Autori > Alecu Russo
Amintiri - Partea 02
02.
Pe langa umbra Mariucai, pe langa vantul ce bate prin par, pe langa chipurile trecutului ce se invartesc in ochi-mi si in inima mea, deasupra satului aud ridicandu-se un huiet; alte huiete raspund si clocotesc pe dealuri si prin vai; huiete vesele de fete si flacai ce vin cu flori si cu cordele; zi-intai mai a sosit in sat si bate la toate usile, la bordeie, la case si la curte; ziua armindinei in care pelinului se da cep!... De as fi avut noroc sa fiu si eu din cei invatati ce scriu in limba frumoasa, de nu as fi simtit in cutreieratul lumii ca cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit cand striga, de a fi ascultat cand cere, de a putea plange cand il doare, de a vorbi, de a se mangaia si a-si aduce aminte in dulcea limba a mamei, in dulcea limba a povestilor, care au intiparit icoane dragalase si poetice in inchipuirea copilariei, as fi putut spune ca povestea din luna: e tonnella Danaidelor, traditiune ovidica, augmentata de traditiunea ebraica a rezbelului fratricid, Capitul al IV-lea din Opera prima a celebrului Moze, reformatorul si legislatorul inspirat al evreilor; v-as spune iarasi ca serbarea zilei intai mai se leaga de sarbatoarea unei zane a campiilor latine, de pe vremea stramosilor nostri romani si a straunchiului nostru, bunul Evandru, care Evandru era un fel de papura voda latin; v-as spune cum se jertfeau pe altare in acea zi mieii fara pata, fruntea turmelor! junci albe, mandria imaselor! si cum se daruiau zanei colive de miere si de faina, de trei ori cernuta, de grau spalat; dar nu sunt invatat si spun in limba ce am dobandit odata cu lumina, odata cu auzul, odata cu vederea soarelui, a codrilor, a campiilor si a florilor; cata truda, cata vreme pune omul a invata limba neamurilor straine! dar acea straina nu-i vorbeste de tara, nici de parinti, nici de fratii ca brazii, nici de surorile ca florile, nici de primavara cu verdeata ei si cu turmele de oi cu ciobanii in capul turmelor, lasandu-se pe guri de rai, nici de plugurile cu sase boi, nici de copilite balaie si fete de imparati, cum vorbeste limba ce o invata si o suge omul cu laptele vietii!
In acea zi dar, parul satului pazea numai el casele; cati flacai, cate fete mari si codane, toti si toate se impodobeau cu flori si cordelute, care la palarie, care la codite. Cu lilieci in maini, cu garoafe pe cap, cu busuioc verde in san, fetele si flacaii pareau flori miscatoare; de cu seara fetele se lau, flacaii se pieptanau; iar in zori de zi, cand se deschid lacrimioarele, viorelele si toporasii se scutura de roua noptii, vaile se umpleau cu chiote; codrii clocoteau de pocnete de frunze, de hohote, de cimpoaie; telingile rasunau in toate partile de doine; mese numeroase se intindeau pe sub copaci.
Curtile boieresti, locuite pe atuncea iarna si vara, se gateau, se pospaiau, se inalbeau la apropierea zilelor mari ca si casele satesti; sarbatoarea se primea cu aceeasi bucurie de boier si de taran, fiind uniti in credinta, in limba si in obiceiuri: strigoii, stihiile urzitoare de rele, naiba, nabadaica si urletul cainilor noaptea ii umpleau de spaima deopotriva pe amandoi. Pare ca vad inca acea icoana a trecutului: mare zgomot si zbuciumala este prin curti; tiganii, pana si bucatarul, se fudulesc in camasi curate, oamenii in minteni cu manecile suflecate, cu cordele la palarii falfaind in vant, se paunesc prin ograda maturata; rochiile rosii si tulpanele galbene de la Pasti ale tiganilor se zaresc iarasi; totu-i plin de miscare; toate fetele pline de veselie: jupanesele de la camara sunt parjol de ameteala, cucoana tipa! Dupa mult valmasag a nenumaratelor slugi, ametite de alegratura, trasurile cu caii impodobiti trag la scara; in una se suie cuconul si cucoana, in capra un arnaut cu ciubucul incalifat in mana, si cu pistoale la brau; in a doua, jupaneasa cu vutcile si dulcetile; in alta sofragiul si tiganasul sau nedespartit, cu tacamurile; in alta, stolnicul cu vinatele, cafeaua, painea