne-amestecăm la bătaie
Cu puterea noastră vederată,
Ci, mergând din odaie-în odaie,
Să vedem pe cine, ce desfată,
Şi-apoi pe om în tot chipul rău
Să-l otrăvim în cugetul său.

Iar în cât e pentru Mahomet
Ş-a lui Vlad mândrie deşartă,
Eu am chieea de la cabinét187
Şi mai bine cunosc a lor soarte
Decât toţi alţii. Ştiu ş-acea bine,
Cui biruinţă-în urmă rămâne!

Intrigele sunt acum făcute
Tocma să piarză turcii războiul
Şi să să vincă mii despre sute,
Căci lung nu va sprijini povoiul
Oştilor păgâne-o ţărişoară
Când va fi să-întoarcă-adoaoară.

Iar' Vlad dintru a sa biruinţă
Nu poate trage nice-un folos,
Fiindu-i ţara cu nepriinţă,
Dar' dintru toate mai vârtos
Pentru că din ţările vecine
Într-ajutoriu nime nu-i vine!"

Velial fârşi, dar Moloh încă
Rostul său după dânsul deschisă,
Moloh! fântâna cea mai adâncă
A desmierdării trupeşti, şi zise:
"Nime pe-om aşa supus nu ţine
Întru rele năravuri, ca mine;

Ştiţi voi bine că eu prin a mele
Măestrii lunecoase ş-ispite,
Măguliri, gâdăliri şi momele,
Ochitúri, zâmbiri, glume-îndrăznite,
Pofte fierbinţi ş-îndemnul trupesc
Acum toată lumea stăpânesc.

Tinerii mă poftesc cu-înfocare,
Bătrânii pe-ascuns îmi voiesc bine,
Fetele m-aşteaptă cu oftare,
Neveste să topesc după mine,
Ba şi călugărul mi să-îmbie
Pitulindu-mă-într-a sa chilie.188

Deci nu precep ce-i aceastá frică
A voastră, temându-vă ca doară
Oamenii fiind făptură mică
Să nu să rădice-odinioară,
La-acătare spiţă de mărime,
Cum voi aţi fost întru cea nălţime!...

Gânduri deşerte! Doar' nice-a zece
Parte din făptura cea iubită
A lui Savaot nu va petrece
În grădina raiului slăvită!
Noi om avea partea cea mai mare,
Ş-aceasta-i destulă-izbândă-îm pare!"

Iar' Val, stolnicul mare ce peste
Mâncări şi băuturi era pus,
"Adevărat (au zis) lucru este
Că n-avem să-aşteptăm colo sus,
Oarecând ca să-ajungem la cele
Nalte lăcaşuri mai sus de stele.189

Pentru-aceasta şi eu socotesc
Ca zădarnică toată cercarea
Vreunui războiu cu soiul ceresc,
Însă pe care-îl mâncă spinarea,
Cerce ş-a vedea din apucare190
Că nu-i lucru lesne cumu-i pare.

Drept ce să ne pùnem fără treabă
La primejde? Să dăm şi cumcă
Pre Mihail vom birui-în grabă;
Dară cel ce cu fulgere-aruncă
Nemuritoare! va răbda doară
Să vă-apropiaţi de nalta sfiară?191

Un tunet! ca-în ziua cea-îngrozită
Când furăm surpaţi dintru nălţie,
Şi toţi iacătă-vă-într-o clipită
Svârliţi supt tartar!... ba cine ştie
Câte mii de miluri mai afund,
Unde-acum nice dracii pătrund!192

Pentru-aceasta cu Velial şi eu
Depreună socotesc şi deacă
Vreţi doară-a cunoaşte chipul mieu
Prin care suflete vânez, iacă
Vi l-oi spune: tot ce intră-în gură
Fără treabă şi fără măsură,

Tot aceasta este de la mine;
Beţia şi grasa-îmbuibăciune
Sunt a mele şi trag după sine
Trândava cu totul uităciune
De lucruri bune şi cuvioase,
Fac minţi tâmpite şi trupuri grase."

