• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 10

Cântecul X

Argumentul

Ţiganii sfaturile deşarte
Văzând a de obştelui popor,
Aleg pe cei învăţaţi la carte,
Care între sine fac sobor
Să hotărască ce stăpânie
Ar fi bună pentru ţigănie.

Cându-s pântece bine sătule,
Atunci e şi gura vorbitoare.
Sfaturi câte vrei şi predestule
Îţi dă şi te-învaţă fieşcare;
Popa-întorcând de la botăjune,
Toată, de rost, cazania spune.

Dară când e lipsă de bucate
Nu ştiu cum şi mintea să tâmpeşte
Şi n-are sfaturi aşa curate,
Iară limba tace ca ş-un peşte;
Deci în pântece pline stă toată
Filosofia cea lămurată.

Tu râzi?... dar eu mai zic o dată
Că-a ştiinţelor izvoditoare
Au fost hrana cu bună bucată!...
Cum din locul sterp nimic răsare,
Aşa dintru mârşavul ajun
Nu purcede nice-un lucru bun.297

Spune-mi ce lucru bun făcură
Oarecând săhastrii prin pustie,
Ce nu primea toată zioa-în gură
Făr' ierburi cu rădăcini măcrie,
Mure, bureţi, alune şi poame,
Ruptoşi, ciuhòşi, leşinaţi de foame?

Eu ţi-oi spune: zilele, săracii,
Cu tăuni şi ţânţari neîncetate
Bătăi avea, nopţile, cu dracii
Care-îi invita cătră păcate;
În urmă din oameni buni cu crieri
Să strămuta-în sălbatece fièri.

Zieu! aceia n-aflară nici ună
Dintru cele-învăţaturi alese
Ce pre-oameni fericesc şi minună;
Nu în pustii, nici în păduri dese
Avură ele-început, ci-în oraşe,
Din oameni cu-obiceaiuri gingaşe.298

La Báctra,-în Vavilón, Memfí ş-alte
Cetăţi políte,-în prisos de toate
Nu în peşteri, ci-în palaţuri nalte,
Nu prin pustii, ci-în curţi desfătate,
Unde sunt cu mâncări pline mese
Şi cu vin dulciu păhară drese!...299

Omir Iliada minunată
N-o află prin codru, nice-în munte,
Ci vesel fiindu-şi câteodată,
Cântând la ospeţe şi la nunte,
Iar' de vin când bea câte-un păhar
Să-umplea-îndată de-a muselor har.

Dumnezeiescul Platon şi el
Bea, mânca cum să cade, domneşte;
Nici iscusitul Aristotel
Trăia fără vin, carne şi peşte.
Pentr-acea de-a lor cărţi învăţate
Şi-acu ne mirăm; şi cu dreptate!300

Dar' încătro râvna te răpede
Din ţigănime păn la pustie,
Dragă musă?... Cine nu-ţi va crede
Că traiul bun face veselie,
Iar' ajunul pe nime hrăneşte?
Însă tu de ţigani povesteşte.

Păn' ţiganii n-avea ce să-îmbuce,
Gândeai că nu ştiu îmbina doao;
Dar' acum, tot să cauţi să-ţi faci cruce
Întruna, cu mânile-amândoao,
Cu câtă-îndrăzneală ş-istăţime
Sfătueşte sătula mulţime.

De când Tandaler bucate-adusă,
Tot în jocuri, în cântări ş-ospeţe
Multe zile vesele petrecusă,
Iară cele mai de vârstă feţe
Tot întins sfătuiea cum să facă
Rânduială-în ţara lor săracă.

Însă din acele sfaturi toate
În urmă nu să-alegea nimică,
Căci, care cum vinea, pe-apucate,
Necăutând alta numa să zică
Şi el ceva, sau bine sau rău,
Spunea de-împrotivă sfatul său.

Unul zicea că nu-i trebuinţă
De-a face vreo rânduială-în ţară
Căci, după direapta socotinţă,
Toată rânduiala-i o povară
Şi nu s-ar cădea să să supună
Ei nimene de voie bună.

"Rânduiala-i bună păntru hăi mari
(Zicea) ce-în frâu ţin pă hăi mai mici,
Păcum păntru vozi, vornici, spătari,
Logofeţi, visternici şi păharnici,
Care prin rânduială sânguri
Iau şi-împart a ţării venituri."301

Altul striga: "Ba să hie-în ţară
O tocmală, dar' nu dă hele
Care nu plătesc nice o piară
Putrădă, dar cării pe su stele
Asemenea-alta să nu mai hie,
Că-amintrele faceţi nebunie.

Adecă să him toţi de preună
Ţărani sau boieri făr' osăbire;
Asta-i rânduiala ha mai bună!...
Toţi avem ahălaş' trup şi fire,
Toţi dară-asemene vrednicie
S-avem într-a noastră ţigănie."

Era şi care poftea pe-un vodă
Ş-un divan cu toată boierimea,
Pentrucă-aşa fu pănă-acu modă,
De care mândra ţigănie
Nu să cade să să depărteze,
Ci mai vârtos are să-i urmeze.302

Unii poftea ca nice-un sărac
Să nu fie-în ţara ţigănească,
Alţii, ca de bir şi dare-în veac
Nimic să nu să mai pomenească.
Ceştea, ca nice-o slujbă să fie,
Ceia, ca-alţii să le lucre moşie!...

Destul că nu-i acea minunată
Părere-a minţii buiguitoare
Care să nu fie fost lăudată
Într-acea pre cinstită-adunare;
Dar' ce folos... când ce-astăzi le plăcea,
Aceaiaş mâne toţi o hulea!

Într-acea de sfadă şi gâlceavă
Nu era mai nice-o zi deşartă,
Ba ş-alte lucruri fără ispravă
Să scornea după-adunarea spartă,
Căci mergând pe-acasă-într-adevăr
Unii cu-alţii să lua de păr.

Puţin lipsea ca să nu să bată
Câteodată toată ţigănia.
Să-învrăjbisă-acum ceată cu ceată
Şi neputându-şi ţinea mănia,
Tocma când era sfatul mai mare
Atuncia ei să sfădea mai tare.

Deci, precum spun cărţile cioreşti,
De şepte ori într-o săptămână
S-au bătut voinicii ţigăneşti,
Că-adunarea lor era fântână
Şi-izvorul vrajbelor totdăună,
Nici unul pe-altul lăsa să spună.

Aşa dânşii, prin chiară dovadă
A multor păţiri triste, văzură
Că prin vorbă multă şi prin sfadă
Numa cât s-aţiţă vrajbă ş-ură
Care sfătuirii bune strică
Ş-în urmă nu s-alege nimică.

Căci, întru-adunările mai toate,
Unde norodul fără-osăbire
A vorbi şi sfătuire poate,
Purure gâlceavă, neunire,
Pricíre cu vrajbă stăpâneşte.
Dar' nimic bine să hotărăşte.

