• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 11

Cântecul XI

Argumentul


Janalău pe toţi cu mintea-împacă
Ş-în urmă după-a lui socoteală
Cinstitul sobor cu tot să pleacă,
Când Cucavel cu gloata să scoală
Şi năvălind pe sobor în pripă,
Mână pe delegaţi în răsipă.

Doamne la ce-mi dăduşi minte bună
Ş-inimă de milă sâmţitoare,
Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună
Şi putere-în mâni izbânditoare,
Să pedepsesc pe toţi cei ce-înşală
Ş-asupresc oamenii fără sfială!...

Când văd omenirea ticăloasă,
Cu totul oarbă şi-întunecată,
După mii şi mii de-ani abia scoasă
Din pruncie, în vrăji afundată,
Plâng cu lacreme necontenite,
Cum plângeai oarecând, Eraclite!336

Când omul pe om strică ş-ucide
Făr' nice-un folos sau trebuinţă,
Ba muncindu-l încă-în faţă-i râde,
Când însuş' huleşte-a sa fiinţă,
Ce nu fac celelalte jivine,
A fire-om atuncea mi-e ruşine!

Săracă omenire-obidată!
Nu-ţi ajunge că vreme puţină
De-a vieţui în lume ţ-e dată,
Ş-acuş' iară te-întorci în ţărână,
Nu-ţi ajung destul să pătimeşti
Slăbiciunile tale fireşti?

Dar' tu ţi-otrăveşti încă ş-acele
Puţine zile ce din viaţă
Îţi rămân fericite ş-a tele,
Dându-te patimilor în braţă,
Care nu-ţi aduc bine ş-odihnă,
Ci tot rău, năcazuri şi netâhnă.337

Muritoriul pentru bogătate
Pluteşte pre mări primejdioase,
Mărgele şi pietrii nestămate
Căutând, sau de mari elefanţi oase:
După-atâta-în urmă sbuciumare,
Cade hrană peştilor de mare!

Apucându-l poftă de domnie,
Să luptă-în gânduri zioa şi noapte,
Dar' fiindcă sau n-are tărie,
Sau proiecturile nu i-s coapte,
Cu capu-în urmă vina-ş' plăteşte,
Viţa toată-i piere mişeleşte.

Iar' care-ajunge la-întieţime,
Despòt şi tiran fără milă
Să face-asuprind biata mulţime.
Atunci lege-i putinţa cu sâlă,
Voia lui e poftă desfrânată,
Iar' porunca crudă, neîndurată.338

Puind el tot dreptul în putere,
Face pe cel mai slab să-i slujască
Despoindu-l cu sâla de-avere,
Apoi cu îndrăzneală tâlhărească
Robeşte ţări, arde oraşe, sate,
Şi pe unde merge strică toate.

Fii de la părinţi ia-în tărie,
Armându-i asupra lor ş-a toată
Patria, din deşartă mândrie,
Cu oaste la război învăţată,
Face-asupra tuturor năvală;
De sânge-omenesc nu să mai spală.

Un tinăr Machidonean să scoală
Şi júnghie-o jumătate de lume.
Pentru ce? Pentru deşartă fală
Vrând a dobândi slavă şi nume!...
Pentru triumf a Romii cetate
Junghie ceaialaltă jumătate;339

Un Cinghişhán, un Tamerlán face340
Tot aceaiaş, din altă pricină,
Adecă sânge-a vărsa le place
De-alt neam, ce-altor dumneziei să-închină!...
Iar' spaniolii pentru bolovani
Cu aur, taie pe mexicani.

Un arap cu sabia-într-o mână
Cu Alcoránul în ceaialaltă,
Taie pe toţi ş-apasă-în ţărână
Ce nu cinstesc luna-îngiumătată
Nu-i primesc visurile şi care
Nu-şi taie împrejur mădulare!...

Şi cestor slăviţi tâlhari putinţă
Tu le dăduşi, oame ticăloase!
Tu le-împrumutaşi ajutorinţă
Spre fapturi atâta nemiloase,
Spre-a fraţilor tăi crudă junghiare!
Dar încă-aceasta puţinu-ţi pare.341

Ci ca să-ţi covârşeşti răutate,
Scorneşti noao legi, faci dumnezei
Împrotiva ceii-adevărate
Dumnezeiri! Pui noi arhierei,
Noao beserici şi-închinăciuni,
Toate-a dreptii minţi îngânăciuni.

Înveţi dogme, care nice-o minte
Le cuprinde,-obiceaiuri afară
De fire şi crezământuri sfinte,
Însă nice-o ştiinţă-adevară,
Nice-o precepere şi sâmţire
Potrivită cu omeneasca fire.

Tu-înveţi pe om ca el să nu vază
Când vede, să nu ştie când ştie,
Iar' cându-i de-a crede, să nu crează,
Zâcându-i că mintea-i nebunie,
Sâmţirea-i patimă ruşinată,
Firea-i totdeuna necurată.342

Iar' când apoi, în tovărăşie,
Un de-aceşti a descuvânta-începe,
Vai de cel care vede şi ştie,
Vai de care zice că precepe,
De trei ori vai de cei ce grăiesc
Că mintea-i dar dumnezeiesc.

Căci numa muftea din Coran vede,
Precepe şi ştie!... Celorlalţi
Numa cât li să cuvine-a crede!...
Aceştea sunt oamenii cei nalţi
Ce roagă pre Dumnezeu întrună
Ca să ierte gloata cea nebună.

Temându-să ca nu cumva-odată
Să li să vedească-înşălăciune,
Izgonesc întii mintea curată
Şi pre toţi care să ţin de minte,
Ba cu sabie şi foc aleargă,
Besericele ei să le spargă.343

Dar' iacă vin ş-alţii de-împrotivă,
Cu altă credinţă ş-altă lege,
Carea-i mai slută şi mai ponivă,
Dar' fiindcă nime n-o-înţălege,
Pentr-acea dobândeşte priinţă
Şi-i zic adevărată credinţă.

Încă-apoi lege din lege naşte,
Credinţă din credinţă purcede,
Păn-în urmă nu să mai cunoaşte
Ce-i de-a ţinea şi ce-i de-a mai crede.
Pártnicii să hulesc, să defaimă,
Să luptă, să gonesc şi să sfarmă.

Jidovul pe toţi goi-urgiseşte
Şi, de-ar putea i-ar strânge cu totul,
Ca pe filisteni, că socoteşte
Că aşa-i porunci Savaótul!...
Pe musulmani Coranul învaţă
A lipsi pe ghiauri de viaţă.344

Creştinul pe necredincioşi încă
Ardea, cum incviziţia sfântă
Îi arde-acum. Toţi vor ca să vincă
Ducând pe cei ce nu cred, la ţântă,
Nu cu dovezi încredinţătoare,
Ci cu măciuca şi cu topoare.