În urmă Vélfegor vorbă-apúcă,
Stăpânul credinţelor deşerte,
Zâcând: "Nu-l opresc eu să să ducă
Cărui i voia să să mai certe
Odată, dar mie la-împărţire
A fi cu dânsul nu-mi vine-în fire.

Eu mă sârguiesc în tot adinsul
Ca cea mai mică rază de lumină
Care-în om fu născută cu dânsul,
Să-o-întunec să nu fie sărină;
Ş-am făcut acu multe ispite
Cu tot feliu de-arătări măestrite.

Fieşcare crede în vreo lege
Care-o socoteşte preste toate,
Şi tot însul prin minte s-amege
Sau lăturiş' din cale s-abate.
Aşa-l întunec! de nice sâmte
Că-are vreo precepere sau minte.

Fanatismul şi Suprăstăciunea,
Ceste-a mele doao slujitoare,
Toată-adevărată-închinăciunea
Dumnezieirii ceii făptoare
În schime-o prefac necuvioase,
Nevrednice, ba şi ruşinoase."193

Sătana care cu suferinţă
Pănă-acum ascultă: "Tot viclene
(Zise), dar nu spre ajutorinţă
Grabnică oştilor agarene
Sfaturi mi-aţi dat! Însă mie-mi place
Acum după gândul mieu a face!...

Deci tu, hatmáne, pasă ş-adună
Din cetele cele mai viteze,
Întru tot, o leghioană bună
Ce-are poruncii mele s-urmeze."
Aici tăcu Sătana şi-îndată
Adunarea mearsă-împrăştiată.

Dar', ce mă tragi de guler, o musă!
Iarăş cătră d-alba ţigănie!...
Care-acum ca şi friptă de spuză
Nu ştiea de ce să să mai ţie,
Că, cu toate sfaturile sale
Încă nu să pusese la cale.

Iar', dragă musă! scoate-mă-afară
Din boarta iadului puturoasă
Că, mă năduşesc de fum şi pară
Şi n-aş' vrea sufletu-l aici să-mi iasă!
Mai bine slugă-în tindă de raiu,
Decât pe tronul iadului craiu!...194

Apoi ţi-oi cânta, de bună samă,
Şi de biata noastră ţigănie
Ce-acum n-avea nici carne nici zamă.
Nice ştia de-astă nătărie,
Căci vrea cât mai curând să facă
Rânduială-în ţara sa săracă.

Era tocma-în sfatul mai fierbinte,
Când Corcodel supărat aleargă
Şi le spune-în puţine cuvinte,
Ca de-acu nainte să să şteargă
Pe buze de bucate, şi zice:
"Şedăţi acum întinşi pă burice!..195

Sfătuindu-vă cu gura goală
Şi pântece flămânde... Trecură
Babele cu colacii!"... Să scoală
Ţiganii socotind că-i înjură
Corcodel, căci nu putea să creadă
Să fie-în bucate-atâta pradă.

Pe lăieţi şi pe goleţi punea vina
Toate celelalte rânduite
Cete; şi ca să le crepe splina
Îi blăstăma, că-au mâncat atâte
Clise râncede, mălaiu şi zară,
Care-ar fi ajuns şi pentru-o ţară.

Tandaler, care-acum apucasă
Cârma de mult, strâgând să scoală:
"Mâncătoriu dă carne puturoasă,
Lăeţ spurcat!... Asta nu-i tândală!...
Şi foarte te-înşeli, de crezi tu doară
A te mântui cu vorbe-uşoare.

Pentru ce nu ne-ai spus tu din vreme
Cum că pă fârşit merge bucata?
Dar' lasă!-acuşi, acuşi tu vei screme
Toate ce-ai mâncat. Numai fi gata;
Acuş' vom alege pre-un mai-mare,
Ş-atunci va fi vai de-a ta spinare!"

