Autori > Alecu Russo
Amintiri - Partea 04
04.
Pe cand copiii isti din urma se faceau mari, pe cand universitatile Germaniei si scoalele franceze trimiteau indarat copiii Romaniei, pe cand scoalele, astazi roditoare, ale Bucurestilor si ale Iesului stau inca in proiecte in reglementurile organice, o epoca mare si luminoasa se ridicase, o epoca ce trezise omenirea prin huietul tunului: 1830, anul ce se numeste in istorie anul slavei. Cu o presimtire mai presus decat constiinta obsteasca de atuncea, parintii moldoveni si romani umplura lumea cea mare de copiii lor, spre a-i adapa la izvoarele de invatatura, de care cea mai mare parte din ei, dar nu toti, fusera lipsiti... Ne-am deprins a crede, noi, generatiile de filozofi, de profesori, de invatati si de carturari din acest timp, ca pretutindene mosii si stramosii nostri au fost neluminati delaolalta si nestiutori de nimica. Multa stiinta a fost odata semanata in ogorul romanesc... Multa carte, multa stiinta istorica, politica, financiara se ivesc ici-cole, dar plutind de-abia in risipile aduse de veacul al XVIII--lea; multe si crude rani nevindecate inca astazi a lasat acest veac, dar din haosul grecesc, din descalecatul obiceiurilor rasaritului o stea nu s-a putut mistui niciodata pe cer... Steaua Romaniei — Stea lucitoare in inimile parintilor nostri, stea ce parea ca apune cateodata, dar care i-a indreptat de-a pururea si fara gres la scoalele si legaturile Apusului. De la Costinesti, crescuti in tara Leseasca, si pana la noi, tot drumurile Apusului sunt batute de pruncii romani. De nu ar fi teama de invatatii noi care ne invata astazi ca parintii nostri nu au fost romani si ne indeamna a lepada limba lor ca o limba straina, pentru ca, nesemanand lor, sa fim romani, am indrazni a zice ca romania, de va pieri vreodata, va pieri de mana romanilor: impotriva strainismului, romania a stat, sta si va sta nestramutata, ca biserica lui Dumnezeu zidita pe stanca. Romania este ca Dunarea cea lata, mare si adanca, in care se cotropesc apele deosebite din a dreapta si din a stanga; cu cat mai multe paraie, pe atata si Dunarea creste; valurile straine s-au cotropit in romanie, nici un val nu ne-a putut ineca... de multe ori un val amenintator de pieire ne-a intarit, de multe ori acel val ne-a impins spre o propasire.
Lucise dar pe lume 1830, an prevestit prin cutremurul popoarelor de la Pindul pana la Apele italienesti; lumea romana inca sfasiata de pierderea Basarabiei, plangand cruntele zile ale anului 1821, netamaduite de risipele razboiului din 1828, sta nehotarata intre institutiile noua, ce nu se intelegeau inca, si viata moale, venita de
o suta ani cu domnii straini; viata prelungita cateva zile de domnia lui Ioan Sturza.
Pe atuncea drumurile erau pline de calatori de bunavrointa cu nadejdile deschise, inimile aprinse, ce se intorceau dupa ani pe la casele parintesti, cu limbi, haine, simtiri alte decat limba, haina si simtirile ce le asteptau.
Pe cand copiii isti din urma se faceau mari, pe cand universitatile Germaniei si scoalele franceze trimiteau indarat copiii Romaniei, pe cand scoalele, astazi roditoare, ale Bucurestilor si ale Iesului stau inca in proiecte in reglementurile organice, o epoca mare si luminoasa se ridicase, o epoca ce trezise omenirea prin huietul tunului: 1830, anul ce se numeste in istorie anul slavei. Cu o presimtire mai presus decat constiinta obsteasca de atuncea, parintii moldoveni si romani umplura lumea cea mare de copiii lor, spre a-i adapa la izvoarele de invatatura, de care cea mai mare parte din ei, dar nu toti, fusera lipsiti... Ne-am deprins a crede, noi, generatiile de filozofi, de profesori, de invatati si de carturari din acest timp, ca pretutindene mosii si stramosii nostri au fost neluminati delaolalta si nestiutori de nimica. Multa stiinta a fost odata semanata in ogorul romanesc... Multa carte, multa stiinta istorica, politica, financiara se ivesc ici-cole, dar plutind de-abia in risipile aduse de veacul al XVIII--lea; multe si crude rani nevindecate inca astazi a lasat acest veac, dar din haosul grecesc, din descalecatul obiceiurilor rasaritului o stea nu s-a putut mistui niciodata pe cer... Steaua Romaniei — Stea lucitoare in inimile parintilor nostri, stea ce parea ca apune cateodata, dar care i-a indreptat de-a pururea si fara gres la scoalele si legaturile Apusului. De la Costinesti, crescuti in tara Leseasca, si pana la noi, tot drumurile Apusului sunt batute de pruncii romani. De nu ar fi teama de invatatii noi care ne invata astazi ca parintii nostri nu au fost romani si ne indeamna a lepada limba lor ca o limba straina, pentru ca, nesemanand lor, sa fim romani, am indrazni a zice ca romania, de va pieri vreodata, va pieri de mana romanilor: impotriva strainismului, romania a stat, sta si va sta nestramutata, ca biserica lui Dumnezeu zidita pe stanca. Romania este ca Dunarea cea lata, mare si adanca, in care se cotropesc apele deosebite din a dreapta si din a stanga; cu cat mai multe paraie, pe atata si Dunarea creste; valurile straine s-au cotropit in romanie, nici un val nu ne-a putut ineca... de multe ori un val amenintator de pieire ne-a intarit, de multe ori acel val ne-a impins spre o propasire.
Lucise dar pe lume 1830, an prevestit prin cutremurul popoarelor de la Pindul pana la Apele italienesti; lumea romana inca sfasiata de pierderea Basarabiei, plangand cruntele zile ale anului 1821, netamaduite de risipele razboiului din 1828, sta nehotarata intre institutiile noua, ce nu se intelegeau inca, si viata moale, venita de
o suta ani cu domnii straini; viata prelungita cateva zile de domnia lui Ioan Sturza.
Pe atuncea drumurile erau pline de calatori de bunavrointa cu nadejdile deschise, inimile aprinse, ce se intorceau dupa ani pe la casele parintesti, cu limbi, haine, simtiri alte decat limba, haina si simtirile ce le asteptau.
Amintiri - Partea 01
Amintiri - Partea 02
Amintiri - Partea 03
Amintiri - Partea 04
Amintiri - Partea 05
Amintiri - Partea 06
Amintiri - Partea 07
Amintiri - Partea 08
Amintiri - Partea 09
Aceasta pagina a fost accesata de 676 ori.