• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 09

Cântecul IX

Argumentul

Boierii necredinţa-şi arată;
Sultanul pe-un alt vodã numeşte;
Ţiganii la nuntă sã desfată,
Unde Parpangel le povesteşte
Cum el prin o tâmplare nespusã,
Trecând prin iad, păn la raiu să dusă.

Deacă Vestea-în Târgoveşti ajunsă
De-a lui Vlad înaltă biruinţă,
Cum el oastea păgânească frânsă,
Boierii cei fără de credinţă
Ce cu turci avusă mestecare,
Făcură-între sine divan mare,

Sfătuindu-să pentru domnie
Şi cum ş-ar drege treburile bine,
Ca de-a lui Vlad să scape mănie,
Nice să-încapă la mâni străine,
Mulţi în multe chipuri, socotele
Arătându-şi şi bune şi rele.261

Atunci Dănescul rostu-şi aţâţă,262
Râvna dându-i vorbă şi priinţă:
Şi fiind bogat, de naltă viţă,
Auz la toţi află şi credinţă.
Iar' după ce la divan să-aşază,
În chipul următoriu cuvântează:

"Măcar cum cinstiţi boieri! vă pare
De-această biruinţă frumoasă,
Dar' eu socotesc făr' apărare
Cum că ne-aşteaptă soarte jeloasă
Ş-amar în urmă!... Mila cerească
Deie, ce zic să nu să plinească!...

Am învins adecă!... Turcul fuge,
Vodă triumfă, muntenii saltă
Şi gătesc păgânilor lănţuge,
Adevărat! biruinţa-e naltă!...
Însă, cu toate-aceste privele,
Într-alt chip sunt cugetele mele.

Voi ştiţi câtă greutate trage
Ţara de oştile-însuşi a noastre,
Iar' când de războiu bucinul rage,
Nice poate cineva să-ş' pastre
Averea sa, nici dulce viaţă,
Fieşcare-şi poartă capu-în braţă.

Aşa trăim de câţiva-ani încoace,
Tot întru bătăi primejdioase:
Tinerii ni se stâng, ţara zace
Pustie, numa cu stârvuri ş-oase
Sămănată. Şi dintru-a cui vină?
Cine-i acestor toate pricină?

Vlad Vodă din trufie deşartă
Şi din ura lui Mahomet privată,
Asupră-ne pre păgâni întartă;
El apoi cu firea ne-alinată
Tinerimea la pierire bagă,
Iar' la primejdie ţara-întreagă.263

Nu-mi zică nime că-a lega pace
Cu păgânul mai rea treabă este,
Fiindcă de multă vreme-încoace
Credinţa nu-şi ţine, şi de-aceste...
Că-în zădar îl vinuim, şi doară
Vina pe noi înşine pogoară.

Cine-aleargă la turci cu făgadă
Ca, deacă-l va pune la domnie,
Ţara-i va supune, şi-în dovadă
De plecare, cu haraci îmbie?
Românu!... Cine patria sa vinde?
Românu!... Cine a vrăjbii foc aprinde?

Cine-ajutoriu de la păgân cere
Făcându-l hotărâtoriu şi jude,
Iar' el răzămându-să-în putere,
După ce sfezile noastre-aude,
Celuia face dreptate, care
I-au dat făgăduinţă mai mare?264

Ce folosu-i acum a să pune
Împrotiva celia putinţe
Cării toată-Asia să supune?
Nici zece de-aceste biruinţe
Ajung a ne pune-în ocrotire
De toată temerea-întru vinire.

Sultanul pănă la primăvară
Cu mai mare-oaste decât aceasta
Asupra noastră va-întoarce iară,
Şi cine-împrotivă-i atunci va sta?
Şi-unde este scris că totdeuna
A noastră va să fie cununa?

O dată numa!... sângur o dată
Deacă ne va fi fără priinţă
Norocul schimbaciu, iacă surpată
Ţara din temeiu! Nici e putinţă
Ca vreodată să să mai rădice
Sau s-ajungă zile de ferice,265

Ci va rămânea de tot supusă,
Ca şi bulgărimea cu Sârbia
Ş-alte robite ţări"... Abia spusă
Dănescul aceste, când solia
De la fratele lui Vlad soseşte
Şi cătră strânşii boieri grăieşte:

"Sultanul prin mine vă trimite,
O, boieri cinstiţi, pace, iertare!
Afla-veţi aceste-adeverite
Ce vă spuiu cu gura, şi-în scrisoare
(De cumva vorbei mele n-eţi crede),
- În acest ferman", şi fermanul dede.

Acolo-împăratul ţării pace,
Iar' celor care a lui Vlad parte
Lăsând, la dânsul să vor întoarce,
Iertare de robie şi de moarte
Făgăduia voind ca să fie
Pus un frate-a lui Vodă la domnie.266

Această solie fu primită
La toată boierimea, ş-îndată
În toate părţile fu vestită,
Cu porunci ca ţara să să-abată
De la Vlad şi să nu mai primească
De la dânsul poruncă domnească.

Apoi la sultanul cu plecare
Trimisără-o de frunte solie
Să s-închine, să-ş' ceară iertare,
Şi rugându-să ca la domnie
Pe-acel să puie Poarta nălţată,
Care-a fi mai vrednic să-l socoată.

Hăi, dragă musă! iară te-apucă
(Precum văd eu) strechia spulbărată!
Şi va doar' undeva să te ducă
Iarăş' la vreo tâmplare ciudată,
De şagă sau bătaie necruntă
Sau poate că şi tocma la nuntă!...267

Deci, dacă-i aşa, mai bine-abate
La vesela noastră ţigănie
Ce-acuma prisosind cu de toate
Tăbărea la Spăteni, pe câmpie,
Bea, mânca, juca zile de vară
Întrege, din zori pănă în sară.

Parpangel încă să cununasă
Şi fără de popă cu Romica.
La nuntă pe-o doao zi chemasă
Pe toţi cei de frunte şi voinica
Lui Tandaler oaste, de-azi pe mâne
Toate gătind cum să cuvine.