Iar' Corcodel cu zâmbire-amară
Rânjindu-şi dinţii zise: "De tine
Nu mă tem eu niceodinioară,
Tandalere! Să-ţi fie ruşine
Odată-a grăi despre toţi rău
Şi-a te gânfa ca şi broasca-în tău!..."196

Aurariul tot să-înfocă şi pusă
Mâna pe cioarsa ruginită,
O trasă cu iuţime nespusă
Şi, de nu-l ţinea într-acea clipită
Bălăban, doară atuncea ca napul
Cu floace cu tot îi tăia capul.197

Însă golăţimea-întărâtată
Multă-acuma împrejur să strânsese
Şi era de bătaie toţi gata,
Într-atâta treaba le-ajunsese!
Dar' deodată-auziră departe
Dobe, sorle ş-uiete mari foarte.

"Fugiţi acu care-încătro poate,
Că iacă turcii vin să ne taie!..."
Strigară bătrânii cătră gloate,
Iar' de frică amurţita laie,
În loc de-a-ş' căuta-în grabă scăpare,
Sta fără graiu şi fără mişcare.

Atuncea strigă cu voinicie
Tandaler, cât putu tare foarte:
"Toţi în arme cu mine să vie,
Ori la biruinţă,-ori cătră moarte!...
Mai bine să murim pe-îndelete,
Decât să tragem foame şi sete."198

Prin aceasta bieţii mai luară
Inimă ţiganii, şi-în puţine
Ceasuri, după obiceaiu, să-înarmară,
Măcar că nu le părea prea bine
Şi părea că inima le plânge,
Scârbindu-să de bătăi şi sânge.

Dar' totuş' inimându-i din gură199
Tandaler, nu-şi arăta ei frica.
După ce-apoi înarmaţi stătură,
Părea că nu să tem de nimica;
Iară scoţind sabia din teacă,
Tandaler le spunea cum să facă.

"Căutaţi la mine! Luaţi aminte!
(Le zisă)-Acum voi sunteţi armaţi!
Dar' trebuie-a socoti nainte
Pentru ce? Unde mergeţi? Ce căutaţi?
Ca să nu ziceţi mâne-poimâne:
Tandaler au lătrat ca ş-un câne!...200

Copii vă cer dă mâncare
Şi cătră voi cu lacreme strigă.
Aici nu vă este-altă scăpare
Fără la mălaiu sau mămăligă!...
Căci gura pruncilor din tăciuni
Nu să poate-astupa cu minciuni!201

Cui dară-i voia să mai trăiască,
După mine vie-într-un noroc,
Numai trebuie să să păzască,
Cum l-au păzit mumă-sa dă foc,
Ca dând pă noi vreo străină gloată
Să nu steie cu gura căscată,

Ci, când oi striga eu de la frunte,
Toţi în mâni să-ş' aibă-armele gata.
Şi dă-ar hi vrăjmaşul cât un munte,
Să dea pă dânsul dă-a dărămata,
Închizând ochii şi dând pă moarte,
Cruciş' curmeziş', în toată parte.202

Cu ochii-închişi e bine-a să bate,
Că nu cauţi vrăjmaşul în faţă,
Nici te temi dă-a lui înfricoşate
Arme sau şi căutătură-îndrăzneaţă.
Nu vezi cine lângă tine pică
Şi păn' la moarte nu ştii dă frică.

Răcniţi, chiuiţi, strigaţi din gură,
Cât vă-a-încăpea pe grumazi de tare.
Asta-i încă-o bună-învăţătură,
Că-aşa să-îmbărbată fieşcare,
Iar' neprietenul să spăimântează
Ş-a să băga-în războiu nu cutează!"

Tandaler fârşind învăţătura
Porunci să meargă după sine
Toţi armaţii strigând: bura! bura!
Merg ţiganii spre rău, sau spre bine,
Cu inima de frică-îngheţată,
După Tandaler, ca după-un tată.203

Note

169. Cuvântul şoiman doară nu este pretutindene obicit ca în Ardeal; pentru aceasta trebuie a şti că prin acest epiteton să înţăleg numa lucruri bune, curate şi oarecúmva sfinte. Nice de obşte să zice şoiman, fără numa soarele, albina, pânea ş.c.d. Să vede a fi cuvânt turcesc. P. Filologos.