Cel mai obraznic şi mai mişel
Acolo mai înţălept să ţine
Decât Socrát, Platon ş-Aristotel,
Iar' cel bun, cel înţălept rămâne
De-o parte, mestecat în mulţime
Şi ne băgat în samă de nime.

Pentr-aceasta bătrânii gândiră
Să facă-o rânduială mai bună;
Cu sfatul drept, apoi hotărâră
Ca să nu să-adune depreună
Toată gloata la deobştele sfat,
Ci din toată ceata-un delegat.303

Adecă toată ceata-îndesine,
Întru-o adunare deosăbită,
Din cetaşii săi, cercetând bine,
O persoană s-aleagă cinstită
Carea să le fie solitoare
La cea mare şi deobşte-adunare.

În puţine zile toate fură
După-această poruncă făcute;
Tot oameni cu mare-învăţătură
Şi cunoscuţi de bună vărtute,
Din dirept sfatul a tuturor
S-au trimis la deobştele sobor.304

Acolo să văzură-adunate
Minţile cele-întii şi de frunte
Alcătuind o noao cetate
Ca ş-acum în Paris cei din munte.
De socoteli nalte ş-învăţate
Să minunară neamurile toate.305

Deci, precum spun cărţile ciorene,
Multe ei lucruri bune-aşezară,
Dar' n-ar ajunge-o mie de pene,
Nici toată hârtia din ţară
Ca să să poată scriere toate
Rânduielele lor aşezate.

Mulţi oameni înţălepţi să sculară
Cu voroave supţiri ş-învăţate,
Carii de-amăruntul arătară
Că monarhia este din toate
Cea mai bună şi mai potrivită
Pentr-o soţietate-omenită.306

Barorèu, unul din delegaţi,
Să sâli cu multă-învăţătură
Ca să-arete celor adunaţi,
Din istorie şi din Scriptură,
Cum că stăpânia monarhică
Este dintru toate mai harnică.

"Unul este-adevărul (el zisă),
Un Dumnezieu, un suflet, un soare
(Precum şi mândru Solomon scrisă).
Deci numai o vâlvă stăpânitoare
Şi-împărăţia unui să fie
Ş-întru d-alba noastră ţigănie.

Cea prenaltă vecinică fiinţă
Ne-au dat pildă-în toate vederată,
De-a cunoaşte sfânta sa voinţă.
Însăş' mama natură ne-arată
Că toată chivernisirea bună
Vine şi spânzură dintr-o mână.

Cum trupul omenesc un cap are,
Care poartă şi povăţuieşte
Toate celelalte mădulare,
Aşa noi voind înţălepţeşte
A tocmire-o dreaptă stăpânire,
Un cap s-aşezăm de temelie;307

Adecă trupul cetăţenesc
Prin sângur unul să să cârmeze,
Aşa, buni bărbaţi, vă sfătuiesc,
Şi de-ar fi pănă mâne să vă-ureze
Cineva pentru-altă stăpânire,
N-eţi afla mai bună, după fire.

Unde unul trebile direge,
Toate merg în bună rânduială:
Voia lui pentru toţi este lege,
La toţi e poruncă-a lui clipeală,
Toate-orânduielile făcute
Să duc în fârşit lesne şi iute.

Fiind puterea-oblăduitoare,
Într-un punt sângur împreunată,
Mai deplin lucrează şi mai tare;
Prin însă toată partea-i legată
Cătră totul său şi cătră sine
Iar' domnia mai sigur să ţine.308

Un monarh dară vă sfătuiesc
Ori supt ce numire şi poreclă,
Să puneţi pe tronul ţigănesc;
Cèlelalte domnii sunt de steclă,
Pe care le frânge-o lovitură
Ş-izvorăsc numa nepace ş-ură!

Cine toate relele nu ştie,
În care pe cetăţeni împlântă
Neodihnita democraţie?

Unul cu alt luptă, să frământă,
Unul pe-altul surpă, micşorează,
Cetăţan pe cetăţan s-armează.

Rogu-vă, norodul ce-înţălege
Pentru cârmuirea vreunui stat?
El purure pe-acela ş-alege,
Au dictator sau consul în sănat,
Care-i dă, l-măguleşte,-i să-îmbie.
Măcar să n-aibă-altă vrednicie.309

Aşa la dregătorii primare310
Vin întriganţi ş-amegèi neharnici,
Trùfaşi bogătari cu punga mare
Şi minte mică, pentru că-s darnici;
Iar' a celor buni şi cu vărtute
Vrednicii rămân necunoscute.

Iar' când unul s-ajungă odată
Bun, drept, înţălept să poruncească
Şi va sâli gloata desfrânată
Ca prestrâns legile să păzască,
Atunci gloata nu ştie măsură.
Ci defaimă toată legătură.

Pentru că-învăţată-în volnicie
Nu sufere nice-o contenire,
Iară de-altă parte, bine ştie
Că-a sa este toată stăpânire;
Deci leapădă, calcă şi cele
Mai drepte şi mai bune tocmele,311

Iar' pe cel bun, care vru s-o facă
Ascultătoare,-îl mână-în urgie
Prin o mişea lepădată-ostracă.
Aristíd de pildă să vă fie,
Cel mai bun şi mai drept în Atina,
Cui dreptatea i-au fost toată vina.

Deci, care poporului în mână
Lasă cârma şi puterea-întie,
Acel unirea deobşte dejghină,
Pierde ţara, după-a mea părere!...
Dă sabia-în mână la turbat
Şi cuţit pruncului neînţărcat.

În scurt, la macar ce repúblică
Tu n-afli linişte-adevărată,
Toate să strămută, să-înduplecă,
Nu e lege statornică,-aşezată;
Nici poate fi, că porunci-s multe
Şi puţini care vor să le-asculte.312

Republica-i ţarină pustie:
Care cum vine roada-i culege,
Cel puternic răpeşte-în tărie,
Că nu-l conteneşte nici o lege;
Aşa venitul de obşte piere
Între mai multe răpace ghierre.

Oameni-s aşa făcuţi din fire
Ca-între cei asemene cu sine
Să poftească-a fi cu deosăbire;
Fieşcare el mai bun să ţine
Decât pe ceialalţi; de acie
Tot însul trage pe-întieţie.

Pentr-acea-în republice să scoală
Unul pe-altul pentru-întieţime
Şi purure vrajbă cu răscoală
Turburează pe biata mulţime.
Asta-i izvodul a neîncetate
Rele,-în democrateca cetate.313

Iar' unde s-au hotărât odată
Ca sângur unul să stăpânească,
Toată-acest feliu de pricire-înceată,
Toata vrajbelor să stânge iască,
Căci nici unul pre monarhul ţâne
În cevaş' asemene cu sine,

Ci caută la dâns întru nălţie,
Ca la un Dumnezieu pământesc,
Nici pofteşte-asemene să-i fie.
Deci, mai mult ca să nu mă lăţesc,
Încheiu cuvântul şi vă zic iară:
Monarhia-i cea mai bună-în ţară.