Încă soarele nu răsărisă
Când era toate gata de nuntă:
În oale fierbea curechiu cu clisă
Râncedă şi cu ceapă mănuntă;
Fierbea şi-alte mai multe bucate,
Dar' cine le va număra toate!268

Iar' când răsărea frumosul soare,
Era şi mesele-întinse toate:
Într-un blid mămăligă cu moare,
Într-altul fălci de porc afumate,
Apoi curechiu fiert cu râncezeală,
Ciuci, lapte acru, păsat, cricală...269

Aşa sta întinse toate bucate
Pe ţelina verde şi ierboasă,
Denaintea şetrii desfătate;
Toţi oaspeţii şedea ca la masă,
Numa Dârloiu ce era nun mare,
Stând ura şi bea tot din picioare.270

Iară ceaialaltă tinerime
Juca şi cânta pe lângă laută;
Ba şi coapta la cap bătrânime
A sări să-îndemna câteodată
Şi mânea cu tinerii-împreună,
Toată zioa şi noaptea pe lună.

Mitrofan, poetul cel de frunte
Şi vestit de pe vremile-acele,
Care la cununii şi la nunte
Făcea stihuri şi bune şi rele,
Scornisă, pe gustul lui Nason,
Mirelui un epithalamion,

Cărui dascăl Chiriligordon
Au scos un viers lin din psaltichie
Alcătuindu-l după canon,
Iară Neanes pe podobie
Îl cânta nuntaşilor voioşi
De vin, şi sătui de cârtaboşi.

Hârţoaga Zănoaghei chiar ne spune
Din fir în păr, câte-au fost cântate.
Scrie că Neanes avea strune
De mătasă pe ceteră-încordate
Şi cum că şezând pe-o nocovală.
În acest chip el cânta cu fală:271

"Tânăr vânătoriu, de mult fără sporiu,
După-un drăgălaş vâna sobolaş.
De-ar fi şi să moriu! (zisă vânătoriu)
Drăguţ sobolaş, ţi-oi da de lăcaş.
Haida hăi, căpăi, hai la la, hăi hăi!
Prin desiş pe căi, hăi la la, căpăi!

Aşa din zori cu multe sudori
Tinărul gonea, cu o săgeţea
Pintr-un făgeţel, sobol mititel,
Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea.
Păn' la un ţipiş, unde lăturiş
Sărind pe furiş, să băgă-în desiş.

Atunci iar' şi iar' el strigă-în zădar
Cătră soţii săi şi cătră căpăi,
Că ei merg şi sar tot peste hotar.
Haida hăi, căpăi! hai la la, hai hăi!
Când fu spre sară, ieşind o fecioară
Din codru afară, cu frumsaţă rară272

Ca ş-amórul blând îi grăi zâmbind:
"Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu,
Lasă, lasă-ţi gând de-a prinde-oarecând
Sobol fugătoriu, fără de-ajutoriu.
Sobolii, să ştii, s-află-în vezunii
Şi trebue-întii ca să-i prinzi de vii.

Jură-te mie, făr' viclenie,
Tare şi vârtos, să-mi fii credincios;
Su vezunie voiu arăta ţie
Ş-un sobol frumos, colea mai din gios!"
Tânărul uimit de bunul tâlnit,
Ş-uită de gonit, stă nehotărât.

Apoi cu milă zisă: "O, copilă!
Ah, sorioară, dragă fecioară!
De-ai fi miloasă, cum eşti frumoasă,
Lege n-ai pune,-îndată mi-ai spune:
Iar' eu jurământ ţi-oi jura presfânt
C-oi ţinea cuvânt pănă la mormânt."

Prunca iubeaţă atunci roşi-în faţă
Ca vara bujor, apoi linişor,
Cu mână isteaţă, arătă ş-învaţă
Zicând: "Frăţior, fie-ţ după dor,
Ice, su poale de munte-în vale,
Mergi tot pogorâş, păn' dai de ţipiş;

De-acolea mai zios, supt un gruiu tufos,
Mergi pe părăuţ pănă-i da de-un puţ,
Acolo vârtos stai şi nu da dos,
Că-acolo-i drăguţ ţie soboluţ,
Acolo gata fi cu săgeata
Şi cumu-i data, să-i dai zăgneata."

Voinicul marghiol tot mearsă domol
Păn' dede în vale de salbă moale,
Păn' dede de gol, unde-era sobol.
Trebile sale păzând cu cale,
Fără de hăisaş, fără căpăuaş,
Prinsă-un sobolaş, blând şi drăgălaş.

Atunci copilă zisă-i cu milă
Suspinând mereu: "Ah, sobolul mieu!
Ah, fie-ţi milă, nu-i face sâlă,
Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău.
Dintr-astă oară, din astă sară,
A ta-s fecioară şi surioară!"

Tânărul fecior grăi plin de dor:
"Dragă fecioară! fi-m lelişoară,
Iară eu, mă jor, ţi-oi fi bădişor!"
Să îmbrăţoşară atunci şi strigară:
"Dulce clipită, zi fericită,
Fire-ai lungită, trei ori atâtă!...""

Mireasa ce şedea lângă masă
Cu fetele, nănaşă şi fină,
Era din toate mai ruşinoasă
Ca una din cele fără vină,
Totuş' spun că bine-au înţăles
Cele ce cântasă Neanés.

Iară cimpoieriul Viorel
Au cântat miresii pe cimpoi
O cântare scornită de el
Când fusese-încă la Dorohoi.
Fetele să făcea ruşinoase,
Ş-afară-acum să găta să iasă.

"Eram tinără ş-încă fragedă,
Mi-era lumea şi zilele dragi.
Într-o zi fără nor şi lúcedă,
Tocma pe vremea când să coc fragi,
Toate mearsără prunce tinere
La fragi, vesele, cu-a lor pinere.

Şi eu ducu-mă cu-a mea pinară,
Eu încă-în codru la fragi roşii,
Dar' ah! iacă-mă-în urmă sângură,
De-a mele soaţe eu rătăcii.
Eu strig, chiemu-le, dar' zădarnice
Sunt chiemările mele-amarnice.273

Eu vărs lacreme, stau în cumpănă
Şi mai că-mi vine de-urât să moriu,
Iacă un tinăr când mă tâmpină,
Cu chip şi haină de vinătoriu
Care zise-mi: "Pruncă tinără,
Ce verşi lacreme, ce te supără?"