170. Poetul vrând să obrăzuiască vremea de noapte, spune pe rând toate ce să tâmplă pe acea vreme: într-altele, fiindcă el, unde poate, bagă şi poveştile de obşte, pomeneşte aici şi de strigoi, care după crezătoria de obşte încalecă mături şi lopate şi cu acele zboară la Rătezat, adecă la un munte ce este între Ţara Romănească şi între Ardeal. Erudiţ.
a) De aci să cunoaşte că izvoditoriu cel de-întâi acestor stihuri au fost ardelean, căci almintre nu ar fi pomenit de Rătezat. Criticos.
b) Aşa dară ar trebui să fie şi din Thesalia, căci pomeneşte Parnasul, muntele Thesalii; ar trebui să fie şi muntean că pomeneşte Cetatea Neagră ce este în Ţara Muntenească! Mândrilă.

171. Aici pentru mai bună înţălegerea, trebuie a lua sama că poetul obrăzuind noapte, hotărăşte vremea când cântă cocoşii întiaş dată, adecă cu un ceas sau doao înaintea miezii-nopţii; căci, pe cum spun cărţile babelor, atunci au putere duhurile necurate. Deci poetul vrând să vie cu povestea şi la Sătana, zice că tocma pe acea vreme şi el au obicinuit a scoate capul de supt unda focului şi a-ş petrece, căutând cum să muncesc sufletele păcătoase. Însă (adauge poetu) în acea noapte îi viniră Sătanei neşte gânduri de care foarte s-au scârbit. Adecă socotind el că oarecând era în raiu şi întru fericire, iară acum în iad, supus chinurilor, să mâhni şi aşa răcni, cât tot iadul să cutremură. M. P.

172. Monologul acesta nu să poate înţălege de toţi, numai de cei ce sunt procopsiţi la S. Scripturi. Musofilos.

173. Ghierre va să zică brâncă cu unghii mari, cum au vulturii sau urşii. M. P.

174. Sătana aici să închipuieşte, precum am zis la cântecul dintii, căpetenia duhurilor necurate, care mai nainte de osândire era în ceriu cel mai întii arhanghel şi să chema Luceafăr, adecă purtătoriu de lumină. El aici grăieşte cătră ceialalţi soţi ai săi. Însă ce poate să grăiască Sătana altă fără numa blăstămuri; însă poetul vrând să-l arete poeticeşte, precum este, foarte bine l-au nimerit. Erudiţian.
a) Aşa, foarte bine, când îl face să grăiască hule asupra dumnezieirii!
Păr. Desidemonescul.
b) Apoi ş-alta este: de unde au ştiut poetul acesta cele ce au vorbit dracii în iad! C. Idiotiseanul.
v) Dar' că nu-i aşa, vere, căci ţ-am spus de atâte ori că le-au aflat aşa scrise. C. Onochefalos.

175. Sătana zice că Dumnezieu a făcut omul în pisma lui şi a soţilor lui, ca oarecând să lăcuiască acolo, unde au lăcuit ei fiind încă îngeri. Simpliţian.

176. Ce mănie sătănească! Simpliţian.

177. Velzăvúv este nume devolesc care s-află şi la Evanghelie. Însă fiindcă Sătana este împăratul întunericului, pentru aceaia Velzevuv îi zice Întunecate Doamne, apoi Neagră Măria sa.
a) Oare nu este aici ascunsă sáteră? Că întru multe pănă aici am luat sama că poetul acesta multe zice care nu să pot înţălege într-alt chip, însă aşa ştie acoperi satera sa de bine, cât nu fieşte care o cunoaşte. C. Criticos.