De-aristocraţie n-am ce zice,
Că ştiu cum că nime dintru voi
În adins va voi să rădice
O stăpânie de trei sau de doi,
Sau doară şi mai de mulţi împreună,
Căci ar fi pofta cea mai nebună.314

Acel pe care-ursita neblândă
L-au predeştinat ca să slujască,315
Au n-are el mai multă dobândă
Când unui a şerbi să voiască
Decât la mai mulţi? Pentru ce dară
Să voim noi mai mulţi domni în ţară?

Precum n-au fost niciodinioara
Mulţimea bună sfătuitoare,
Aşa ş-aristocraţia, doară
Încă şi mai păgubitoare
Totdeuna fu pentru cetate
Ş-întru societăţile toate.

Care-au cetit istoria vechie
De la-început, din epoca-întie,
Sau de la cea mai dintii părechie,
Când încă nu era vreo domnie,
Va băga de samă că-într-întii
Era numa părinţii şi fii.316

Adecă stăpânia firească
Care-au părinţii-asupra fiilor.
Astă-oblăduire părintească
Nu era pusă de nici un sobor,
Ci cădea fără de-împrotivie
Pre cel mai bătrân din familie.

Atuncia, prin legături de sânge
Şi prin de-aproape frăţietate
Era supuşi fără de-a să plânge
Oamenii, supt astă-autoritate,
Unei, ceii mai bătrâne feţe,
Şi să chivernisea cu bineţe.

Iar' după ce foarte să mulţiră,
La familiile deosăbite
Legături de sânge să răciră,
Frăţietăţi fură răslăţite,
Apoi fără-enèrghie rămasă
Ş-această stăpânie de casă.

Pentru că dreptul celui mai tare
Începu cu dârza volnicie
A face-un feliu de domnie care
Să chiamă-anárhia, pe grecie:
O idră cu capete mai multe
Ce nici unul de-altul vra s-asculte.

Această namilă sângeroasă
Lung răzvrăti neamul omenesc,
Păn' prin o tâmplare norocoasă,
Prin un sfat de obşte bărbătesc,
Pământenii de vrajbe-obosiţi
De-a-şi face pravile fură sâliţi.

Cei de-o limbă şi de-un soiu de-acia
S-uniră-într-o de obşte cetate;
Însă ne vrând să dea stăpânia
La nime-în mână, prin aşezate
Drepturi fireşti, pentru toţi făcură
Deobşte domnia, cu legătură.

Prin uşoare legi democrátice,
Cu drept asemene de persoane,
Ei de sine, după pragmatece
Depreună-aşezate canoane,
Să chivernisea când rău, când bine
Şi s-apăra de neamuri străine.

Dar' fiindcă-aceste legi făcute
În pripă de sloboda mulţime,
N-au putut s-aibă-atâta vărtute,
Ca să nu le poată frânge nime,
Cei mai tari şi cu multă-îndrăzneală
Rupsără-în urmă ş-astă tocmeală.

Anahárs bine-au zis odinioară
Că cest feliu de legi au sămănare
Cu cea pre sumţirică păioară
A păinginului, întru care
Să-încurcă musca slabă şi mică,
Iar' cea mare şi tare o strică.317

Aşa-în democráţie cei tari
Frâng legile fără nice-o frică
Şi din zi-în zi făcându-să mai mari
Peste toţi ceialalţi să rădică,
Iar' între sine făr' contenire
Să luptă pentru protimisire.

De-aci războaiele cetăţene
Să-încep, vrajba din nontru s-aţiţă,
Dejghinări şi vânzării viclene
Iar' năcăjesc omeneasca viţă,
Pentru mândria duor sau a trii
Carii vor să fie cei dintii.

După lungi războaie, multă ceartă,
Căpetenile părţilor iară
Să-împacă-între sine şi să iartă,
Dar' cine rămâne de măscară?
Norodul! prin a cărui sâlinţă
Ei ajunsără la cea putinţă!...318

Aceşti înalţi preste popor,
Apoi fac o legătură noao
Şi să pun stăpâni a tuturor;
Lăpădând făţarnica măntao
Fac pe ceialalţi să le slujească
Supt domnie-aristocraticească.

Dar fiindcă-între cei mari sumeţi
Aristocraţi, lacomi spre domnie,
Preteşugul e plin de scăieţi
Şi tot însul va ca-întii să fie,
Nu poate-între dânşii să domnească
Lung pacea şi priinţa frăţească;

Acuş' unul pe-altul iar' să scoală,
Cel mai iscusit şi care ştie
A să cumpăta pe toţi înşală,
Un pe altul scoate din domnie
Şi măgulind mulţimea vârtos,
În urmă-o pleacă spre-al său folos.

Mulţimea, de mult acu-învăţată
A sluji, de samă nu bagă,
Numa s-aibă-odihnă şi bucată;
Nici caută cine mânile-i leagă,
Ci de voia sa cu bucurie
Zideşte tronul de monarhie.

Unui domnitoriu s-aruncă-în braţă,
Toată lui îş încrede puterea,
Iar' el zidindu-şi nalte palaţă
Şi grijind pentru lungă ţinerea
Aceştii domnii, în toate zile
Se fereşte-a face rău şi sâle,

Ci, ca ş-unul de obşte părinte
Pre supuşi apără, mângăieşte,
Legi drepte-întemeiază şi sfinte,
Averea tuturor ocroteşte
Socotind toată-a sa fericire
Întru-a supuşilor săi iubire.319

Aşa, purure să părândară
Stăpâniile una după-altă
Mergând din spiţă-în spiţă pe scară,
Păn' ajunsără la spiţa naltă
Pe care chemăm noi monarhie,
Adecă-a unui sângur domnie.