si pelinul mai cu seama, fara care nu este zi-intai mai! apoi vine bucatarul cu merindele, s-apoi gloata din casa, slugile, femeile si cuconasii. De se intampla vecini, adunarea nu se mai numara; drumul se acopera de trasuri si de calareti; stransura, cu racnete, chiote si impuscaturi, seamana o nunta de cele huioase, precum obicinuiau parintii nostri de toate treptele, calaretii, baloanele cu feciorii boieresti la obloane, brasovencele (de care ne-a scutit astazi Dumnezeu pentru odihna ciolanelor noastre), carutele si alaiul ajung intr-o poiana mare si frumoasa, in mijlocul codrului, unde iarba-i neteda ca un covor, nu departe de un izvor rece in care sticlesc fedelesele. Mesele se intind: masa boiereasca, masa jupanesei si a feciorilor, masa oamenilor si masa tiganilor. Sub poalele codrului verde se vede un foc urias, imprejurul focului muncesc bucatarii; mieii intregi se intorc in tepe de lemn; parpalacul umple padurea de miros. Benchetul incepe cu glume late; pelinul curge prin pahare, dupa pelin, vutca, fala gospodariilor! vutca ce se taie cu cutitul! vutca se schimba cu visinapul; vinul si lautarii intarta boierii, paharele se umplu des, fesurile zbor in vazduh. Sunt manele dulci, sunt manele mangaioase, sunt manele dureroase ce rup inimile: batranii inclina, tineretul bea in papucii cucoanelor si se saruta cu lautarii, iar cucoanele, cu ochii inecati in amor, canta versuri frumoase, de se rasuna codrii si se trezesc paunasii. Pe marginile poienii, arnautii dau din puste si din pistoale, slugile huiesc ca roii rataciti, surugiii se imbata. Porneala-i o amestecatura nespusa: de-abia prin mijlocul noptii mai incep iarasi a canta privighetoarele speriate de huiet si de glasul lautarilor!...
Am vazut multe zile-intai de mai de atuncea, in Iasi si la tara, dar nu seamana ca zi-intai a mea; in loc de veselie am simtit dor si amaraciune!
Pe langa umbra Mariucai, pe langa vantul ce bate prin par, pe langa chipurile trecutului ce se invartesc in ochi-mi si in inima mea, deasupra satului aud ridicandu-se un huiet; alte huiete raspund si clocotesc pe dealuri si prin vai; huiete vesele de fete si flacai ce vin cu flori si cu cordele; zi-intai mai a sosit in sat si bate la toate usile, la bordeie, la case si la curte; ziua armindinei in care pelinului se da cep!... De as fi avut noroc sa fiu si eu din cei invatati ce scriu in limba frumoasa, de nu as fi simtit in cutreieratul lumii ca cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit cand striga, de a fi ascultat cand cere, de a putea plange cand il doare, de a vorbi, de a se mangaia si a-si aduce aminte in dulcea limba a mamei, in dulcea limba a povestilor, care au intiparit icoane dragalase si poetice in inchipuirea copilariei, as fi putut spune ca povestea din luna: e tonnella Danaidelor, traditiune ovidica, augmentata de traditiunea ebraica a rezbelului fratricid, Capitul al IV-lea din Opera prima a celebrului Moze, reformatorul si legislatorul inspirat al evreilor; v-as spune iarasi ca serbarea zilei intai mai se leaga de sarbatoarea unei zane a campiilor latine, de pe vremea stramosilor nostri romani si a straunchiului nostru, bunul Evandru, care Evandru era un fel de papura voda latin; v-as spune cum se jertfeau pe altare in acea zi mieii fara pata, fruntea turmelor! junci albe, mandria imaselor! si cum se daruiau zanei colive de miere si de faina, de trei ori cernuta, de grau spalat; dar nu sunt invatat si spun in limba ce am dobandit odata cu lumina, odata cu auzul, odata cu vederea soarelui, a codrilor, a campiilor si a florilor; cata truda, cata vreme pune omul a invata limba neamurilor straine! dar acea straina nu-i vorbeste de tara, nici de parinti, nici de fratii ca brazii, nici de surorile ca florile, nici de primavara cu verdeata ei si cu turmele de oi cu ciobanii in capul turmelor, lasandu-se pe guri de rai, nici de plugurile cu sase boi, nici de copilite balaie si fete de imparati, cum vorbeste limba ce o invata si o suge omul cu laptele vietii!