Toţi aceşte să mustră-între sine
A cui lege este-adevărată;
Fieşcare zice că-a sa vine
Însuş' de la Dumnezeu curată!
Toţi cu tine, prea sfântă fiinţă!...
Vor să-şi îndrepteze-a lor credinţă!...

Într-aceasta ierofanţii strigă:
„Daţi lui Dumnezeu ce-aveţi, din toate;
Plăcută jârtfă să i să facă
Purure pentru-a voastre păcate".
Ceia dau, ceştea iau, blagoslovesc
Şi la toţi raiul făgăduiesc.345

Aşa, ce-au rămas de răpitoare
Mânile autocráţilor, apucă
Ierofantul, iar' voi cu pungi uşoare
Rămâneţi, ca ş-o deşartă nucă,
O, buni credincioşi, mângăitoriu
De toate,-având raiul viitoriu.

Cu adevărat bună răsplată!
Că cine nu ş-ar da toată-avere
Pentru cea grădină desfătată?
De-ar fi cu putinţă a o cere
Ş-a o dobândi cu bani sau doară
Cu mai scumpe decât bani odoară!...346

Însă-ajungă-atâtă, pentru că toate
Tainele-a spune nu să cuvine,
Tocma să fie ş-adevărate,
Când oamenii nu primesc de bine!...
Drept aceasta, musă, lasă-aceste
Şi spune-a ţiganilor poveste.

Cum a doao zi, la răsărite,
S-iviră-a soarelui călăuze,
Albele zori în haine-aurite,
Lin zâmbind cu rumeoare buze,
Îndată deputáţia toată
Fu la marele sfat adunată.

Toţi aştepta cu nesuferinţă
După-a lui Janalău socoteală,
Căci Slobozan cânta biruinţă,
Când bunul Janalău să scoală
Şi stând adunării denainte
Cu ceste-începe-a ura cuvinte:

„Măcar că eu, bărbaţi aleşi! doară
Nu sunt harnic a mă băga-în price
Cu cei ce-înainte cuvântară,
Totuş', fiind că suntem aice
Adunaţi pentru deobştele bine,
A spune ce socotesc să cuvine.347

Spre-aceasta, datorie-îndoită
Mă leagă:-una, căci însăş' din fire
Suntem ţinuţi cu neviclenită
Inimă să dăm noi sfătuire
Fieşcui şi, după cunoştinţă,
Să grăim totdeuna-adeverinţă,

Iar' alta, că cei ce m-au trimis
La cest sobor şi sfat depreună,
Chiar m-au îndatorit şi mi-au zis
Să dau sfat după ştiinţă bună,
Spre binele deobşte-a tuturor,
Iar' nu după pofta-unór şi-altor.

Deci dară vrând eu să vă arăt
Socotinţa mea chiar curată,
Zic întii cum că nu mă-încumet
Nici să laud, nici să defaim îndată
Şi cu rupta nice-o stăpânie,
Ori cu ce feliu de nume să fie.348

Ori unul pe norod să stăpânească,
Ori câţva, ori cu toţi pre sine,
Cumpenind cu filosoficească
Minte tot lucru cum să cuvine,
Ne vom dovedi că fieşcare
Chip dintr-este folosul său are.

Şi de la-împrejurări fieşcare
Poate să capete schimosală,
Apucând lăturişă cărare
De la scoposul şi-întia tocmeală;
Deci nu să poate zice nici ună,
Din sine sângur, nici rea, nici bună,

Precum nici poate să să zică
Că din firea sa-i rea ună ş-alta,
Căci o pricină pe toate strică
Şi pe toate direge-o unealtă,
Adecă-obiceaiurile bune
Sau rele, direg pe-alte, strică pe-une.349

Un popor blând, spre-îmbunătăţite
Năravuri învăţat din pruncie,
Măcar supt ce legi învolnicite,
Măcar supt ce slobodă domnie,
Totdeuna va fi bun şi drept,
Tocma să n-aibă rând înţălept.

Iară mulţimea-întru rău dedată,
De-ar avea măcar ce lege sfântă,
Prin sângură lege niceodată
Nu să va-îndrepta. Deci nice-o smântă
Să vede-a zăcea-în forma de-afară
A vreunii stăpâniri de ţară.

Cu-un cuvânt, eu socotesc că toate
Formele de domnii cunoscute,
Pot fi bune şi neasămănate
Într-un popor bun şi cu vărtute:
Şi iarăş' pot fi nesăvârşite
La noroadele nenărăvite.350

Dintru cele zise acum urmează
Cum că-a unui dătătoriu de lege
Mai întia sâlinţă şi pază
Este-obiceaiurile-a direge
Ş-a plăzmui cetăţeni întregi,
Decât a da multe mândre legi.

Acest temeiu puind el poate
S-aşeze-ori ce chip de stăpânire,
Şi care din toate lui îi place,
Numa s-aibă totdeuna privire
La împrejurări, la loc şi la climă,
La firea poporului şi la shimă.

Aceste eu vă zic nainte,
Ca-întru-alegerea de stăpânire,
Cumva doar' să nu vă desmânte
Sau să vă-adămănească-o numire
A unii sau altii forme care
Ar plăcea la partea cea mai mare.351

Deci eu nu voi lăuda nici una,
Nici voi defăima pe oarecare,
Ci mă voi sili s-arăt buna
Şi reaua parte sau lipsa ce-are
Fieşcare stăpânie-în sine,
Ca să puteţi alege mai bine.

Deacă vom lua la socoteală
Cum că toţi oamenii de la fire
Să nasc într-un chip, prin o tocmeală,
Nice s-află-între dânşii-osăbire,
Vom afla că-asemenea dreptate
Trebue s-aibă toţi în cetate.

Nici poate unul ş-altul zice
Cătră cei deopotrivă şie:
„Eu-s mai mare din toţi aice!"
Căci împrotivă-i să scoală-o mie
Şi-i arată, prin dovadă tare,
Că el ca ş-alţii numai un cap are.352

Drept ce dar unul să ne stăpânească,
Sau doi, sau câţva? Din ce pricìnă?
Tocma s-aibă ei minte-îngerească
Şi cu toată-înţălepciunea plină!
Eu, de voie bună, nu mi-oi pune
Jugul în grumazi, vă spun ş-oi spune!

Cel mai înţălept încă rămâne
În urmă-om pătimaş ca şi noi:
Şi deacă-i vom da bici să ne mâne

Încătro va vrea, ca pe neşte boi,
Mai pe-urmă el a mâna să-învaţă
Şi-uită de-a trăgătorilor greaţă.