Prin aceasta, liniştea dorită
Iară să-întoarsă-în soţietate
Şi vrajba fu detot izgonită.
Oamenii văzură că din toate
Acest feliu de domnire-e mai bună
Şi vecinică-i dederă cunună".320

Aici lunga sa fărşind urare
Baroreu, adâncă-urmă tăcere
În toată cinstita adunare,
Şi păru că toţi avea plăcere
S-aleagă-un monarh. Văzând că nime
Nu să scoală-a zice din mulţime,

Slobozan atuncia de-altă parte,
Cu dovezi şi voroavă-îniuţită
Vru s-arete din minte şi carte
Că nu-i domnie mai fericită
Decât o republecă-aşezată.
Iacătă-vă zicerea lui toată:

"Deacă-ar fi cu putinţă să fie
Un om preste toţi mai înţălept,
Neviclean şi făr' de făţărie,
Cel mai bun la suflet şi mai drept,
Şi-acest om cu noi lăcuitoriu
Ca să fie şi nemuritoriu,

Acel om cu-un suflet aşa mare
Şi proprietăţi neasămănate
Să să facă-apoi, prin o tâmplare,
Monárh absolut într-o cetate,
Sângur lui şi eu doar' m-aş supune
Din pricinile care voi spune.321

Întii, că-aş fi-încredinţat nainte
Cum că e cel mai bun om dintru toţi
Şi va stăpâni ca ş-un părinte,
Pe mine şi pe-a miei târzii nepoţi,
Apoi, fiind el nemuritoriu,
Nu mă-aş, teme de-a lui următoriu.

Atunci numa şi eu m-aş plecare
La monarhia cea lăudată;
Însă numa la ceastă tâmplare
Care ştiu că nu va fi niceodată,
Căci oameni aleşi fără prihană
Nu s-află ca marfa la dugheană,

Ci sunt şi mai rari decât demánţii!
Nice să cunosc pe din afară,
De pe porturi, precum eleganţii...
Ci prin ispitire lungă. Dară,
Şi după ce să cunosc odată,
Altă-împrotivire li să-arată,

Adecă că nu-s nemuritori
(Căci pământenii nu pot să fie).
Pentr-aceasta-îmi par visuitori
Care zic cum că supt monarhie
Ar fi traiul cel mai bun şi lin
Ş-ar fi domnia cea mai de plin.

Să punem că doar' vom alege
Pe cel mai vrednic dintru noi toţi,
Sângur să aibă trebile-a ne drege;
Dar' cum vor fi-a lui fii şi nepoţi?
Oare fi-vor ca ş-a lor părinte
Aşa buni, drepţi, aşa cu minte?

Ispitirea fost-au totdeuna
Prebună la om sfătuitoare,
Ispitirea dară să ne spună
Monarhia ce feliu de-urmări are.
Istoria vremilor trecute
Va putea-într-aceasta să ne-ajute.322

Care ne-învaţă fără sminteală
Cum că, de-au şi fost odinioară
Un domn cu dreaptă socoteală
Bun, întreg şi cu vărtute rară,
Totuş' sau pre rar sau niceodată
Fiiul au fost precum al său tată.

Cum dară pentru' unul să fie
Cât de-ales, noi să supunem toată
Moştenirea noastră supt robie?
Şi cine e care să ne poată
Chizăşi cum că-urmaşii lui toţi
Vor fi ca dânsul buni patrioţi?

Unul numa, din toată sămânţa
A lui, să punem că va fi rău,
Metahirisind a sa putinţă
Volniceşte, după chieful său;
Atunci toată-a noastră viitoare
Viţă, iacătă-o lui şerbitoare.323

El având toată puterea-în mână,
De-ar şi fi strâns măcar cu ce lege,
Cu nice-o lege mai mult să-înfrână,
Cu nice-o socotinţă să drege,
Ci calcă toate, ba-încă şi cele
A cetăţii mai sfinte tocmele.

Cine poate apoi cum să cuvine
Să vă-înşire cumpleţii şi rele,
Nedreptăţi şi de cruzime pline
Tâmplări, osăbitele-asuprele
Care-apasă atunci pe norodul mişel,
Din pricina-unui monarh ca-acel?

Dar să punem că toţi ar fi buni
Urmaşii tronului monarhicesc,
Căci a fi răi n-au drepte pricini,
Când să-ascultă de-ai săi, să cinstesc,
Totuş', zic eu, cât e despre mine,
Monarhii nu-mi plac ş-aduc pricine.324

Un om sângur întru monarhie,
De-ar avea şi capul cel mai mare,
De-ar pune sâlinţă câtă ştie,
Totuş' nu poate el cercetare,
Cunoaşte, hotărî sângur toate
Trebile ce să tâmplă-în cetate.

Trebuie dar' să-ş aleagă-ajutoriu,
Adecă sfetnici lui încrezuţi,
Ca să meargă trebile cu sporiu;
Acest feliu de oameni sunt ştiuţi
Pe la noi, supt nume de viziri,
De miniştri, de lorzi şi pairi...

Monarhul, sau neajuns doară la minte,
Sau trândav, nebăgătoriu de samă,
Părăsând datoriile sfinte
Acestor să-încrede fără teamă,
Şi fiindu-i aşa cu-îndemână,
Cârma-împărăţii le dă-în mână.325

Spre-aceasta monarhul totdeauna
Alege pre cei ce-s mai de-aproape,
Ce pe lângă tronul său s-adună,
Aibă ei direpte sau doară schioape
Socoteli. Iar' acei mai cu samă
Curteni sau ciocoi de curţi să cheamă.

Soiu de oameni vicleni, fără lege,
Învârtiţi, şereţi şi plini de-intrige,
Cari aşa ştiu întinde-a sa mreje,
Cât monarhul fără nice-o grije
În urmă să-încurcă cu deadins
Şi să trezeşte de laţuri prins.

Iar' dânşii deacă-l apucă-o dată,
Vai atunci de norodul supus!
Atunci Direptul nu să mai caută,
Strâmbătatea-îş' pune tronul sus;
Robia lanţurile-ş găteşte,
Tirănia toate-oblăduieşte.326

Eu nu vă grăiesc din teorie,
Ci din prácteca de toate zile.
Căutaţi la fieşcare-împărăţie,
Câte strâmbătăţi şi câte sâle
Să tâmplă bieţilor cetăţeni
Prin acest feliu de ciocoi curteni!...

Deci, măcar adevărat să fie,
După teoria cea mai chiară,
Cum că lăudata monarhie
Este-un chip de stăpânie rară,
Carea bine-în sine socotită
E dintru toate mai săvârşită,

Totuş', după practeca ştiută,
Din monarhia cea mai deplină
Despoţia-în urmă fu născută,
Cum naşte din grâul bun neghină;
Nici să poate-împedecare pune
Aceştii fireşti stricăciune.327

Un oblăduitoriu în cetate
Este-un verme pus la rădăcine
A unui copaciu cu desfătate
Ramuri, a cărui groasă trupină
Nici vânturi, nici fortuni ia în samă,
Nici însuş' de fulger să dăramă.

Totuş' acel mititel cărete
Pe-încet, dedesupt, începe-a roade
Mădùha-împrejur şi pe-îndelete,
Păn ce copaciul seacă şi cade.
Iar' a putrezirii lui pricină
Fu cel vierme de la rădăcină.