"Oh, mă supără (zişi) că iacătă,274
De-a mele soaţe eu rătăcii!
Acuş' soarele mândru scapătă
Ş-încă eu drumul nu nimerii!
La drum scoate-mă, de-oi fi trainică,
O! bun tinere, ţi-oi fi harnică."

Zâmbi tinăru ca şi zorile
Ş-îi roşi faţa ca şi rubin;
Cu dâns râsără d-albe florile,
Soarele râsă pe ceriu sărin.
El s-apròpie şi mă-împresură,
Biata d-inimă mie-mi tremură.

Iar' în pinăra mea cu fragile,275
El pusă-o mură lin linişor,
Nu de cele ce culeg dragile
Fete prin codru cel verdişor,
Dar' cu murele foarte seamănă,
Poţi-i zice tu mură geamănă.

Nu e fagure, mursă proaspătă
Aşa de dulce, nice zahăr.
Zieii poate că numa s-oaspătă
În ceriu ş-închină cu cel păhar.
Nu-s a luncilor toate murele
Aşa bune şi mai mult vesele!

Strigai: "Tinere, drăguţ pretene,
Spune-ţi numele, dulce pruncşor!"
Iar' el: "Verzile ceste cetine
Mă cunosc numa ca vânătoriu,
Maica este-mi dulcea Vinere,
Vânez inime blânde, tinere!...

Iar' tu jură-te, pruncă tinără,
Că-mi vei fi bună, eu-s Amór!..."
Zisăi: "Juru-mă pe-astă pinară,
Că pentru tine eu viiu şi moriu!..."
De-atunci pare că nu-s dulci fragile
Cumu-s murele de-amor, dragile!..."

Cântând Viorel, fetele toate
De ruşine faţa-ş ascunsese
Celor alte femei după spate,
Dar' urechile nu-şi închisese
Şi râdea pe-ascuns de cele mure
A lui Viorel, mari, de pădure.276

Bunul Parpangel cu cei de frunte
Voievozi şi preteni şedea la masă,
Povestindu-le de ramuri crunte
Ce văzusă-n pădurea cea deasă;
Apoi cum îşi dedusă peste cap
De pe calul viteaz şi sureap

Şi pe rând toate câte cu dânsul
Pănă-întraceaiaş zi să tâmplasă;
Iar' mireasa abia-şi ţinea plânsul
La povestirea ceastă duioasă,
Auzând cum au fost leşinat
Şi ca din morţi iar' au înviat.

Astă tâmplare lăcrămoasă
Aşa Parpangel atunci o spusă:
"Acum întorceam la voi acasă
(Zisă el scupind cu ceva tusă),
Căci mă trezisăm din buiguială
Şi venisăm iar la socoteală.

Mai multe ce să vă mai grăiesc?
Armat văzându-mă şi călare,
Însumeţit cu portul voinicesc,
Îmi veni ca să fac o cercare
Cum mi-ar şedea să fiu un voinic
Dă hăia care viteji să zic.

Gândind ahasta, smulsăi dân teacă
Sabia luce şi strângând calul
Făr' de-acea-înfocat răcnii! Şi iacă,
Într-un zbor trecui valea şi dealul,
Iar', cum îmi fu spaima şi mirarea,
Când îmi văzui neaşteptată starea!

Mulţime de turci zării deodată
Venindu-mi asupra vrăjmăşeşte;
Eu cu inima dă frică-îngheţată
Trăgeam calul dă frâu bărbăteşte,
Vrând cursul să-i plec într-altă parte
Şi să scap dă ticăita moarte.

Dar calul iute şi-înfierbântat
Cât adulmecă turceasca-ordie,
Începu tocma ca ş-un turbat
A sări ş-a mă duce-în tărie,
Nici putui dă-aci să-l mai opresc
Păn' să băgă-în stulul păgânesc.

Atunci şi fără dă îmbiere
Fui sâlit a mă-apăra dă moarte
Ş-a da morţiş', din toată putere,
Mai dă hasta, mai dă haia parte,
Pănă mă făcu biata nevoie
Un mare viteaz şi fără voie.

Dă unde vedeţi că calul bun
Face şi el viteji câteodată,
Dar' mai multe ce să vă mai spun?
Văzui fugind oastea spăimântată
Dă-un sângur voinic dă cal răpit,
Lucru doar' încă nepomenit,

Toate-aheste era minunate,
Dă nu da beleaua peste mine.
Văzând eu că turci-ş' întorc spate
Ca când mă-ar hi-învitat oarecine
"După mine, copii, sus o dată!..."
Strigai cu sabia rădicată.

Ş-înteţii calul aşa dă tare,
Cât gândii că-în nuori va să salte,
Dar', oh, nenărocoasă tâmplare!
Mă zvârli-în mijlocul unii balte.
Nici apoi ştiu ce s-au mai tâmplat,
Că eu-îndată-am şi leşinat!...277

Însă câte văzui minunate
Şi pă-unde mearsă sufletul mieu,
Nu vi le-aş putea eu spune toate
De vă-aş grăi trei zile mereu,
Totuş' dintr-ahale-o părţişoară
V-oi spune-acum, alte, dă-altă oară.

Şi să păru ca când oarecine,
Nu ştiu alb, negru sau pestricat,
Apropiindu-să cătră mine,
Unde eu căzusăm leşinat,
Mă dusă cu sine tot zburând,
Pă cum acuş' voi spune pă rând.

Dusă-mă pântră peşteri afunde,
Prin groape, vârtoape-întunecoase,
Ah! şi cine mai ştie pă unde,
Păstă neşte lacuri puturoase,
Pănă când ieşirăm dân strâmtoare,
Unde ni să-arătă cevaş' zare.

Atunci purtătoriul mie zise:
"Aicia să-începe haia lume,
De care premulţi într-alt chip visă;
Drept aceasta eu te-am adus anume
Ca să vezi tu cu ochii tăi toate
Şi să spui la ţiganele gloate."