După-a sa slobodă volnicie
Încarcă carul preste măsură,
Mână boii pe deal, pe câmpie,
Şi-i sâleşte la greauă trăsură
Peste râpe, ţipişuri şi coaste,
Pănă când îi duce la prăpaste.353

Drept aceasta, ori sângura lege,
Ori nime-altul să ne stăpânească.
Căpetenia cetăţii-întrege
Legea să fie!... să ne domnească!...
Asta să ne fie fundământ
La cest a nostru aşezământ.

Întii dară legi bune şi drepte
S-izvodim în ţigăneasca ţară,
Feţe apoi s-alegem înţălepte,
Cunoscuţi despre vărtute rară,
Ce cu purtare-întreagă, vitează,
Să privească spre-a legilor pază.

Însă ca nice-o dregătorie
Să fie purure trăitoare,
Că-aceasta-i un feliu de despoţie,
Şi persoanele poruncitoare,
Prin lungă vreme, să-învolnicesc,
Legile frâng sau le schimosesc;354

De unde-apoi drum larg să deschide
La mult amarnica despoţie,
Dregătorii să mută-în omide
Care rod cu multă lăcomie
Frunza pomului cetăţenesc,
Ba păn' la rădăcină-l mistuiesc.

Iar' când după supusul temeiu
Organisìtă va fi cetatea,
Atuncea de la cel mai înteiu
Pănă la cel mai mic, autoritatea
Privată ca şi nimic rămâne
Şi este numai de-azi pănă mâne.

Căci prin alegerea deobşte să fac
Toţi dregătorii şi păn' la vreme
Hotărâtă,-apoi iară să desfac
Prin sfatul deobşte, nici-este-a să teme
Ca-în acel scurt soroc să să strice
Şi preste-alţii ei să să rădice.355

Pricina este că ştiu ei bine
Cum că trecând vremea hotărâtă
De un an, doi sau trii, iară vine
Deobşte-alegerea, ş-într-o clipită
Să prefac din poruncitori
Însâşi apoi în ascultători.

Deci vă sfătuiesc ca stăpânia
Ce-aveţi să-aşezaţi, ca dintru toate
Să puneţi în frunte monarhia,
Însă-în hotară foarte strâmtate
Şi numa la vreme de trebuinţă,
Când să nu fie-altă mântuinţă.

Adecă la vreo răscoală-în ţară,
Unde trebuieşte-ajutoriu iute,
Sau vreo grea năvală din afară,
Unde sfat cu rândueli tăcute
Şi grabnice la lucrarea-a pune
Cere-a statului înţălepciune.356

Întru-alte, după legi aşezate
Norodul are să stăpânească
Prin persoane-alese, delegate,
Care n-au alta numa să păzască
Ca legile-odată hotărâte,
Cu de-amărunt să fie păzite".

Aceste şi mai multe-învăţatul
Janalău atuncia grăia, dară
În ce-au stătut mai încolo sfatul
Lui, care ţinu-într-o zi de vară
Întreagă (precum cronica zice),
Eu nu pot să vi-l spun aice,

Că vă-ar scăpa doară şi răbdarea
Ascultând o materie seacă
Ca-aceasta, iar' atunci adunarea
Ţigănească nu putea să treacă
Cu vederea cea voroavă lungă,
Voind la scoposul său s-ajungă.

Drept acea pe scurt nescare-oi spune
Lucruri minunate ce mai zise
Janalău atunci (de nu-s minciune!),
Însă nu cred, căci le găsii scrise
În cea hârţoagă sus pomenită,
De Janalău însul iscălită.

Într-alte ce sfătuiea cu multe
Dovezi el, era cea mai de frunte
Ca de lege tot omul s-asculte,
Şi, de-ar fi porunci cât de mărunte,
Călcarea lor să să pedepsască
Greu, nimărui să nu să dăruiască.

Apoi dregătoriile-în ţară
Să fie-aşezate fără plată,
Şi ca pe rând această povară
Cetăţenii să poarte,-în ce dată
Ales fiind, nu s-ar dovedire
Nevrednic, de rea vieţuire.

Oaste să nu fie stătătoare,
Nice din venitul ţării plătită,
Dar' cetăţanul fieştecare
Să slujască fără nice-o mită,
Ori în arme, ori precum va cere
Al ţării folos ş-a lui putere.

Iar' după ce fârşi Janalău,
Nimene după dânsul vru să-ureze,
Ci toţi îşi dederă votul său
Într-acel chip lucru să aşeze
Şi cu cea formă de stăpânie,
Precum Janalău mai bine ştie.

Spre-aceasta-aleasără-o comìssie,
Din cei mai procopsiţi cărturari,
Ştiuţi în lucru de politie,
Cari pe atuncea nu era rari;
Mai vârtos fiind şi de cei care
Cetisă şi pe Platon cel mare.

După ce mult capete-şi bătură
Şi minţii îş' frânsără-aceşti aleşi,
În urmă-un mare fără măsură
Aşezământ alcătuiră-şi,
Ce păn' astezi la noi, ţigăneşte
Anti-barorea să numeşte.

Din care va vedea fieştine
Că ţiganii din toate ştiute
Forme de chivernisiri streine,
N-au aşezat vruna, ci din tute
Luând cel mai bun şi de folos,
Toate cele-întoarsără pe dos.

Adecă puseră să nu fie
Stăpânia lor nici monarhică,
Nici orice feliu de-aristocraţie,
Dar' nici cu totul democratică,
Ci demo-aristo-monarhicească
Să fie ş-aşa să să numească.357

Era toate-înţălepte şi bune
Rândueli, după-a lor socotinţă;
Ş-acum sfătuiea pe cine-ar pune
Plinitoriu ceştii deobşte voinţă,
Care toate să chivernisască
După-astă lege-anti-barorească.

Dar' când era sfatul cel mai mare,
Iacă toţi lăieţii şi goleţii,
Cu măciuci înarmaţi şi topoare,
Ba iacă şi ciurarii sumeţi
Împresurară cinstitul sobor;
Cucavél era povaţă lor.

Ieşind el din cei mulţi înainte,
Aşa strigă cu vorba-îndrăzneaţă:
„Voi gândiţi că numa voi minte
Întreagă-aveţi şi gură vorbeaţă,
De-a vă sfătui cum să cuvine
Pentru deobştele a nostru bine!358

Noi vom să ştim şi să fim de faţă
La toate şi poftim ca să hie
La sfat şi ceata noastră goleaţă,
Cum şi haialaltă ţigănie,
Iară toate ce voi aţi aşezat
Nu să primesc dintr-a nostru sfat.