Nici poate cineva doar' să zică
Cum că să pot face-în monarhie
Şi pentru monarh legi ce în frică
Oarecum de-a purure să-l ţie,
Ca să nu iasă din cale-afară,
Ci după legi să domnească-în ţară.328

Căci dovedit lucru este cum că
A pune legi ş-a n-avea tărie
De-a sâlirea spre-a legii poruncă
Pe cei supuşi, este mişelie!...
Cum dar a sili voi veţi putea
Pe monarhul, când el să nu vrea?

El are toată putinţa-în mâna
Ce de cătră obşte i s-au dat;
Puneţi că calcă legea ş-o-îngână!...

Nici va să ţie pe ce-au jurat!
În ce chip îl veţi face să ţie
Legea, să-ş' plinească datorie?

Stăpânia-în mâna celui rău
Arma-i în mâna celui turbat.
Deci, după dirept cugetul mieu,
Nici princip, nici craiu, nici împărat
Vă sfătuiesc, dar' nice sultan,
Cu mult mai puţin vodă şi ban,329

Ci-o republecă bine-aşezată,
Pe temeiuri fireşti, neclătite,
După-o socotinţă lămurată
Şi lungi filosoficeşti ispite,
Că sângur ast feliu de stăpânie
Este bună pentru ţigănie.

Ş-adevărat! ori că nu-i viaţă
Fericită,-ori numa-în republecă;
Aceasta sperienţa ne-învaţă,
Dar' nice toate mă înduplecă
Ce-adusă Baroreu pentru monarhie,
Măcar adevărată să fie.

În republecă-omul să rădică
La vrednicia sa cea deplină,
Fie de viţă mare sau mică,
Aibă-avuţie multă sau puţină,
Totuş' asemene drepturi are
Cu cela care este mai mare.330

Lui e patria ca dulce mamă,
Iar' el patrii ca ş-un băiat;
Şi nu-în zădar fiiul ei să cheamă,
Căci îi dă hrană, viaţă, stat,
Om slobod îl face şi viteaz,
Ba-l mângăe-în vreme de năcaz.

De-ar fi monarhia cât de bună,
Cu vreme să mută-în despoţie
Care-apoi pe tirani încunună;
Aceşti duc pe norod la şerbie,
Apasă-în ţărână ş-ovilesc
De-a-purure neamul omenesc.

În răpublecă-s toţi cetăţenii
Fraţi şi fii a unii maice bune,
Ei sunt a ţării deobşte moştenii,
Legea pre toţi asemene-i pune,
Şi, de-are carevaş' osăbire,
E sângur cel cu-îmbunătăţire.

Care-i mai vrednic dregătoreşte,
Ales fiind cu deobşte voinţă,
Însă nu dă porunci volniceşte,
După-a sa părere şi putinţă,
Ci fieştecare dregătoriu
E numa de legi-împlinitoriu.

Dară-în monarhia lăudată
Toate-s de-împrotivă şi pe dos,
Cetăţenii acolo-s toţi o gloată,
Un norod giosit şi ticălos
Ce-i hotărât numa să şerbeze.
Pre dregătorii săi să-îmbuibeze.

Monarhul acolo stă deoparte,
Pre care nice-o pravilă strânge,
De-alta stă norodul, a cui soarte
E voia domnului său a nu frânge,
A urma de amărunt ş-orbeşte
Toate ce monarhul porunceşte.331

Toţi îs slujitori a-unui stăpân,
Acela-i domnul lor ş-autocrat,
Toate ce ei au, mult sau puţin,
Spre visterie s-au numărat,
Căci monarhul averile toate
Ca moştenirea sa le socoate.

Din milostivirea sa prenaltă
Biruri aruncă pe ţară grele;
O poruncă merge după-alaltă
Pentru-angării, dabile,-împlinele,
Dar' nice-una merge s-ispitească
Ce-ar avea şi ţara să poftească.

N-are el destul nice-o dinioară,
Ci-avuţii peste-avuţii adună
Cu feliu de feliu de chipuri cu-ocară,
Nimica lui aşa dulce nu sună
Ca banul, căci cu aceasta leagă
El cătră sine pe ţara-întreagă.332

Celor ce slujesc lui cu credinţă,
Împarte privileghii şi-i scoate
Cu toată viitoarea sămânţă
Dintru mijlocul de obştii gloate
Dându-le boierii de moşie,
Făcându-i nobli prin o hârtie.333

Toţi aceşti apoi, prin o schimbare
Minunată, firea-întie-ş' mută
Şi cu gloata proastă, mestecare
Sau de obşte petrecere-împrumută
N-au mai mult, ci toţi nemeşi să cheamă,
Care nici dare plătesc, nici vamă.

Vezi ce face-o sângură hârtie,
Cum cilibeşte într-o clipită
Toată viitoarea săminţie!...
De-ar fi tocma şi cea mai urâtă;
Care-apoi pe noi, pe cei mai mici,
Ne cheamă ţărani, proşti şi mojici!

În monarhie nu e cea sâmţire
Noablă, de suflet înălţătoare
Ce să cheamă-a patrii iubire,
Nici alte vărtuţi strălucitoare
Ce-în răpublece de-atâte ori
Minună pre nepoţii viitori.

În monarhie şi cel mai bun
Egoìst a să face-e silit,
Pentru că la o samă să pun
Cu cel rău şi cel mai urgisit,
Ş-acela să caută şi să-ascultă
Care-are bogătate mai multă.

Vându-să dregătorii alese
Pe bani ş-într-alte chipuri giosite;
De-ai avea tu vrednicii ca şese,
Nu vei dobândi slujbe cinstite
Făr argint sau făr' ciocotniţire
Sau alt feliu de-ovilită giosire.

Ca să v-o spun şi mai chiar în urmă,
Împărăţia monarhicească
Să poate-asămănarea cu-o turmă
De oi care-într-un imaş să pască,
Iar' monarhul ca un păcurariu
Ce şede-a' umbră supt un stăjariu.

Lupi-s nepretenii din afară,
Câni-s ostaşii cei păzitori,
Staurul e oraş, imaşu-i ţară,
Stâna-i visteria cu comori,
Strunga-i plata birului domnesc
Ş-altor dări, după cum să numesc.

Păcurariul mulge oile sale
În toate zile, şi cea mai bună
Hrană-a mieilor ia, fără cale;
Apoi de cătră maice-i dezună,
Ba-i vinde-în târg, la măcelărie,
Iar pe cei ce rămân, junghie şie.334

Cât apucă ele cevaş lână,
Îndată le tunde păn' la piele
Necăutând de bălaie, săină,
Zicând că le curăţă de rele,
De căpuşi, cârcei, şi ca la soare
Păscând să le fie mai răcoare.

Ş-atâte mii de mii de-oi să tund,
Să mulg, să junghie pentru o stână;
Pentru-un păcurariu lacom, flămând;
Deci pe care-îngreunează lână
Aleagă-şi un păcurariu păstoriu,
Eu nu!... Mai bucuros voiu să moriu!"