Apoi îmi arătă de departe
O văloaie foarte mare, mare,
Tot grăind: "Asta-i care la carte
Să zice Gheena şi dă care
Mulţi în multe chipuri socotesc,
Însă,-într-adăvăr, mai toţi bârfesc.278

Caută! Dă-aici fără stricăciune
Tu vei oblici tot ce să face
Ş-întorcând la viaţă vei spune
La fieştecare cumu-ţi place".
Aşa zisă ducătoriul mieu,
Iar' eu priveam la toate mereu.

Dar' o! cum voi spune toate-ahele
Ce văzui ş-auzii faţă de faţă!
Că sângur pomenindu-mi dă ele
M-apucă neşte fiori şi greaţă,
Dă groază tot păru mi să-înspică,
Iar' inima-mi tremură dă frică.

Nice-un soare acolo luminează,
Nici pă ceriu sărin lună cu stele,
Ci numa văpăile fac rază,
Însă ce mai văpăi sunt ahele?
Dintr-însă nori dă fum să rădică
Şi ploaie dă scântei arzând pică.279

Râuri dă foc încolo ş-încoace
Merg bobotind ca neşte pârjoale,
Focul nestâns toate-arde şi coace,
Iar' pe zios, în loc de iarbă moale,
Jar şi spuză fierbinte răsare,
Nespusă din sine dând putoare.

Văzui pe toţi dracii-în pielea goală,
Cu coarne-în frunte, cu nas dă câne,
Păstătot mânjiţi cu neagră smoală,
Brânci dă urs având şi coade spâne,
Ochi dă buhă, dă capră picioare
Ş-arepi dă liliac în spinare.

Văzui muncile iadului toate.
Cum fii Sătanii-ş' fac izbândă
Asupra celor morţi în păcate,
Sau şi care au căzut supt osândă.
O, groaznică ş-amară vedere!
Vrând a spune, graiu-în gură-mi piere.280

Toate păcatele mari dă moarte
Au şi pedepse după măsură,
Căci prin aha şi dă-ahaia parte
Îş' ia fieşcare certătură,
Prin care-au greşit şi dă pre care
Tras fiind s-abătu dân cărare.281

Vânzarii şi hainii ce vând
Sânge nevinovat pentru bani,
Stau dă coaste spânzuraţi pă rând,
Ca şi-în măcelării hăi cârlani.
Iar' dracii călăi în gură d-arsă
Aur ş-argint fierbinte le varsă.

Tiranii crunţi şi făr' de-omenire
Şed legaţi pe tronuri înfocate,
Bând sânge fierbinte din potire,
Iar' din maţele lor spintecate
Fac dracii cârnaţi şi sângereţi
Ş-alte mâncări pentru drăculeţi.282

Aşijdere pă domni şi boieri
Care jupesc pă bietul ţăran
Iau la sine dracii măceleri

Făr' a da pentru dânşi vrun ban,
Hrănindu-i cu cătran şi,-în loc de-apă,
Cu fiere mult amară-îi adapă.
Păntru tâlhari ş-ucigaşi ce-oi zice?
Aceşte pă câmpuri traşi în ţapă
Rămân vii şi nu mor ca ş-aice;
Corbii şi cioarele crierii le sapă
Şi scocioresc de sus, iar' hierile
De zios le scobesc măruntăile.

Muierea care pă-al său bărbat
Pentru ibovnicul doară iubit,
Ce venin ş-otravă-au fermecat
Sau macar cum ea l-au omorât,
Pă-ahaia dracii suind călare
O duc unde-i văpaia mai mare

Străpungându-o prin gemănare
Cu tăciuni aprinşi sau înfocate
Frigări, ş-în asemene stare
Aflându-să purure va pate!...
O! voi muieri pre slabe dă minte,
Luaţi sama la heste cuvinte!...283

Iar' hălòr care pă-alţii dăfaimă
Şi prin clevetiri numele strică,
Diavolii cu cârlije dă-aramă
Limba vinovată le dăspică
Purtându-i ca pe neşte urşi pin ha ţară,
Făcându-i să joace dă măscară.

Judecătoriu ce luă mită
Pentru ca să facă strâmbătate,
Acolo slujeşte pentru pită
Şi numa sângur păntru bucate,
Dar' a sa cuviincioasă plată
Nu o dobândeşte niceodată,

Că toţi i-o tăgăduiesc în faţă
Şi cu marturi îl fac dă minciună,
Toţi judecătorii i să-încreaţă,
Nice-l lasă jaloba să-ş' spună,
Ci, când a jeluire să-apucă,
Uşile-i arată să să ducă.

Nemilostivii cătră săraci,
Care-a face milă nu să-îndură,
Umblă cerşind în iad pe la draci,
Însă pretutindene-îi înjură
Şi, fără-a le da cevaş' în pungă
Sau în traistă, cu cânii alungă.284

Lacomul ce pentru bogătate
Strânsă bani cu chipuri neînvoite
Umblă acolo tot cu traista-în spate
Întinzând mânile ticăite
După milă, ci făr' de folos.
Căci acolo toate-i merg pe dos.

Şi, măcar umblând din uşă-în uşă
El îş' umple straista dă bucate,
Totuş' purure foamea-l suguşă
Şi nimic a lua-în gură poate.
Că-orice gustă dân haia ce-i place,
Tot în aur ş-argint să preface.285

Ce să vă mai zic dă helelalte
Pedepse-a iadului ce văzui!
Icia, supt neşte şetri nalte,
Stau cârcâmele rând şi fieşcui
Dau dă mâncat şi dă beut în dar,
Iar' dracii-îş închină cu păhar.

Păcură, smoală, răşină-aprinsă
Şi cu topită piatră pucioasă
Este beutura lor întinsă,
Iar dă mâncat jar cu spuză deasă.

Iar' dă crâc măriţe şi crâc mari
Pe-aceia pun ş-acolo să fie,
Care din drepte măsuri şi mari
Au făcut mai mici prin viclenie
Ş-au băgat vrăjituri ş-apă-în vin
Sau măsura n-au făcut dăplin.

Dincolea vezi bolte şi dughene
Tot cu marfă pentr' oamenii răi:
Cesta vinde-obrăzare viclene
Pentru făţarnici şi farisăi,
Cela sâliman şi rumenele
Ş-alte-ape stricătoare dă piele.