178. Acum precep povestea. Adecă Sătana au strâns sfetnicii săi, ca să sfătuiască în ce chip are să ajute păgânilor!

179. Mamona încă nume de diavol ce să află la Evanghelie. De obşte să zice el duhul lăcomii.
a) Pe Velzăvuv zisă poetul că este hátmánul Sătanei, iar aici pe Mamona face visternic! ca când şi diavolii ar avea în iad acest feliu de dregătorii!
Idiot.
b) Bagă-le în teacă, vere, ţi-am zis nu o dată, nu mai vinui poetul, când el aşa au aflat scris! Onochef.
v) Vedeţi dară că bine zisăi eu că aici este o sateră ascunsă! Criticos.
g) Acum şi mie-mi scapă răbdarea când văd luări aminte de acest feliu! Am luat sama mai înainte că care nu înţălege ce este poesia şi ce va să zică poetu, acela mai bine să tacă şi mai bine să ţie cu dumnealui Chir Onochefalos, căci mai multă cinste-ţi va face. Unde ar fi izvodirile poeticeşti a lui Omer, a lui Virghil şi, în vremile noastre, a lui Miltón la inglezi, a lui Tásso la italieni şi a lui Clòpstoc la nemţi, de ar fi socotit aceste învăţate noroade de dânşii, cum socotesc aceşti mai sus cârtitori asupra poetului nostru? Musofilos.
d) Nu ţ-am spus, vere, că aşa este? Iacă dum. Musofilos înţălege mai bine decât noi amândoi.

180. Aici Mamona spune toate faptele rele care izvoresc din lăcomie. M. P.

181. Sătana făcu doao întrebări la boierii şi voievozii săi: adecă să-i spuie fieşte care în ce chip el lucrează spre binele de obşte a iadului, amegind pre oameni! Apoi, în ce chip socoteşte ca să să deie ajutoriu turcilor. Mamona la cea de întii întrebare spusă cu de-amăruntul laudele sale, iar' la a doao dă sfatul său, ca să nu să deie turcilor ajutoriu cu chip vederat, ci pe ascuns. M. P.

182. Vezi, vicleanul, ce sfat au dat! Simpliţian.

183. Asmodeu. Acesta încă este nume de diavol, cunoscut la S. Scripturi, şi mai cu samă să chiamă duhul înşelăciunilor; iar' cuvântul şerèt nu este pretutindene cunoscut; pentru aceasta romăneşte se poate zice amegèu. Apoi cuvântu sprinţariu, sprinţare încă să vede a fi romănesc, ce să poate zice amintre îngiurătoriu, defăimătoriu. Filologos.

184. Suflete de argint însătate. Aceasta întru o altă limbă doară nu s-ar putea zice, dar' în limba noastră nu ştiu de unde s-au obicinuit a să zice, în loc de foame de aur şi de argint, sete de aur sau argint. Apoi cuvântul tehne însemnează meşterşug viclean. M. P.

185. S-alinte, adecă să măgulească.

186. Tândale. Acest cuvânt este obicinuit pe une locuri şi însămnează nimicuri sau lucru de nimică, jucărăi. M. P.

187. Cabinet este cuvânt franţozesc şi semnează cămară, cămăruţă sau, cum zic pre aiure, odaie. Însă apoi s-au luat de obşte de să zice locul, unde să face sfatul de taină la curţile domneşti sau împărăteşti. Pentru aceasta zice Veliál că el ştie sfaturile cabinetelor şi ştie ce fârşit va fi între Vlad şi Mahomet. C. Filologos.

188. Moloh încă este nume de diavol şi numit la Scriptură.

189. Val sau Bal încă este nume drăcesc la Scripturi.

190. Apucare, adecă ispiteală şi începutul lucrării. M. P.

191. Sfiară sau mai bine sferă este o figură rătundă, prin care să închipuieşte lumea sau şi pământul; pentru acea să zice emisfer jumătatea sferii sau a pământului. Aici sfera naltă va să zică ceriul cel mai de sus. Erudiţian.