Neşte mişei învăţaţi din carte,
Cu cuvinte-adânce, neînţălese,
Vor s-arunce preste noi o soarte
Şi supt greu jug doară să ne-apese;
Dar' nu!... Noi nu suferim odată
Cu capul, noi ceaialaltă gloată!...

Mâne dimineaţă ne vom strânge
Cu toţii la sfatul depreună,
Apoi să să-aleagă cine-a-învinge
Ş-a cui va fi părerea mai bună;
Iar' ca să să strice-ahăst sobor
Este voia noastră-a tuturor."

Cât Cucavel estea cu-îndrăzneală
Zisă,-îndată cea mai mare parte
Din săborul precinstit să scoală
(Căci acum să-întărâtasă foarte
Şi pe dânsul năvălea pornită,
Ca şi droaia de câni zâdărâtă.)

Iacătă-ţ acum beleaua gata,
Că şi despre-a lui Cucavel parte
Era mai toată ţigana ploată,
Ş-acum striga să deie pe moarte
Zicând: „Zios cu soborul mişel!
Noi încă suntem cu Cucavel!..."

Totuş într-acea zi, precum scrie
Cronica, nu să tâmplă nimica,
Pentru că-înţăleapta bătrânie,
Mai cu vorba bună, mai cu frica,
Ştiu potoli vrajba-aţâţată
Lăudând a gloatei judecată.359

Toată zioa-în sfadă şi gâlceavă
Trecu; soborul cinstit să sparsă
Şi birui gloata făr' ispravă!...
A doaoălea zi, după ce-întoarsă
Vremea hotărâtă de sfat iară,
Toate cetele-atunci s-adunară.

Aceasta era zioa-întru care
Trebuiea cu temeiu să să facă
În ţigănia noastră-aşezare,
Carea fieştecărui să placă.
Şi-într-acel chip să să-aşeze
Ca pe nimene să-îngreuneze.

Tot omul era plin de-aşteptare,
Ş-afundat în adâncă tăcere,
Când Tandaler înainte sare
Şi grăieşte strigând cu putere
Ca să-l poată-auzi-împrejur toate
Gloatele ţigăneşti adunate:360

„Dară pănă când veţi tăcea voi încă?
Când veţi căuta şi dă-a voastră trabă?
Au doară nu ştiţi unde vă mâncă?
Aşa Tandaler pă voi întreabă!
Deacă-aveţi a face-o rânduială,
Faceţ-o-îndată, fără pestală!

Iar' deacă nu vreţi şi poftiţi doară
A fi cum aţi fost cum v-i data,
Să ştiţi că doară-încă-în hastă sară,
Eu cu toţi cetaşii mei sunt gata
A mă duce dă la voi oriunde
Ş-ori încătro vom putea pătrunde.

Ce ne trebuie noao sfat mult?
Ştiţi că vorba multă-i sărăcie;
Eu aici nu voi s-ascult,
Făr' numa decât o stăpânie
S-aşezăm cu bună rânduială
După-a tuturor deobşte-învoială.361

Mai întii să-începem de la frunte,
Că-apoi lesne om vini şi la coadă,
Cum şi la toate hele mărunte!...
Mai nainte-adecă, fără sfadă,
S-alegem un vodă-în ţigănie,
Apoi un divan şi boierie.

De-aci-încolo lesne-apoi s-or face
Toate helelalte vrednicii;
Aşa vă sfătuiesc, aşa-mi place!
Eu carte nu ştiu, nici istorii,
Ci vă sfătuiesc păcum socot
Ş-ahăst chip este sfatul mieu tot!"

Tandaler fârşind aici zisul,
Toţi dederă sămn de bucurie,
Iară Drăghici abia-ş ţinu râsul
Şi grăi: „O, dragi feţilor! mie
(Drept vă spun că) nu-mi intră în cap
Un gând aşa străin şi sureap.362

Deie Dumnezeu să hie bune
Toate ce-au zis Tandaler aice:
Eu împrotivă nu mă voi pune,
Numa cât v-am zis, vă zic, oi zice
Totdăuna: luaţi sama bine,
Ca nu cumva dracu să vă-îngâne!

Eu nu pociu nicecacum a crede
Că-au rămas ţara dă tot pustie!...
Cine dar' slobozie vă dede
Să vă rădicaţi voi o domnie,
Stăpânind încă Vlad vodă-în ţară?
Doar' gândiţi lui a vă pune-în poară?

Cine-auzi sau văzu vreodată
Un vodă sau boieriu dă ţigan?
Viţa noastră proastă, neînvăţată,
Cum va şedea sfătuind la divan?
Gândiţi voi că-a domni ţara-întreagă
Ar hi doar' numa lucru dă şagă?363

Apoi câţi din voi înţăleg carte?
Cum dară veţi face judecate?
Iar' care dintre voi va să poarte
Domnia şi caftanul în spate,
Caută să fie dă mare viţă,
Născut din doamnă sau domniţă.

Dar' şi câţi suntéţi voi împreună
Ca să puteţi apărare-o ţară?
De vreo trii, patru mii o mână!...
Pentru că-aţi biruit în ha sară.
Nu gândiţi cu mintea ha nebună
Că-aşa să va tâmpla totdăună!

O sută numa dân călăraşii
Lui Vlad asupra voastră să vie,
Unde-s a lui Tandaler ostaşii
Atunci, hăi slăbiţi dă vitejie?
Dăci nu, feţii miei, nu vă-amegească
Ahastă-îndemnare dimonească...364

Noao nimic alta nu ne rămâne
Făr' să ne chivernisim în pace,
Grijindu-ne de-astăzi pănă mâne
Să nu-înfomeze gura mâncace,
Lăsând domnia ş-arme cumplite
Neamurilor celor neodihnite.

Trecând a războiului fortună
Apoi, şi-întorcând iar' pace-în ţară,
Şi noi vom întoarce-în strânşte bună,
La dăruite noao hotară;
Acolo rând bun apoi om face,
Cu voia domnii, cum ne place.

Apoi hie cum ursitorile hirul
Vieţii torcând au zis din gură,
Căci, dă-ar umbla cât, oamenii şirul
Întâmplărilor din ursitură
Nu vor putea să-l schimbe, să-l mute,
Nici cu mintea lor, nici cu vărtute!..."365

Drăghiciu tăcu: iar cu nerăbdare
Împrotivă-i Goleman să scoală
Şi zice:-„O, Drăghiciu! Vorba ta n-are
Nici un haz şi e dă minte goală.
Dă când te cunosc, tot proroceşte
Grăieşti, dar nici una ţi să loveşte.