In acea zi dar, parul satului pazea numai el casele; cati flacai, cate fete mari si codane, toti si toate se impodobeau cu flori si cordelute, care la palarie, care la codite. Cu lilieci in maini, cu garoafe pe cap, cu busuioc verde in san, fetele si flacaii pareau flori miscatoare; de cu seara fetele se lau, flacaii se pieptanau; iar in zori de zi, cand se deschid lacrimioarele, viorelele si toporasii se scutura de roua noptii, vaile se umpleau cu chiote; codrii clocoteau de pocnete de frunze, de hohote, de cimpoaie; telingile rasunau in toate partile de doine; mese numeroase se intindeau pe sub copaci.
Curtile boieresti, locuite pe atuncea iarna si vara, se gateau, se pospaiau, se inalbeau la apropierea zilelor mari ca si casele satesti; sarbatoarea se primea cu aceeasi bucurie de boier si de taran, fiind uniti in credinta, in limba si in obiceiuri: strigoii, stihiile urzitoare de rele, naiba, nabadaica si urletul cainilor noaptea ii umpleau de spaima deopotriva pe amandoi. Pare ca vad inca acea icoana a trecutului: mare zgomot si zbuciumala este prin curti; tiganii, pana si bucatarul, se fudulesc in camasi curate, oamenii in minteni cu manecile suflecate, cu cordele la palarii falfaind in vant, se paunesc prin ograda maturata; rochiile rosii si tulpanele galbene de la Pasti ale tiganilor se zaresc iarasi; totu-i plin de miscare; toate fetele pline de veselie: jupanesele de la camara sunt parjol de ameteala, cucoana tipa! Dupa mult valmasag a nenumaratelor slugi, ametite de alegratura, trasurile cu caii impodobiti trag la scara; in una se suie cuconul si cucoana, in capra un arnaut cu ciubucul incalifat in mana, si cu pistoale la brau; in a doua, jupaneasa cu vutcile si dulcetile; in alta sofragiul si tiganasul sau nedespartit, cu tacamurile; in alta, stolnicul cu vinatele, cafeaua, painea si pelinul mai cu seama, fara care nu este zi-intai mai! apoi vine bucatarul cu merindele, s-apoi gloata din casa, slugile, femeile si cuconasii. De se intampla vecini, adunarea nu se mai numara; drumul se acopera de trasuri si de calareti; stransura, cu racnete, chiote si impuscaturi, seamana o nunta de cele huioase, precum obicinuiau parintii nostri de toate treptele, calaretii, baloanele cu feciorii boieresti la obloane, brasovencele (de care ne-a scutit astazi Dumnezeu pentru odihna ciolanelor noastre), carutele si alaiul ajung intr-o poiana mare si frumoasa, in mijlocul codrului, unde iarba-i neteda ca un covor, nu departe de un izvor rece in care sticlesc fedelesele. Mesele se intind: masa boiereasca, masa jupanesei si a feciorilor, masa oamenilor si masa tiganilor. Sub poalele codrului verde se vede un foc urias, imprejurul focului muncesc bucatarii; mieii intregi se intorc in tepe de lemn; parpalacul umple padurea de miros. Benchetul incepe cu glume late; pelinul curge prin pahare, dupa pelin, vutca, fala gospodariilor! vutca ce se taie cu cutitul! vutca se schimba cu visinapul; vinul si lautarii intarta boierii, paharele se umplu des, fesurile zbor in vazduh. Sunt manele dulci, sunt manele mangaioase, sunt manele dureroase ce rup inimile: batranii inclina, tineretul bea in papucii cucoanelor si se saruta cu lautarii, iar cucoanele, cu ochii inecati in amor, canta versuri frumoase, de se rasuna codrii si se trezesc paunasii. Pe marginile poienii, arnautii dau din puste si din pistoale, slugile huiesc ca roii rataciti, surugiii se imbata. Porneala-i o amestecatura nespusa: de-abia prin mijlocul noptii mai incep iarasi a canta privighetoarele speriate de huiet si de glasul lautarilor!...
Am vazut multe zile-intai de mai de atuncea, in Iasi si la tara, dar nu seamana ca zi-intai a mea; in loc de veselie am simtit dor si amaraciune!
Amintiri - Partea 01
Amintiri - Partea 02
Amintiri - Partea 03
Amintiri - Partea 04
Amintiri - Partea 05
Amintiri - Partea 06
Amintiri - Partea 07
Amintiri - Partea 08
Amintiri - Partea 09
Aceasta pagina a fost accesata de 647 ori.