Şi cu-acestea fârşi el voroava,
După care Janalău a zice
Să găta, Janalău din Roşava.
Dar', când era glasul să răspice,
Toţi băgară de samă că-i sară
Hotărând să zică de-altă oară.335

Note

297. Poetul iar' începe cântecul cu un moral ţigănesc, adecă că în pântece pline este toată învăţătura. Om vedea cum va dovedi el aceasta. M. P.

298. Poetul acesta, eu văd că de nime bine nu vorbeşte. Acum s-apucă şi de săhastrii, amărâtul, şi nu ştie că toată învăţătura lumii aceştia e gunoiu înaintea lui Dumnezieu, şi acei precuvioşi părinţi, măcar că putea să să procopsască în ştiinţele deşerte, dar le defăima şi să frângea cu posturi şi tot feliu de netihnă omenească, ca să dobândească împărăţia ceriurilor. Păr. Evlavios.
a) Aşa dară bine zice poetul că ei nu o aflat nice o învăţătură!...
Mustrul ot Punt.
b) Poetul aici vorbeşte de învăţăturile lumeşti; deci lucrul, precum îl socoteşte el fireşte în sine, este adevărat. Musofilos.

299. Bactra au fost în părţile Midii, despre Răsărit, şi, precum s-arată din istoriile vechi, acolo au fost odinioară scóla ştiinţelor şi a învăţăturilor; aceaia au fost patria vestitului Zoroástru; de-acolo au împrumutat apoi Vavilónul, în Haldéa, cunoştinţele sale, apoi Finichia şi Eghiptul, unde era cetatea Mèmfi, şi de-acolo mai târziu au venit la greci. Mitr. Perea.

300. Eu întii mă minunai de tema poetului, socotind că nu va putea să iasă din lavirint, dar acum văd că are dreptate şi nu-i de a zice împrotivă. Criticos.

301. Dintru aceste socoteli să vede că bine au zis oarecând neştine, că nu este aşa de fără minte socotinţă în lume, care să nu fie avut patronul ş-apărătoriul său.
a) Preadevărat! că multe foarte sunt socotinţe de acel feliu, care certate bine, după arătarea minţii ceii mai lămurate, s-află în urmă că sunt himere şi izvodiri buiguitoare; şi totuş, să primesc de neamuri întregi! Alitofilos.

302. Curios lucru! Deac' ar fi toţi boieri, cine ar fi atunci slugă? Mândrilă.
a) Numa să fiu eu boieriu, sluga să află îndată, pe bună leafă. Onoch.
b) Că nu-i aşa, vere! Căci cându-s toţi boieri, atuncia nu poţi avea alt slugă fără pe boieriu; însă care-i boieriu ca şi tine, nu va merge să slujască la altul. Idiot.
v) Mi să pare că aceasta-i totuna: ori să fie toţi ţărani, ori toţi boieri; osăbirea este numa întru numire. C. Criticos.

303. Delegat, adecă hotărât despre mulţime şi solitoriu.

304. Adecă bătrânii socotindu-să că unde să adună tot norodul fără osăbire nu să poate izprăvi nimica, pentru aceasta hotărâră ca dintru toată ceata să să aleagă unul care-i mai învăţat şi procopsit dintru toţi, şi fieşte care ceată să-şi trimeată omul său ales, la soborul de obşte; la care sobor să nu fie alţii fără numai aceşti delegaţi. M. P.

305. Acolo zice poetul că s-au întâmplat de au fost aleşi oamenii cei mai înţălepţi şi cu minte, ca şi pe vremea răvoluţii franţozeşti, în Paris. M. P.
a) Dintr-acest loc să ştie că autoriu cărţii au scris pe acea vreme. Criticos.

306. Zice autoriu că, după izvodul cărţilor din Cioara, foarte multe lucruri bune au aşezat aceşti învăţaţi ţigăneşti, da' toate nu s-au putut scrie. M. P.

307. Baroreu adecă grăieşte pentru monarhie sau stăpânia unui şi ia dovada sa din fire, zicând că firea întru toate ne-arată că toată oblăduirea bună stă întru o putere cârmuitoare şi nu întru mai multe; precum zice că capul la om cârmuieşte toate celelalte mădulări, aşa şi întru o ţară, numai unul să fie care cârmuieşte, iar nu mai mulţi. M. P.

308. Eu nu-l înţăleg; îm pare că vorbeşte într-altă limbă. Idiot.
a) Eu încă nu-l înţăleg, măcar vorbeşte romăneşte. Onoch.

309. Monarh va să zică sângur stăpânitoriu. Însă trebuie a lua sama că cuvântul cetate, vorbind politiceşte, nu să înţălege locul cel întărit cu ziduri sau tăria, precum la vorba de obşte, ci în noima învăţată şi politicească să înţălege adunarea tuturor oamenilor de supt o stăpânie sau, de obşte vorbind, toată ţara, căci vine de la cuvântul lătinesc civitas (ţivitas), carea să alcătuieşte din cives (ţives) adecă cetăţeni. Iar' democraţia va să zică stăpânia norodului, când adeca norodul stăpâneşte. C. Filologos.

310. Primariu va să zică de rândul dintii. Fil.

311. Adecă va să zică Baroreu că democraţia sau când puterea poruncitoare este în mâna norodului, atuncia să rădică la dregătorii cele de întii, intrigánţii ş-amegeii, pentru că aceşte ştiu măguli mulţime şi a o trage în partea sa prin daruri; şi aceşti apoi dau voie norodului şi volnicie. Apoi când să tâmplă de ajunge unul întreg şi îmbunătăţit, la cârma democraţiei, şi va să-i stringă spre ascultarea legii, atuncea gloata învăţată la volnicie, ştiind că ea stăpâneşte, nu păzeşte nici o măsură şi strică toate, încă şi cele mai bune tocmele. M. P.

312. Iară (merge Baroreu zicând) pe cel om bun care vru să facă bine ţării şi să aducă rânduială, îi trimite în urgie, precum trimisără athenienii pe dreptul Aristid.
a) Ostracă este cuvânt grecesc.

313. Repùblecă va să zică lucrul de obşte sau interèsul al tuturor de obşte; pentru aceasta stăpânia, unde fieşcare din norod şi toţi depreună au parte la cârma împărăţii sau a ţării, s-au zis de la latini respublica, adecă după chipul voroavei noastre de astezi, repùblecă, şi să osăbeşte de la monarhie prin aceasta că la monarhie, precum noima cuvântului grecesc arată, numai unul porunceşte şi pune legi, iar toţi ceialalţi trebuie să asculte. Pentru aceasta zice Baroreu că unde mai mulţi sau toţi poruncesc, acolo totdeauna vrajbă şi gâlceavă este.