Dacă nu poţi tu fără cârteală
Sfatul bun ascultă, mergi acasă
Ş'ochii róşi dă urdori-ţi spală,
Să vezi mai curat!... Dar ce ne pasă,
(Grăi-întorcându-să spre-adunare),
Când cu noi e partea cea mai mare!"

Atunci toţi strigară: „Craiu şi ţară!..."
Drăghici întorcându-le călchie:
„De-aţi avea mămăligă cu zară
Destulă!..." răspunsă cu mănie,
Apoi să dusă din adunare,
Mâhnit de cele vorbe sprinţare.

Iar' Goleman tot ca mainte
Văzând că vorba lui la toţi place,
Acum de mândru nu să mai sâmte
Şi pănă toată mulţimea tace,
El de iznoavă să-îmbărbăteşte
Ş-acest chip despută şi grăieşte:

„Adevărat că-a râdere-mi vine
Când aud că-a stăpâni-într-o ţară
Este lucru greu! Din ce pricine?
Au doară pentru că-i o povară
Carea să n-o poată sprijinire
Slaba noastră ţigănească fire?

Spùneţi-m, rogu-vă, ce greutate
Are-un vodă? Eu voi desvolbi-o:
Doarme ca noi, pă dungă, pă spate,
Sau cum vra, păn' ce să face zio;
Apoi sculându-să bea şi mâncă
Sau îş' razămă capul în brâncă.366

Apoi jalbe şi cereri ascultă
Şi le hotărăşte cum precepe,
Făr' a-ş' mai frânge capul cu multă
Învăţătură, ce nice-i închepe
Lui în mintea ha domnească dă-alte
Griji mai trebuincioase şi nalte,

Precum sunt cifèrturi şi împlinele
Ş-alte-a domnii venituri grase.
Iacătă-vă-a lui mai toate hele

Ostăneli şi greutăţi povăroase;
Într-altele-apoi, cum socoteşte
Ş-îi vine-în minte,-aşa porunceşte.

Ş-ahasta-o zice Drăghiciu povară!
Dar' eu vă zic că-a scobire-o covată
Este-o meşterie mult mai rară
Şi mult mai grea, decât în polată
Şezând la divan a porunci: „Eu
(Cutare), din mila lui Dumnezeu,367

Poruncesc aceasta cu tărie!..."
Şi cum ştiţi voi însăţi celelalte.
Iar' în cât e pentru boierie,
Ei încă şed în pălaturi nalte
Toată zioa cu ciubuc în gură
Ş-a vorbi câteodată să-îndură."

„Bine zici, Dumnezeu să te custe
Golemane (strigă din mulţime
Gogul)! Ba sunt ca neşte lăcuste
Ce mâncă-a pământului grăsime.
Trăind în volnicie şi sâlă,
Jupesc toată ţara fără milă."

Nu mai putu răbda Corcodel
Voroava Gogului crâmpiţată.
„Dar ce mai tocoroseşte-ahăl
(Zise), tocma ca moara stricată?
Lăsaţi cumu-s pă boieri să hie;
Ce vă pasă dă-a lor volnicie?368

Că voi nu vă-aţi adunat aice,
Să vărsaţi din gură vorbe goale,
Şi puneţi unul altui price?
Ajunge-un băţ la un car dă oale!369
Încépeţi odată-a lucra ş-a face
Ca să stăpânim ţara cu pace!...

Însă toate ca toate, dar' una
Este care voi cu mintea toată
Nu veţi putea-o face cu buna:
Ca patriarci şi vlădici odată
Sau şi metropoliţi dă moşie
Şi bieţii noştri ţigani să fie;

Precum şi preoţi, ca ţigăneşte
Să ne boteze, paşti să ne facă;
Sau călugări de carne şi peşte
Nu mâncă nice pot să petreacă
Cu femei, ci-având spre lume greaţă,
În mănăstiri duc a lor viaţă.370

Fraţilor, ahasta pare mie
Că nici unul dintre noi va face,
Ca lăsându-şi iubita soţie
Şi cu toate ce pe lume-i place,
În chilie dă viu să să-îngroape
Sau în vreo pustie prin vârtoape.

Vlădici mai lesne s-or afla doară
Şi dintre noi, pentru că vlădica,
Măcar nici însul nu să însoară,
Totuşi nu-i zice nime nimică
Cându-şi ţine-o soáră sau nepoată,
Ba şi când să-înfruptă câteodată.

Dă preoţi nu-i grijă, că-au preutese,
S-oaspătă la botez şi la nunte,
La zaifături, cumândări şi mese,
Şi purure şezând ei la frunte,
Blagoslovesc vinul şi mâncare
Luându-şi tot partea ha mai mare.371

Dăci vrând a face-un lucru dă trabă,
Să lăpădăm altă nebunie:
Popi să ne-alegem cât mai dăgrabă,
Ca să ne-ajute la cununie;
Iar dă vlădici şi călugări pare
Că n-ar hi trăbuinţă pre mare."

Bun Corcodel era să mai zică,
Când îmbulzându-să Ciuciu-în gloată
Strígă şi mâna dreaptă rădică:
„Dar ce fleacuri voi zioa toată
Veţi grăi, făr' capet ş-început!
Bine era dă aţi hi tăcut.

Şi tu Corcodele,-ar hi mai bine
Să mai taci odată, să grăiască
Alţii mai cu minte dăcât tine.
Dară dă rasa călugărească,
Dă vlădici şi popă cu preuteasă,
Noao ţiganilor ce ne pasă?372

Bine că scăpăm de-o mâncătură,
Dumnezeu dă ei să ne ferească!
Numa la părale şi prescură
Ahăst feliu dă oameni acum cască;
Cu o mână te blagoslovesc,
Cu alta dă-averi te jecuiesc.

Dă să naşte-un copil, nu-l botează
Fără plată, dă vra să să-însoare
Cineva, ei nu-l cununează,
Nici vor să-l îngroape, dacă moare,
Pănă nu-şi iau plata rânduită
Pentru sfântul dar, sfânta mită.

Dăci, ori nice-un popă,-ori fără plată
Să hie la noi, dacă vă place."
„Dăh, mai înceată şi tu vrodată
(Strigă Goleman) şi ne dă pace
Cu sfaturile tale necoapte,
Că-aşa n-om fârşi pănă la noapte.373

Bărbaţi buni, ian să luăm sama
Dă hele ce-s mai dă trebuinţă
Îm pare că-întii dă toate cheamă
Pe-a voastră-înţăleaptă socotinţă
Alegerea vreunui vodă harnic,
Unui ban, vel spătariu şi păharnic,

Unui stolnic şi visternic mare,
Apoi şi hălor mai mici dă viţă:
Ispravnici, vătavi şi dă hăi care
Urmează, pănă la mica spiţă
Dă panţiri şi plăiaşi! Asta-întie
A voastra hotărâre să hie.