Altul strigă: "Brea! veniţi încoace
La vrăjituri evtene ş-otrave,
La fapturi mestecate-în pogace,
În turte ş-în plăcinte jilave,
Farmece dă tot feliu şi vrăji
Cu-învăţătura cum să le dregi."286

De-acolo dracii neguţători
Iau marfă évtenă, pă credit,
Ş-oamenilor dă rău făcători
Pre scump o vând, căci preţul tocmit
Păntru hăst feliu dă marfe dăşarte
Este sufletul lor după moarte.

După ce toate-aceste cu groază
Văzui fiind eu mâhnit în mine,
În toate laturi priveam cu pază
Şi dă frică plin: oare nu vine
Vreun drac şi la mine să mă iaie,
Să-ş' facă doară vro bobătaie?

Dar' povaţa mea nu ştiu dă unde,
Iarăş' stete-înainte-mi deodată;
Făr' a mă-întreba, făr' a-i răspunde,
Mă luă dă guler şi dă-o spată
Şi zbură-în sus cu mine ca vântul,
Crepându-să-înaintea lui pământul.

Aşa trecurăm prin pământ ş-ape
Păn' ajunsăm la văzduhul rar,
Ne-înălţarăm apoi păn' aproape
Colo, de-unde zodiile răsar,
Trecând pintre neşte locuri puste,
Noao vămi şi noao punţi înguste.287

De-abea în urmă, cu multă trudă,
Ajunsăm la poarta ha dă raiu,
Iar Sân Pietru căutând pă o hudă,
Aşa zisă cu sântul său graiu:
"Dar tu, măi ţigane, ce cauţi aici
În cămeşă cusută cu-arnici?

Nu ştii tu că-în trupul păcătos
Nu este slobod a-intra nimărui
Aici în raiul nostru frumos?..."
Eu îngenunchind mă-închinai lui
Şi zisăi: "Să mă ierţi, sânţia-ta,
Eu n-am venit aici dă voia mea...288

Ci, iacă! tot ahăstă mă dusă
Pă unde eu n-am fost niceodată!"
Eu zicând aheste-mi făceam cruce,
Dar' povaţa mea scoate ş-arată
Neşte scrisori şi dreptăţi care-avea
Dă la Sân Mihai, precum el zicea.

Cum Sân Pietru le zări dă parte,
Nu mai grăi nimica, ci-îndată
Deschise luminoasele poarte
Şi iacă grădina desfătată
A raiului toată eu văzui,
Dă care voiu acuş' să vă spui.

În raiu nimene nu să sloboade
Dacă nu e ca lamura curat,
Dăci, pă care din lăuntru roade
Dă-ar hi cât dă mic ghimp sau păcat,
Întii trăbuie pân iad să treacă
Şi lungă pocăinţă să facă.289

De-acolo venindu-i zioa scrisă
Scapă şi trecând din vamă-în vamă
Soseşte pănă la poarta-închisă
A raiului, dar' nime nu-l cheamă
Şi nu poate să să bage-în raiu
Fără carte de la Sân Mihaiu.

O! dă iadul urât tot să fugi!
În raiu frumos tot să rămâi,
Tocma dă te-ar alunga cu drugi!
Ce desfătări şi ce veselii
Sunt acolo, nu să poate spune,
Sufletul uimit dă minune!

Raiul e grădina desfătată,
Întră ceriu şi-între pământ sădită,
Dă trup pământesc neapropiată,
Dă minte-omenească negâcită,
Care, după vrednicii, să-împarte
Sufletelor drepte după moarte.290

Măcar de-aş avea eu limbi o mie
Şi-atâte guri bine grăitoare,
Nu vă-aş putea spune, nice scrie,
Lăcaşurile desmierdătoare
Şi frumuseţele raiului toate,
Care pentru cei buni sunt gătate.

Acolo vezi tot zile sărine
Şi ceriu limpede, fără nuori,
Vântucele drăgălaşe, line
Dulce suflând prin frunze şi flori,
Tot feliu dă păsărele ciudate
Cu viersuri cântând pre minunate.

Acolo Dumnezieu aşa fece,
Să nu fie vară zădufoasă,
Nici iarnă cu ger, nici toamnă rece,
Ci tot primăvară mângăioasă;
Soarele-încălzeşte şi desfată,
Iară nu pripeşte niciodată.

Câmpurile cu flori osăbite
Ş-aici la noi încă nevăzute,
Sunt pre desfătat acoperite
Cu tot feliul de roduri crescute,
Iar' pă zios în loc dă pietricele
Zac tot pietri scumpe şi mărgele.

În locul de arburi şi copace
Cresc rodii, nărănciuri ş-alămâi
Şi tot feliu dă pom ce la gust place,
Cum şi rodite cu struguri vii,
Iar' în loc dă năsip şi ţărână.
Tot grăunţă dă-aur iai în mână.

Râuri dă lapte dulce pă vale
Curg acolo şi dă unt păraie,
Ţărmuri-s dă mămăligă moale,
Dă pogăci, dă pite şi mălaie!...
O, ce sântă şi bună tocmeală!
Mânci cât vrei şi bei făr' ostăneală.291

Colea vezi un şipot dă rachie,
Ici dă proaspătă mursă-un izvor,
Dincolea baltă dă vin te-îmbie,
Iară căuş, păhar sau urcior
Zăcând afli-îndată lângă tine,
Oricând chieful dă băut îţi vine.

Dealurile şi coastele toate
Sunt dă caş, dă brânză, dă slănină,
Iar' munţii şi stânce gurguiate,
Tot dă zahăr, stafide, smochine!...
De pe ramurile dă copaci,
Spânzură covrigi, turte, colaci.

Gardurile-acolo-s împletite
Tot cu fripţi cârnăciori lungi, aioşi,
Cu plăcinte calde streşinite,
Iar' în loc dă pari tot cârtaboşi;
Dară spetele, dragile mele,
Sunt la garduri în loc de proptele.292

Eu eram uimit întru mirare
Dă toate-aheste lucruri dă frunte,
Când oblicii venind pă cărare
Doi moşnegi cu barbele cărunte,
Din carii-unul zâmbind cătră mine
Zisă:-"O! fiiule, eu vin la tine!...