192. Va să zică Val că tocma să poată birui pe îngeri însă (zice el) cel care cu fulgere aruncă! adecă Dumnezieu (căci dracii nu cutează a numi pe Dumnezieu), oare suferi-va el să ne apropiem de ceriu? Mai încolo zice: căci numai un tunet să cază pe voi, de cei ce cădea în zioa când furăm izgoniţi din ceriu, şi iacă-vă aruncaţi mai afund de iad şi acolo unde acum nici noi putem pătrunde. M. P.

193. Pentru înţălesul tuturor ce zice Velfegor aici, trebuie a să tălmăci întii, că el zice a fi diavolul credinţelor deşerte; deci, zice el, eu mă sârguiesc totdeuna că să întunec raza minţii şi a preceperii adevărate care Dumnezieu dede omului când îl zidi. Eu ducând pe om de la legea adevărată care mintea curată a lui poate să o cunoască, îl abat de la cale întunecându-l cu năluciri. Şi spre aceasta am doao slujitoare, adecă fanatismul ce va să zică râvna neadevăratei credinţi, şi suprăstăciune ce va să zică crezătorie deşartă; alţii zic, de pe grecie, disidemonie. Aceste doao, adauge el, strămută toată adevărata închinăciune a unii adevărate dumnezieiri, în shime necuvioase şi de râs!...

194. Un poet o zis odată că mai bine voieşte a fi craiu în iad, decât slugă în raiu, iar' poetul nostru socoteşte de-împrotivă, că mai bine voieşte a fi slugă în tinda (pridvoriu, antişambră) raiului, decât craiu în iad, cu care şi eu mă învoiesc. M. P.

195. Am căutat la orighinal, curios de sunt acolo aceste cuvinte, căci socoteam că doară poetul le-au pus din capul său; însă pot asigura că aşa să află şi la orighinal, prosteşte. Bag de samă că autoriul n-au vrut să puie alte cuvinte de cum au vorbit însuş' Corcodel. Preînvăţatul Talalău încă aşa socoteşte, mai vârtos că la strofa următoare zice Corcodel: "sfătuindu-vă cu gura goală", apoi zice că "au trecut babele cu colacii!"... proverbie care şi astăzi este în obiceaiu, când va să zică cineva că acum s-au petrecut ce-au fost bun!... Erudiţian.

196. De aici să vede că Corcodel era învăţat la vorbe proaste şi foarte batjocoritoare, fără care el nu putea să vorbească, şi să vede că şi cele mai din sus, de care au pomenit Erudiţian, a lui Corcodel, sunt adevărate. Criticos.

197. Trebuie a şti că cioarsa să zice o sabie rea sau ruginită, şi nu s-ar putea zice de altă sabie şi la alt loc, fără numa la Ţiganiada ş-alte de acest feliu de izvodiri comiceşti. Musofilos.

198. Tandaler socotea că a fi totdeuna aşa ca cum au fost cu muntenii, sau doară şi de nevoie îi vini acea vitejie. Mândrilă.

199. Inimându-i, adecă dându-le inimă. M. P.

200. Tandaler să vede că percepea ceva de oştenie, precum om vedea mai încolo. M. P.

201. Copii din tăciuni va să zică care şed împrejur de foc şi de tăciuni.

202. De-a dărămata, adecă dărămând, oborând, cuvânt vulgar. Însă Tandaler avea bună cunoştinţă a neamului său, că-i învaţă a închide ochii, să fie mai uşor la bătaie, ne temând aşa tare. M. P.

203. Cu adevărat! un chip de a să bate nou şi minunat, şi (cine ştie) doară pentru ţigani, cel mai bun!... Simpliţean.




Tiganiada sau Tabara tiganilor - Prolog
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Epistolie inchinatoare
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 01
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 02
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 03
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 04
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 05
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 06
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 07
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 08
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 09
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 10
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 11
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 12


Aceasta pagina a fost accesata de 623 ori.