Iar ca să vă duc mai lesne-în cale,
Iacătă, voi să vă-întreb pe cine
Vreţi a pune pe scaunul moale
Dă domnie şi lui să să-închine
Vra, ca ş-unui vodă, ţigănia?
Apoi, cui să cuvine bănia?"374

Note

336. Iarăş' un moral. Poetul să plânge că are inimă sânţitoare şi n-are putere ca să pedepsească pe cei care asupresc pe oameni, apoi zice că neamul omenesc este foarte ticălos... fiindcă de atâte mii de ani de când trăieşte pe pământ, încă n-au ieşit din pruncie şi n-au venit la vârsta de bărbat, ci purure întru neputinţă şi întunerec rămâne. Când privesc la aceasta (zice poetul), plâng întins, cum au plâns odinioară Eraclit! M. P.
a) Spun istoricii că dedemult era doi filosofi ce avea fire de împrotivă unul altui; unul era Democrit care râdea de oameni şi de lume, şi deacă-l întreba cineva el răspundea că râde de nebuniile oamenilor; altul era Eraclit care întins plângea, şi fiind întrebat pentru ce plânge, răspundea: pentru ticăloşia şi patimile oamenilor. C. Erudiţian.

337. Poetul zice că omul e aşa de ticălos, cât face lucruri care dobitoacele nu le fac. Apoi zice că omul în lume cu atâte slăbiciuni fireşti care neapărat îl încungiură, atâta este asuprit, cât puţină vreme îi rămâne de veselie; iar' el cu mintea neaşezată, ş-acele puţine ceasuri îşi otrăveşte dându-să patimilor fireşti, râvnii şi lăcomii. M. P.

338. Unii (zice el) merg în ţări departe pentru bogăţie, şi în urmă înecându-să în mări, rămân peştilor de hrană; pe alţii apucă patima de domnie şi în urmă, neputându-şi săvârşi proiecturile, pier cu toată familia sa. Erudiţian.

339. Iar' când ajung unii ca aceşti la domnie, atuncea să fac despoţi şi tirani şi prădează ţările împrejur. Iată (zice el) Alexandru împărat cu oastea sa junghie o jumătate de lume, şi pentru adecă ca să-ş' facă nume de eroe; romanii junghiară ceaialaltă jumătate pentru slava deşartă a triumfului! M. P.
a) Ţtiut lucru este că nu fieştecare gheneral roman după izbânda asupra nepretenului putea să facă triumf: multe mii trebuiea mai întii să puie supt sabie pănă i să da slobozie a intra în Roma cu triumf. Erudiţian.

340. Cinghişhan au fost un puternic împărat a mongolilor care începând de la Hina au pustiit ş-au robit toată Asia pănă la India, iar Tamerlan sau Timurhan încă au fost aceloraş mongoli împărat, care aşijdere toată Asia au povoit cu oştile sale. Filologos.

341. Deci zice poetul că aceşti doi împăraţi tot aceaia făcea ce-au făcut Alexandru şi romanii, însă din altă pricină, adecă că mongolii vrea pe toţi să şteargă de pe faţa pământului, care sunt de alt neam ş-altă lege. Aşijdere şi Mahomet făcu; iară ispánii (spaniolii) pentru neşte pietrii cu aur, ucisără pe toţi mexicanii. Şi acestor tuturor mari tâlhari, tu, oame, deduşi putere şi ajutoriu ca să-ţi junghie fraţii, strígă în urma poetul. M. P.

342. Însă aceasta nu-i destul (zice el): tu, oame, iscodeşti dumnezei noi, ce sunt împrotiva adevăratului Dumnezeu; scorneşti noao credinţi ce-s împrotiva minţii ş-a firii omeneşti: înveţi neşte dogme ce nime nu le precepe, după care a tale deşerte învăţături omul nu trebuie să vază ce vede, nice să ştie, ce ştie, ci numai aceaia ce i să spune.

343. Tu, oame (zice) înveţi că mintea-i nebunie, firea necurată şi toate faptele minţii adevărate cu sabie şi foc goneşti. M. P.

344. Apoi spune poetul mai încolo cum oamenii îşi închipuiesc noao legi şi credinţi, cât mai pe urmă nu să precep înşii, şi să hulesc unii pe alţii, să dăfaimă, să strică. Jidovul pe toţi ce-s de altă credinţă i-ar tăia de istov ca şi pe filisteni, căci crede deşert că aşa porunceşte Dumnezeu. Turci încă n-au sfială, ş-ar ucide pe ghiauri (necredincioşi) să poată, căci aşa cetesc din Coranul său. M. P.

345. Ba şi noi, creştinii ardeam câteodată pe necredincioşi, cum ard ş-astăzi spaniolii cu sfânta incviziţie pe jidovi şi pe alţii! Într-acea, zice, preoţii tuturor credinţelor deşerte strigă cătră norod să deie lui Dumnezeu (adecă lor) şi făgăduiesc raiul! M. P.

346. Mare cu adevărat juruinţă, că cine nu ş-ar da toate pentru raiu! deacă s-ar putea cumpăra raiu cu bani... Ţ-alte lucruri mai scumpe, cum sunt pietrile nestemate! M. P.
a) Poetul moralisind oarecâtă vreme, zice cătră musă să lase aceste lucruri, fiindcă nu este bine a spune lucrurile, să fie cât de bune ş-adevărate, când oamenii nu le primesc. M. P.
b) Adecă cum zisă Hs: nu aruncaţi mărgăritarul înaintea porcilor. Popa Mustrul din Puntureni.

347. Deputáţia, adecă toţi deputaţii sau delegaţii depreună. Slobozan cânta biruinţă! Adecă Slobozan socotea că el cu voroava lui au biruit pe Baroreu. Janalău zice: măcar că eu doară nu sunt destoinic a mă împrotivi cu cuvântul celor ce oráră înaintea mea, dar fiindcă aici suntem adunaţi pentru binele de obşte, trebuie a sfătui cum să cuvine. M. P.

348. Încumet este cuvânt romănesc, pe une locuri acum învechit, şi însemnează nu mă încred sau, cum zic ardelenii, nu mă bizuiesc. Filologos.

349. Voroava lui Janalău merge într-acolo, că nu să poate cu totul nici lăuda, nici huli chipul vreunii stăpânii, adecă nici a monarhiei, nici a republicii sau democraţii, căci firea norodului şi împrejurărilor pot să facă şi pe una şi pe alta, bună sau rea, adecă obiceaiurile norodului la care să aşază chipul de stăpânie. M. P.