314. Deci (adauge Baroreu), mai bună este monarhia, unde nu pot fi acest feliu de gâlcevi pentru întieţime. De aristocraţie (zice el) nu-i teamă, căci nime nu este aşa nebun ca să vreie mai mulţi domni asupra sa. M. P.

315. Predeştinat este cuvânt lătinesc, şi poetul ne având asemene cuvânt romănesc ca să-ş tălmăcească gândul său, au împrumutat de la lătenie. Acest cuvânt va să zică: mai nainte orânduit sau hotărât spre ceva. Deci va să zică poetul cu alte cuvinte: a cărui este ursita să slujească, acel mai bucuros voieşte a sluji unùi decât la mai mulţi. C. Filologos.

316. Baroreu începe tocma de la Adam şi Eva, şi zice: istoria vremilor ne arată că la epoca (adecă începutu vremii) întie a neamului omenesc, n-au fost nice o stăpânie pe lume, numa stăpânia firească ce au părinţii asupra fiilor săi; atuncia fiind toţi cei mai mici supuşi din firea celui mai bătrân, bucuros să supunea şi cu voia lor, fiind între dânşii şi legătură de sânge, căci să oblăduiea de cătră cel mai bătrân părinteşte şi cu blândeţe. Iară, după ce oamenii să mulţiră pe faţa pământului, atunci şi familiile să înmulţiră, că să născură feciori din feciori şi din nepoţi strănepoţi; acestor strănepoţi le era mai aproape tatul lor şi fraţii, decât strămoşul şi al triile veri; deci mearsă răcindu-să legătura de sânge întru dânşii, şi iară să împărţiră în mai multe familii părinţeşti. Atunci (zice Baroreu) începu dreptul celui mai tare, adecă dreptatea mergea după tărie, căci cel mai tare făcea ce-i plăcea şi nime nu putea să-l contenească, nefiind încă legile; iar' vâlfa părintească rămasă fără enèrghie (putere). M. P.

317. Anárhie va să zică din cuvânt în cuvânt nestăpânie sau nerânduială, adecă o stare a neamului, în care nu este nici o chivernisală, ci fieştecare lucrează de capul său. Atuncia dară (zice Baroreu) au început anarhia. Această namilă sângeroasă multă vreme necăji neamul omenesc, pănă ce oamenii sâliţi fiind de nevoie, să înţăleasără unul cu altul şi adunându-să la un loc hotărî mai multe familii, să sfătuiră cum ar face ca să scape de volnicia celor mai puternici şi de asuprelele din afară; ş-aflară să facă o legătură între sine şi o cetate, adecă o soţietate cu lăcuirea împreună, ca într-acest chip uniţi fiind mai lesne să să poată apăra de năpădirile străinilor; însă stăpânia nu dedere la nici unul în mână, ci aşezându-şi oarecare legi temeinice, hotărâră ca voia tuturora să fie lege şi, după aceasta să să facă toate. M. P.

318. Însă fiindcă acest feliu de stăpânie care de pe grecie să cheamă democraţia, adecă stăpânia norodului, nu poate să trăiască multă vreme, că într-un norod totdeuna să află unii mai iscusiţi, mai puternici decât alţii, carii făcându-şi partnici încep a să învolnici şi a despotisi pe alţii, de unde făcându-să apoi împărechieri începură războaiele din lăuntru (cetăţăneşti). Şi după lungi războaie căpeteniile părţilor să împăcară şi făcând între sine de- osăbite tocmele, ca ei însuşi să stăpânească, aşezară o noao stăpânie care să zice, de la greci, aristocraţie, adecă stăpânia fruntaşilor sau celor mai puternici dintru neam; iar norodul care le ajută la aceasta, rămasă de mascară, rămasă supus acestor aristocraţi. M. P.

319. Dar fiindcă între aristocraţi sau mai mulţi asemene domnitori nu poate să fie pace delungată, căci fieşcare dintr-ânşii va să fie cel mai de frunte, deci care-i mai iscusit dintr-ânşii acuşi supune sau pierde pe ceialalţi şi să face sângur stăpân. Apoi măgulind mulţimea cu vorbe dulci şi daruri şi alte făgăduinţi, îş găteşte pe-îndelete tronul de monarhie, căci mulţimea ostănită de atâte războaie şi valuri, oftând pace, bucuros i să supune, iară el ferindu-să de a face cuiva sâlă şi rău, începe a-i chivernisi ca ş-un părinte.

320. Aşa (încheind Baroreu) mearsără stăpâniile schimbându-să şi făcându-să una dintr-alta, pănă ajunsără la monárhie şi văzând oamenii, prin lungă ispită, că aceasta-i cea mai deplină, o aşezară de veci să fie. M. P.

321. Slobozan, precum s-arată, vra să arete că republeca e mai bună stăpânie decât monarhia. Republeca va să zică o stăpânie unde norodu prin legi aşezate de dânsul şi prin dregători din mijlocul lui, cu voia de obşte aleşi, să cârmuiesc toate lucrurile ţării. Monarh absolut, un sângur domnitoriu, care sângur aşază legi după voia sa şi el nu este legat cu nice o lege; iară proprietate este cuvânt strămoşesc şi însemnează însuşimile de osăbi a unii persoane sau unui lucru, precum a focului este firea a arde şi a încălzi; această fire ce nu să cuvine altui lucru, fără numa lui însuş', să cheamă de cătră unii de ai noştri însuşime, iar alţii alsăuire. Autoriul Ţiganiadii o cheamă proprietate şi, precum socotesc, foarte bine, căci românii din Ardeal şi acum obicinuesc cuvântul propriu şi zic asta-i propriu a meu, adecă însuş al mieu; apoi acest cuvânt îl au şi fraţii noştri italienii. Filologos.

322. Slobozanul zice că numa la cea tâmplare ar fi şi el pentru monarhie, când să fie un monarh dintru toţi pământenii cel mai bun, drept şi cu minte, care să stăpânească ca ş-un părinte, însă ca să fie depreună şi nemuritoriu. Căci, deacă nu va fi nemuritoriu, atuncia trebuie a să teme de fii şi nepoţii lor. M. P.
a) Aşa dară Slobozan nu este cu totul împrotiva monarhiei, ci numa pentru că să teme ca să nu ajungă la monarhie oameni răi, care să despotisască norodul. Erudiţian.

323. Îm pare că Slobozan nu grăieşte rău, căci deacă vom deosăbi idèa părintelui de la stăpânitoriul unii ţări sau împărăţii, ce rămâne? adecă vitrecul care nu iubeşte pre fii ţării! Iustin istoricul, alcătuitoriul istorii a lui Trogus Pompeius, încă zice că întru început domnii şi craii era părinţii supusului norod. Erudiţian.
a) Aşadar bine zice Slobozan! Mândrilă.