Căci pă haia lume ţi-am fost tată,
Iară-ahăsta e strămoşul tău!
Dacă-ţi aduci aminte (ian caută
Dă e-aşa păcum îţi spuneam eu,
Când mă-întrebai tu dă Zundadel!),
Ahăsta pă care vezi, este el!"

O, Doamne! cum îmi fu dă ciudat
Pă lângă-inimă, văzând aheste!...
Graiu-mi stete-în grumazi înnecat
Dă bucuria fără dă veste;
Căzui la pământ să mă închin
Şi vărsai lacreme cu suspin.293

"O, tată, te mai văd o dată!
O, dă câte ori te-am plâns acasă!"
(Strigai). El cu faţă-însărinată
Răspunsă: "Lasă, fătu-mieu, lasă
Suspinul şi toată voia rea,
Că-aici nu-i loc de-a să supăra!

Puţine-aici încă tu minute
Ai să zăboveşti şi mai multe foarte
Am să-ţi spuiu ţie necunoscute,
Ce să vor tâmpla după-a ta moarte,
Şi toate câte-are să petreacă
A voastră ţigănie săracă!..."

Heste zicând mă luă dă mână
Şi depreună cu Şundadel
Mă dusără-aproape dă-o fântână
Unde strămoşu-mi dede-un inel
Şi grăi: "Dragu mieu nepoţele,
Hăi, multe-aşteaptă pă ţigani rele!294

Doară sosi-va, măcar târzie,
Zioa, lung după-a ta răposare,
Zioa ha plină dă bucurie,
În carea şi lor va luci soare,
Iar' pănă-atunci supt robie-amară
Purure vor hi şi supt ocară.

Ian caută tu prin hăst inel,
Aici în hastă fântână-afundă!...
Toate chiar tu vei zări prin el
Şi prin cercura lui ha rătundă..."
Eu privii prin inelul ciudat
Şi iacă ce mi s-au arătat:

Zării întiaş dată trii fete
Dă-împărat, ca când ar hi robite,
Amar plângând, nici voind să-încete;
Pre tâlhari, cu lacremi umilite
Să sâlea să plece spre-omenire,
Iar' ei n-arăta nici o sâmţire.

Doao dântr-înse era-îmbrăcate
Ca neşte doamne stăpânitoare,
Dar' totuş făcea slujbă de-argate,
Iar' una,-în văştmânte-ovilitoare
Dă roabă, era sâlită-a face
Orice răpitorilor săi place.

După aceasta văzui dă dăparte
O grămadă dă oameni vrăjbiţi
Aducând unul altuie moarte;
Gândeai că-s dă turbare porniţi,
Aşa era dă sălbătecoşi,
Toţi având pă cap căiţe roşi.

La ceastă vrajbă din fundul mării
Iacă-un voinic iese fără veste,
Armat cu un steag şi haine nerii,
Iar pe steag să cetea scrise-aceste:
"A treia oară vin să vă-împac!"
Toţi învrăjbiţii caută şi tac.295

Cu şuier groaznic fieşcare
Căscă fălcile să-l îmbuce,
Iară el scoasă-o căciulă mare
Făcând cu dănsa-asupră-le cruce;
Şi iacă bălaurii supt undă
Cumplit răgnind iară să cufundă.

De-aci purceasă-încolea şi-încoace
Gonind după vrajba nealinată
Şi făcând pretutindene pace,
Iar' prin o tâmplare minunată
Ajunsă într'o noapte spre zori
Şi la heste trei roabe surori.296

Atunci eu nu mă putui răbdare
Să nu-întreb pă strămoşul bătrân
Carele-mi zisă:-"Ahăstaă-iî cel care
Obiceaiul va strica păgân
Şi va da robilor slobozie
În vremea când s-a tâmpla să vie.

Dar, dacă vrei să ştii pentru heste
Trei fete (pă cum vezi) dă-împărat..."
Ahasta grăind fără dă veste
Cuvântul îi rămasă curmat,
Căci îndată venind nu ştiu cine
Mă luă şi mă dusă cu sine;

Şi nice ştiu pă unde mă dusă,
Destul că eu mă trezii în pat,
Însă, ce pagubă că nu-mi spusă
Zundadel mai chiar şi mai curat
Pentru hăl voinic pre minunat
Cu hele trii fete dă-împărat!"

Aici Parpangel fârşi povestea,
Toţi ascultătorii să mirară,
Dar' cei tineri cu cele neveste
Tot îşi dănţuia pă lună-afară.
Într-acest chip au fost prăznuită
Nunta lui Parpangel cea vestită.

Note

261. Mulţi dintru boieri nu era prieteni lui Vlad Vodă şi aceştea să strinsese la sfat, ca să hotărască ce vor să facă întru împrejurările aceste. M. P.

262. Dănescul acesta, de bună samă, era din neamul lui Dan Vodă, căci s-află la scriptorii ungureşti de un Dan Vodă, pe care Ioan Huniadi (Hunedoreanul) l-a pus vodă; şi acel Dan să vede că au fost în frăţietate cu dânsul Ioan. Erudiţian.

263. Ceste ce zice Dănescul au asămănare cu adevărul, căci prin războaie lungi ţara să prăpădeşte, însă luând lucrul de-altă parte, cine ştie, fire-ar fi fost în urmă rămas Ţara Românească şi cu atâta slobozie cât are acum, de nu s-ar fi arătat atunci întii unii dintre domni că sunt harnici a-ş' ocroti stăpânia sa, ori de ce neprieten din afară! Coconul Politicos.

264. N-avem ce să zicem, Dănescul spune tot adevărul. Adecă, de ar fi fost familiile cele mai mari în ţară, unite între sine, spre binele de obşte a ţării, nici o dată nu ar fi putut-o supune turcii, dar fiindcă acele familii sfădindu-să pentru întieţime şi domnie, însuş au alergat la turci şi alte neamuri vecine, supuindu-să pe sine şi ţara pentru ajutoriu. C. Criticos.