350. Sunt noroadele bune şi blânde, cu năravuri îmbunătăţite, atuncea la noroade ca aceste, poţi da formă de stăpânie oricât de slobodă, adecă măcar să fie şi democraţia cu toată volnicia de norod, căci norodul totdeuna va rămânea întru hotarele cuviinţii, având năravuri bune. Iară norodul spre rău învăţat, neodihnit şi stricat, la un norod ca acela, de ai face măcarce legi sfinte şi măcarce chip de stăpânie strânsă să le dai, nu-i vei putea drege numa cu legile şi pedepse. Zice adecă în urmă: la un norod bun, va fi bună şi monarhia şi democraţia, dar la cel rău, şi una ş-alta va fi rea. M. P.

351. Acum vine Janalău la thema sa. Deci (zice) unul care va să aşeze vreo stăpânie în norod, trebuie mai întii de toate să aducă întru norodul acela obiceaiuri bune, adecă (precum să vede a fi scoposul lui Janalău) să înceapă de la creşterea tinerilor, să rânduiască şcoale şi învăţători de norod care să îndrepteze spre fapte îmbunătăţite pe oameni din pruncie. Acest temeiu pus, poate el apoi să aşeze măcarce stăpânie, luând sama pururea şi la firea norodului, firea locului, şi după aceste chibzuind să aşeze legile. M. P.

352. Deci (zice Janalău) eu din sine nu voi lăuda nice pe o stăpânie, nice o voi defăima, ci numa voi arăta cele bune şi rele, ce să află în stăpânia monarhicească şi democratecească.

353. Începe Janalău a desvolbi răul ce cuprinde în sine monarhia, şi zice: oamenii toţi câţi sunt pe lume, să nasc asemene, nici firea din sineşi îi osăbeşte la naşterea lor. Aşa dară din fire toţi sunt de potrivă şi toţi au aceleşi drepturi: pentru aceasta (vorbind despre oameni, precum să află ei afară de soţietate aşezată şi stăpânie hotărâtă) nu poate zice unul cătră ceialalţi: eu-s mai mare decât voi! căci totdeuna cei mai mulţi îi dovedesc mai pe urmă că el numa un cap are, şi unul nu poate să supue pre atâţa. Pentru aceasta, zice Janalău, unul nu poate să stăpânească, dar nici mai mulţi, de ar fi cât de înţălepţi, căci şi cei înţălepţi în urmă sunt oameni pătimaşi şi dacă li să dă putere în mână, prin lungă poruncire, în urmă porunceşte după voia sa, uitându-şi că-i greu a împlini toate poruncile ce nu sunt spre folosul de obşte, ci numai spre a poruncitoriului. Acest poruncitoriu câteodată apoi să învaţă şi a asupri pe supuşi şi pune norodul la prăpaste. M. P.

354. Drept aceasta nime să nu stăpânească, fără numa legea; să hotărâm dar legi bune, după care să fim cârmuiţi prin alese dintre noi persoane cinstite. Însă acele persoane să nu fie la dregătorii pănă la moartea lor, ci numa pănă la vreme hotărâtă, căci, zice el, dregătorii cei ce-s rânduiţi pe toată viaţa lor, sunt un feliu de despoţi. M. P.

355. Aceşti feliu de dregători ştiind că ei vor fi deapururea pănă trăesc la acele vrednicii, luându-să de mână, sânguri mâncă veniturile de obşte. Iară (zice Janalău) când dregătorii aleşi din voia tuturor au să dregătorească numa păn' la o vreme hotărâtă de un an, doi sau trii, atunci nu-i de a să teme ca să să facă despoţi, căci să tem că, deacă vor fi lăpădaţi din dregătorie, să nu să tragă la răspuns. M. P.
a) Organisită va să zică rânduită. Vine acest cuvânt de la organ, care cuvânt să află şi la Meneiul nostru; de-acolo s-au făcut organisesc, adecă bine împărţesc sau orânduiesc părţile. Aşijdere, avtoritate va să zică vâlfă a celui mai mare sau mai bătrân. Filologos.

356. Aici îşi deschide Janalău mintea mai chiar şi zice că la stăpânia ce au să aşeze ţiganii este de trebuinţă, ca în frunte să fie un feliu de monarhie, însă cu foarte înguste hotară şi numa la împrejurări afară de rând, când poftesc trebile ţării ca curând să să facă toate cuviincioasele orândueli spre apărarea binelui de obşte.
a) Adecă, precum înţăleg eu, Janalău vra să fie dictatură, ca şi cum era la romani când să ivea vreo primejdie şi cerea grabnică lucrare; căci atunci romanii văzând că dacă lucru va merge la sfătuirea de obşte, după rânduiala aşezată, va ţinea oarecâte zile pănă când să va face hotărâre de la sănat; iar' într-acea vreme poate fi târziu sfatul. Erudiţian.
b) Eu tot am ascultat încătro va să meargă Janalău cu sfătuirea, dar acum văd că au fost mare politic, căci cei mai procopsiţi politici să ţin de această socotinţă, că republica romanilor pentru aceasta au treit atâte veacuri, că au ştiut mesteca la democraţie şi monarhia, adecă dictatura care este un feliu de monarhie absolută; însă numa la trebile, precum s-au arătat mai sus. Şi cu adevărat întru aceasta monarhia are preferenţia sa mai nainte de altele; căci să púnem o republecă, şi cum că un monarh de-aproape, cu foarte mare putere, neaşteptat intră în ţară, aşa cât oastea lui merge cu vestea împreună! Atuncea întreb pe republicani: ce vor face? când ei, după aşezământul republican, nu pot să facă nimica fără de sfatul de obşte a sănatului. Deci pănă să va strânge sănatul, pănă va sfătui şi va hotărî ce este de a face, iacă neprietenul poate cuprinde toată ţara! Dar, după rânduiala de dictator, acesta numindu-să, lucrează după sfatul său, nice poate să ştie protivnicul de sfaturile lui. C. Politicos.

357. Destul că Janalău purtă biruinţă, că toţi să plecară după sfatul lui, adecă făcură o stăpânie, unde precum norodul aşa şi cei aleşi din norod să aibă cuvânt şi sfat la trebile ţării de obşte, însă în sine să fie republică, cu putere la deosăbite împrejurări să poată alege ş-un dictator. Cu un cuvânt, au ales dintru toate chipurile de stăpânie cele ce sunt mai bune. Erudiţian.