324. Slobozan mergând mai departe, zice că tâmplându-să întru o ţară numa unul dintru monarşi care să fie rău, atunci nu să pot socoti toate nefericirile ce asupresc pe un norod. Dar', zice, să punem că toţi monarşii din sine însăşi vor fi buni, fiindcă nice o pricină au de a fi răi, ascultându-să şi cinstindu-să de cătră toţi; totuş' zice el că şi din altă pricină monarhia nu-i place. M. P.

325. Lord sau lorzi sunt boierii cei mai mari, cum în Anglia (Ingheltèra); paìri încă va să zică tot aceaiaş'.
a) Acum văd eu pentru ce Slobozan nu va să aibă monarşi, adecă că măcar că monarşii sunt buni, dar fiindcă ei arareori sunt în stare de a cunoaşte toate ce să tâmplă în ţară şi de a fi pretutindine de faţă, trebuie să să lasă pe miniştrii săi, şi apoi toate lucrurile atârnă în voia acestor oameni. Aceasta încă nu-i fără temei. C. Criticos.

326. Pentru că (zice Slobozan) monarşii spre aceasta (adecă la dregătoria de miniştri) aleg mai cu samă pre cei care-s pe lângă sine, care mai cu samă sunt curteni, adecă ciocotniţitori şi intriganţi, care ştiu pe monarh aşa de bine a-l purta, cât în urmă el să face robul lor; ş-apoi ei stăpânesc. M. P.
a) Aceasta să află mai vârtos la istoria împăraţilor de la Roma şi de la Ţarigrad, unde stăpânea famenii, precum cel vestit Hrisafie şi Eutropie şi alţii. Erudiţian.

327. Slobozan zice că această ce spune el s-află în istoria crailor şi a împăraţilor. Deci, măcar să fie după theorie (privinţa minţii cuvântătoare) monarhia cea mai desăvârşită stăpânie, totuş' ispitirea veacurilor trecute au arătat că monarhia în practecă (în aiava pusă la lucrare) nu are acele lăudate bunătăţi; ba de-împrotivă s-arată că din monarhie totdeuna, în urmă s-au ales despoţia. M. P.
a) Încât e pentru practecă, adevărat zice Slobozan. Erudiţian.

328. Aici aduce o asemănare care trebuie aşa să să înţăleagă, că copaciul să asamănă cu o ţară, iar cariul cu monarhul; deci de-ar fi ţara cât de mare, cu toate ajunsă şi înflorind cu de toate învăţăturile, totuş', deacă vei pune întrânsa un sângur stăpânitoriu, măcar să fie el strâns cu multe legi şi să aibă vâlfă cât de mică, totuş', din vreme în vreme, el ştie aşa a-şi mări putinţa şi a să deslega de legi, cât mai pe urmă să face absolut şi strică toată slobozia ţării. M. P.

329. Merge Slobozan desputând şi zice: deci în zădar va zice nescare că să pot pune legi şi pentru stăpânitoriu, care să-l ţie în frâu, căci la aceaia, ca cineva să să sâlească a păzi legea, trebuie a avea putere silitoare; şi cum vei sâli pe stăpânitoriu, când el are puterea în mână? M. Pe.
a) Eu nu înţăleg nimic din toate sfaturile aceste gurguiate. Idiotiseanul.
b) Mie încă nu-mi intră în minte, vere; numa atâta precep şi eu, că mai bine-i a avea un domn bun decât rău. Onoch.

330. Speriénţa va să zică ispitirea de toate zilele sau, precum zic latinii, experienţia. Filolog.
a) Toţi mişeii mai bine voiesc o republică, ca să poată şi ei sfătui şi a să pune la dregătorii. Arhonda Suspusanul.
b) Însă Arhonda doreşte monarhia, ştiind că întrânsa va sfătui el!... Mustrul ot Puntureni.
v) Eu aş voi multe dintru cele ce au zis Baroreu şi n-aş lăpăda nice ceste ce zice Slobozan, adecă, de-ar putea să fie, aş face o monarho-republecă. C. Politicos.

331. Aici face osăbire între stăpânirea republicană şi cea monarhicească şi zice că în republecă nu să dau porunci volniceşte, ci după legi aşezate şi toţi cetăţenii au asemene drepturi, iar în monarhie numa monarhul porunceşte după voie şi ceialalţi caută să asculte. M. P.

332. Adecă toţi fii patrii din ţară sunt slugile unui de obşte stăpân şi toate averile lor sunt numa cu numele a lor, căci monarhul le socoteşte ca visteria sa. Cu adevărat (zice el) că monarhul dă multe porunci, dar toate sunt pentru biruri şi dări, iar nice una spre folosul lor. Monarhul nu caută numa să-şi strângă avuţii. M. P.

333. Nobli este cuvânt lătinesc, de la nòbilis ce însemnează un lucru ales, mai gingaş şi mai de preţ decât altele: de aici apoi s-au zis oamenii mai de neam, mai ales la romani, nòbiles, adecă cei aleşi din neam, la carii să numără patriţii şi de rândul călăraşilor (ordinis ecvestris) carii la oaste făcea slujba de călăraşi cu cheltuiala sa. De-acolo, în vremile de mai pe urmă, s-au numit nobiles, pe care craii şi împăraţii, pentru credinţa lor şi slujba, îi numea nòbiles, dându-le pământuri şi moşii. Pentru aceşti mai de pe urmă grăieşte Slobozan, carii astezi în Ardeal să zic nemeşi, iar la Moldova mazìli. Slobozan le zice nobli, de la lătenie, şi bine le zice, căci după pronunţiaţia limbii noastre de-acum, nu să pot zice nòbili, ci nobli. Filologos.

334. Slobozan aici face altă asămănare, care nu este prea priitoare monarşilor. Monarhul (zice el) este ca ş-un păcurariu, care mulge, tunde atâtea mii de oi şi mâncă, ba şi vinde mieii lor; şi atâte oi sunt numa pentru el sângur!...
a) Mai că aşa este, de vom socoti bine! Onoch.

335. Deci (închiee urătoriul), pe care îngreunează lâna, aleagă-ş un păcurariu care să-l mulgă, să tunză, să-l mânce, ba şi să-l vânză; eu mai bine voiu să moriu. M. P.
a) Cu toate aceste, Slobozan să vede mai multe din ură a vorbi decât după adevăr, căci pe vremile noastre nu sunt aşa monarşii. C. Criticos.
b) Însă nice el nu vorbeşte de monarşii de-acum, ci de cei de demult. Simpliţian.




Tiganiada sau Tabara tiganilor - Prolog
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Epistolie inchinatoare
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 01
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 02
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 03
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 04
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 05
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 06
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 07
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 08
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 09
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 10
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 11
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 12


Aceasta pagina a fost accesata de 806 ori.