265. Toate aceste sunt adevărate, însă ş-aceasta este şi rămâne adevărat că, deacă ar fi ţinut cu Vlad Vodă ţara cum să cuvine, el după această biruinţă putea să facă alt feliu de pace cu cinstea norodului romănesc; şi de aci încolo putea să să întărească ţara cu legături ce ar fi închieiat cu alţi crai creştineşti de pre împrejur. C. Politicos.

266. Aceasta, cum că sultanul au pus în locul lui Vlad pe un frate a lui, să scrie şi la istorie.

267. Poetul fârşind povestirea pentru boierii adunaţi, să întoarce cu povestea la ţigani.

268. Adecă ţiganii, după ce întorsese acasă cu tot feliu de mâncări şi vite ce aflasă în tabăra turcească, nu făcea altă, fără să ospăta întruna; iar Parpangel să cununasă şi fără popă cu Romica, ş-acum era toate gata de nuntă care avea să fie a doao. Însă a doao zi, pănă a răsări soarele, fierbea curechiul cu slănină râncedă (aceasta-i gustul cel mai mare a ţiganilor pă astă zi) şi alte bucate.

269. Aceste sunt bucatele ţiganilor cele mai dragi. Cricală este un cuvânt nu pretutindene obicinuit şi semnează tot aceaiaş' care pe alte locuri să zice tocană.

270. Va să zică că Dârloiu fiind nun mare, sta în picioare şi aşa stând bea. Însă la izvod, pe cum au însemnat Talalău, să află într-alt chip ş-alte cuvinte, care poetul aflând că nu este cu cuviinţă a spune cu aceleş' cuvinte, le-au strămutat. Deci (precum zice Talalău), la orighinal s-află aceste stihuri:

Toţi oaspeţii şezând la masă
Bea din cur, dar' numa nunu mare
Dârloiu ura şi bea din picioare!

Poetul nostru, dară, s-au ferit a pune cuvânt de ruşine bea din cur; au pus într-alt chip ne strămutând noima, căci, pe cum vorbea ţiganii pe vremile acele, a bea din cur nu va să zică alta, fără a bea şezând. Cum au pus şi poetul. Erudiţian.

271. De acest poet slăvit Mitrofan, n-am cetit nicăiri. Simpliţian.
a) Epithalamion va să zică cântare de nuntă, iar Nason este Ovid, poetul romanilor, care au scris de dragoste. Şi pentru aceasta fu izgonit de August Chesáriu, la Tomos, pe malul Mării Negre. Filologos.
b) Adecă Mitrofan au izvodit o cântare de nuntă, pe gustul lui Ovid! Acum înţăleg!... Onoch.
v) Dascăl Liripipion au scornit glasul la cântarea lui Mitrofan, şi cântăreţul Neanes cânta acel glas, pe podobie. Simpliţian.

272. Acest feliu de cântări de nuntă, şi la neamurile politicite, precum la greci şi la romani, au fost obicinuite cu multă slobozie, ba şi ţăranii noştri astăzi au ale sale cântări de nuntă din bătrâni. Şi toate asemene cântări, câte am cetit, toate le-am aflat unsuroase, adecă cu multă slobozie, cu mult mai tare decât aceste ţigăneşti, de care avem să mulţămim învăţatului Talalău, care întregindu-le, le-au însemnat la marginile izvodului, căci multe locuri care s-au părut unor evlavnici călugări de la Cioară, cu prepus, au fost cu totul şterse şi au trebuit să se împrumute din izvodul Zănoaghei. Erudiţian.
a) Aceste încai se pot zice vierşuri ca şi cumu-s a noastre. Mai bine făcea poetecul acesta să fie scris tot cu de aceste. Idiotiseanu.
b) Aceste-mi îmi plac şi mie, vere! Onochef.

273. Trebuie a lua sama că aceste doao cântări sunt făcute tot pe aceaiaş' măsură cu stihurile celealalte, însă cu ritmă îndoită, adecă asemene cântărilor de obşte. Musofilos.

274. Zişi, adecă zisăi; la poesie poate să să trebuinţască acest cuvânt învechit. M. P.

275. Pinără. Mult mi-am bătut capu ce va să zică acest cuvânt: am căutat anume şi eu la orighinal şi am aflat tot aşa. Însă preînvăţatul Talalău însemnează că ar trebui să să zică pániră, fiindcă este de la panis, şi va să zică corfă sau corfiţă; am aflat şi la une manuscripturi scris tot acelaş' cuvânt, dar' almintrele, adecă, pinăr, de unde s-arată că cuvântu acesta s-au scris în multe feliuri. Însă eu socotesc că după firea limbii romăneşti ar trebui să să zică pìnără. C. Filologos.

276. Eu nu ştiu drept ce să să fie ruşinat fetele, căci nu văd nimic de ruşine. Onochef.

277. Parpangel să vede că au fost om de cinste şi iubitoriu de adevăr, că, deacă ar fi fost altul, la o tâmplare ca aceasta, cum ne-ar putea minţi de frumos! Ar spune vitejii neauzite ce au făcut, ştiind că nu era nime de faţă ca să-l facă de minciună; însă el spune toate, şi împrotiva sa. C. Criticos.

278. Parpangel, precum s-arată, au avut mai multă cunoştinţă decât un om de obşte, când ştie el şi de Gheena. C. Criticos.

279. Ce spune aici sunt adevărate, căci aşa scriu şi cărţile, că cel mai groaznic este în iad. Idiotis.
a) Deacă au fost el în iad, anevoie să poate crede că au ieşit de acolo şi au spus ţiganilor! căci scris este că din iad nu este mântuire. P. Evlaviosu.
b) Dar că nu-i aşa, părinte! căci el au fost, precum se vede numai ca oaspe acolo! Mustrul ot Puntureni.

280. Tocma aşa-s zugrăviţi dracii şi pă păreţii besericii noastre! Onoch.
a) Ar fi trebuit să adauge: cu coade de balaur, că aşa sunt. P. Desidem.
b) Aşa va să zică şi el când zice: cu coade spâne, care va să zică coade fără păr. Mândr.

281. Adecă va să zică că fieştecare îş ia pedeapsa cu totul măsurată după greşala ce au făcut. C. Criticos.
a) Ba nu aşa, ci precum zice Scriptura: nas pentru nas, urechie pentru urechie! Adecă cu ce mădulariu au păcătuit, prin acelaş' să pedepseşte. P. Desidem.