358. Nu ştiu cum, la toate lucrurile bune să tâmplă o împedecare. Istoria ne arată cu miile de aceste tâmplări care apoi au fost în veci stricătoare noroadelor. Mulţimea fără socoteală cu sfatul său cel nebun au stricat într-o clipită toate care multe veacuri s-au alcătuit. Aşa fu cu ţiganii ce stricară acest lăudat aşezământ. Politicos.
a) Mă tem să nu fie răzvrătit norodul ţigănesc oarecare din voievozi, care doară poftea să fie vodă sau craiu.
Eu am căutat la luările aminte ce au făcut Talalău la orighinal şi am aflat că Goleman şi Tandaler nu era bucuroşi că ei n-au fost trimişi la cel sobor de învăţaţi; şi auzind că acel sobor nu va să facă un craiu sau vodă, la care domnie amândoi căsca, drept aceasta, pe supt mână, cum să zice, au întărâtat gloata ţigănească, zicând că acei învăţaţi din care vorbesc aşa că nime nu-i înţălege ce zic şi fac un aşezământ care nu-i de nice o treabă în ţigănie. Erudiţian.

359. Vezi mulţimea fără sfat, deacă să porneşte o dată, cum n-ascultă cuvânt! Politicos.
a) Încai să fie cerut sama de la săbor şi să să fie încredinţat de faptele lor mai nainte de a-i judeca. Criticos.

360. Iacă că Tandaler nu va să ştie de democraţii şi republece, ci întii acum vorbeşte. Mândrilă.
a) Dacă-i pentru întia vorbire, prepusul mai bine cade pe Cucavel! P. Mustrul.
b) Aşa gândesc şi eu! Onoch.

361. Tandaler, de bună samă, era mai nainte credinţat că-l vor alege pe dânsul, mai vârtos după atâta vitejie ce arătasă. Criticos.
a) Adecă pentru că să bătu cu boii. Mustrul.
b) Când îl luă taurul moldovenesc în coarne. Onoch.

362. Iacă că Tandaler nu va să ştie de democraţii şi republece, ci îndată zice să aleagă pe un vodă! de unde şi eu cred că bine au însemnat Talalău la izvod.
Mândrilă.
a) Însă Drăghici să vede că nu-i de sfatul lor. M. P.

363. Precum văd eu, Drăghici are mai multă minte decât toţi. Criticos.

364. Din ce merge, din ce grăieşte mai bine, căci adevărat zicând, ţiganii încă nu avea ţară deosăbit, ci numai neşte pământuri dăruite. Cr.

365. Bravo Drăghici! De-aici să cunoaşte că la bătrâni este mintea; foarte bine le sfătuieşte el, după a lor împrejurări. Nu să poate şti pentru ce ţiganii nu l-au ascultat. Criticos.
a) Învăţatu Talalău arată la locul acesta că ţiganii amegiţi cu cea biruinţă a lui Tandaler şi ne văzând pe munteni mai mult, socotea că turcii au tăiat pe munteni, iară ei au tăiat pe turci, şi cum că acum nu au de a să teme de nime. Erudiţian.

366. Acum încep, sfaturile cornurate a ţiganilor! Ce osăbire între aceste sfaturi şi cele a învăţaţilor ţigăneşti de la sobor! Criticos.
a) Urât vorbeşte Goleman de vozi, când nice mâni nu le dă, ci brânci, ca când ar fi urşi sau alte fieri răpicioase. Mustrul.
b) Dar cum pot ţiganii proşti să grăiască amintre? Mândrilă.

367. Din ce merge Goleman, din ce o zice mai groasă! Crit.
a) Deacă n-ar avea vodă ş-alte griji, numai acele de care zice Goleman, atunci ar avea dreptate, dar totuş', trebuie să zicem adevărul, că el are ş-alte griji, precum: în ce chip s-apere ţara de neprieteni, să ţie oştile, să întărească pravilele din lăuntru şi să păzească asupra liniştei de obşte. Criticos.
b) Aşa dară tot pentru sine! Golemane, să trăeşti! Popa Mustrul din Puntureni.

368. Acum vine rândul şi la boieri! Cu adevărat pe scurt! dar' bine! Criticos.
a) Dar' Gogul acela nu-i om bun; şi, de nu vrea fi Corcodel, cine ştie ce mai clevetea acel antiaristocrat. Arhonda Suflănvânt.
b) Clevetirea-i când cineva vorbeşte de altul rău fără temeiu, deci este întrebare: oare Gogul cu temeiu vorbeşte? P. Mustr.

369. O proverbie de obşte ce va să zică că a sparge un car de oale să poate cu o măciucă sângură! M. P.

370. Eu tot ascultai de când începură ţiganii a vorbi, dar văzând că nici unul lasă pe altul să vorbească şi fieştecare începe de un altru lucru a vorbi, văd foarte adevărat socoteala lui Baroreu care zisă că mulţimea niciodată nu sfătuieşte bine. Simpliţian.

371. Ei! iacă vine rândul şi la preoţi. Dar de unde ştiu ţiganii aşa bine tainele vlădicilor, care ţân câte o soră sau nepoată? P. Mustrul.
a) De popi ce zice este curat adevăr! Că popa nostru tocma aşa face! Onoch.
b) Iacătă, de preoţi cu preutese nu grăieşte aşa rău ca de vlădici. P. Nătăroiu din Tând.

372. Ai, afurisitul! Caută ce grăieşte! adecă el nu vra să aibă nice preoţi şi va să să ducă încălţat, îmbrăcat la dracu. P. Nătăr.
a) Dar aşteaptă, frăţia-ta, că pot vini şi mai multe, apoi să-l afurisim! Mustrul.
b) Precum văd eu, ţiganii totdeuna fără popi au fost, ca şi cum sunt acum. Crit.

373. Aceasta-i bună!... Toate adevărate! Eu n-am să zic nimica de împrotivă. Crit.
a) Unul ca acesta-i afurisit de trii sute noaozăci şi noao de s. părinţi de la Sfeata Gora, şi!... şi!... de S. Păresemi! P. Nătăr.
b) Hoho! frăţia-ta, că cu noaozeci şi noao de părinţi l-ai pre îngenuncheat! Bine că-l curmă Goleman, că doară ne spunea el şi mai multe. Dar, de cumva n-or fi mai multe, mai bine să tăcem. P. Mustru.

374. Mă tem, vere, de s-or sfădi mai mult ţiganii, să nu ne ajungă şi la noi rândul! Onoch.
a) Fericiţi care nu înţeleg! De-aţi fi luat samă, pănă acum doară de o sută de ori sunteţi pomeniţi. P. Mustrul.




Tiganiada sau Tabara tiganilor - Prolog
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Epistolie inchinatoare
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 01
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 02
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 03
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 04
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 05
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 06
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 07
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 08
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 09
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 10
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 11
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 12


Aceasta pagina a fost accesata de 827 ori.