282. Aici să mă ierte Parpangel! O face prea groasă! Că cine au auzit ca dracii să aibă copii. Simpliţian.
a) Şi pentru ce nu? Eu am cetit la Scriptură, că în zilele de demult, fii lui Dumnezieu s-au îndrăjit cu fetele oamenilor şi au făcut copii, şi din copii aceia apoi s-au făcut urieşi. Pentru ce dară să nu poată face draci cu strigoile copii! Popa Ciuhurezu din Broşteni.
b) Popa Ciuhurezu să vede a avea dreptate, căci că ceteşte la un istoric foarte vechiu, anume Iordán (sau, cum zic alţii, Iornánd), care zice că un craiu a gotilor au izgonit din tabără un feliu de vrăjitori şi strige, care apoi dând în pustietate de draci au făcut copii, şi dintr-acei copii s-au născut hunii. Erudiţian.

283. Tocma aşa s-află zugrăvit şi în biserica noastră! Onochef.
a) Parpangel aici bate şaua să să preceapă iapa, adecă să auză Romica. Mustru ot Punt.

284. Asta-mi place! Aceasta-i pedeapsa lor cea mai cuviincioasă, căci precum au făcut ei, aşa li să face şi lor. Simpliţian.

285. Asta-i ca şi cum spune la mithologhie, că Midas, un craiu lacom, au cerut de la zei ca să-i deie acel dar, ori ce va lua în mână să să facă aur. Şi zei l-au ascultat; iar el cu mare bucurie văzând că ori de ce să atinge să preface în aur, când fu vreme de masă, şezu să mănânce şi, cât să atinsă de pâne, să făcu aur, păharul cu vin aşijdere. În urmă tânguindu-să de nebunia sa, muri de foame. Erudiţian.

286. Cu toate aceste este de a întreba, oare adevărate-s aceste ce ne înşiră aici Parpangel? Căci multe spune el, care nu să împrotivesc credinţii noastre, dar şi multe alte care nu pot să fie crezute nicecacum; spre pildă: că în iad fac cârnaţi şi sunt dughene cu marfă şi ca de aceste. Deci eu socotesc că ţiganul auzind multe despre muncile iadului şi văzând şi pe la une beserici zugrăvit iadul, după ce-au leşinat, întru fierbinţala sângelui, mintea lui i-au buiguit aceste care el le ţinea minte, şi în urmă însuş credea că au văzut acele. C. Criticos.
a) Poate fi şi aceasta, că el buiguind de acest feliu de lucruri, în urmă ş-au făcut o sìstimă (aşezământ), ca să-ş facă nume la ţiganii săi şi să să facă dătătoriu de lege, precum bine au băgat de samă mai sus numitul Talalău care zice că Parpangel mai târziu la nice un sfat nu s-au mestecat cu ţiganii şi nici au vorbit la adunările lor, ci au tăcut numa şi au ascultat, ca să să vază mai înţălept. Erudiţian.

287. Între norod şi acum este crezătoria că mergând la raiu, trebue să treacă sufletul prin noao vămi, şi fiindcă pe astă lume vămile totdeună s-află pe lângă poduri, deci şi noao poduri caută să fie. M. P.
a) Acum înţăleg pentru ce orbeţii noştri pe la târguri zic: "Să-ţi fie evangheliile cetite şi vămile plătite !" Onoch.
b) Ba şi banul care să pune pe piept mortului pentru aceasta să dă, ca să-ş plătească vămile! Popa Nătărău din Tândarânda.

288. Dintr-aceste doao strofe să cunoaşte fără îndoială că ţiganul bârfeşte, căci socoteşte că raiul e îngrădit, ca şi casa ţăranilor. C. Criticos.
a) Acea n-ar fi nemic, căci prin hudă va să zică ferestruică, dar de cuvintele lui Sân Pietru este întrebare, că adiafor este ori în ce hai merge cineva la rai! Simpliţian.

289. Iată precum am zis eu, să arată ş-aici, că ţiganul au auzit povestind de aceste pe ţărani şi în buiguială fiind apoi, mintea tot cu acestea i să îndeletnice; iar el însănătoşindu-să credea toate adevărate, ca când s-ar fi întâmplat. Criticos.
a) Poate că el n-au fost în raiul nostru a creştinilor, ci în raiul ţiganilor. Onochef.
b) Bine zice chir Onochefalos, căci de raiul nostru almintre vorbesc s. s. părinţi. Popa Nătăroi.

290. La multe neamuri este raiul zugrăvit, însă în multe chipuri; spre pildă raiul turcilor.

291. Vezi dară că-i aşa cum am zis eu, că ţiganul, ca să să facă un dătătoriu de lege la ţigani, şi doară să facă o relighie noao, au adaus aceste din capul său, ştiind că ţiganilor a lucra nu le place, ci a şedea ş-a mânca; şi fiindcă ţiganii erau iubitori de acest feliu de mâncări, şi Parpangel le povesteşte, după gustul lor, ca să aibă mai multă poftă. Erudiţian.

292. Acesta-i adevărat raiul ţiganilor. C. Criticos.

293. Acum văd şi eu că au fost raiul ţigănesc, căci şi moşu lui Parpangel era acolo, şi tată-său. Onochef.

294. Poetul nostru, de bună samă au vrut să imiteze pe Virghil, când scrie că Eneia a mers la Câmpii Elisèi.

295. Aceste sunt neşte lucruri care eu nu le înţeleg. Idiot.
a) Nici eu, vere! Onoch.

296. Cum poate să fie aceasta, că Parpangel caută numa oare câteva minute prin inel şi văzu atâte! Însă toate ca toate, iar' cum putu el vedea că într-o noapte, spre zori de zioo, acel voinic sosi la cele trei fete de împărat? Criticos.
a) Dacă aşa i s-au arătat! Onoch.





Tiganiada sau Tabara tiganilor - Prolog
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Epistolie inchinatoare
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 01
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 02
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 03
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 04
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 05
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 06
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 07
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 08
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 09
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 10
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 11
Tiganiada sau Tabara tiganilor - Cantecul 12


Aceasta pagina a fost accesata de 764 ori.