Autori > Alecu Russo
Amintiri - Partea 03
03.
Dar anii trec... vine vremea ca copilul cel vesel si slobod ca o caprita sa lase campul cu flori, povestile nesfarsite, cuibul si sezatoarele satului si sa intre in viata chinurilor prin cartea de invatatura... Nu este romanul din acele neamuri fericite, ce au hrana mintii la usa parinteasca; multe veacuri si-a primblat el cortul de pe sesuri pe dealuri, de pe dealuri pe alte dealuri, cautandu-si pamantul stramosesc... acum inca e pribeag pe lumea intelepciunii, si trebuie in neagra strainatate sa-si agoniseasca putere, pentru a marturisi si sfinti patria mult iubita, dar mult necajita, patria asta ce se clatina ca o luntre usoara in toate partile, si se intoarce cand la apus, cand la rasarit, cand la miazazi, cand la miazanoapte, ca frunza vartejita de furtunile toamnei... departe trebuie sa castige inima si painea sufleteasca, ce sustine in zilele nedreptatilor si infrumuseteaza zilele senine... caci painea sufleteasca si inima sunt un rod scump si rar al pamantului roman, ist bogat de roduri... intr-o zi, copilul care il chemam cuconas si se va chema mai tarziu neamt, frantuz, si mai in urma bonjurist, copilul crescut in huzur, in bumbac si in toate dragostele mamei trece intr-o careta... careta se misca... se tot misca... merge si tot merge peste noua tari si noua hotare... icoana trista a vietii politice a bietelor tari... Dar lumea are sfarsit... careta s-a oprit... unde?... se trezeste copilul intre fete ce nu a mai vazut, aude o limba ce nu o stie!... Inimioara i se sfasie... multe zile lungi gandul ii zboara acasa... dar casa... calatoria, oamenii si lucrurile noua se amestec in inchipuirea sa, viata lui ia alt curs, trecutul se sterge... si de roman ii ramane numai o scanteie in fundul inimii, o scanteie ascunsa, fugara, inadusita, neinteleasa de bietul copil, acea scanteie ce se preface, intr-un ceas, in focul mare si luminos al romaniei!...
Ferice de aceia ce nu au parasit pragul parintesc, cat de mic, cat de mare... ei nu au simtit durerea de a fi muti, durerea de a vedea cum se sterge intai plansul despartirii, si apoi catinel-catinel toate amintrile copilariei lor... Ei nu au simtit durere si mai mare, cum se duce si limba, de te inadusa cuvantul: "tara", si nu-l poti spune decat pe limba straina!... Dar dorul, dorul, al doilea suflet ce a dat Dumnezeu romanului, pentru a rasplati cu durere relele ce faptuieste si are a faptui pe pamantul romanesc, dorul numai nu se sterge!... Vazut-am in strainatate romanasi uitati de numele lor si de limba leganatului lor, rasarind la auzul unui sunet roman, ca calul de soi ce necheaza la auzul trambitei! Gura e prinsa... dar ochii invie... trupul tremura... si inima se bate cu iuteala!... auzitu-i-am, nestiitori de gandul lor, suierand doine, sorbind miroasele ce veneau pe aripile vantului dinspre tari, si uitandu-se cu jale, in noptile steloase, la calea cea cereasca pe care stramosii urmau imparatul cel mare, mare si luminat ca un soare... Fericiti aceia care nu au pierdut din ochi pragul casei!... au crescut in sarutarile soarelui, in toata volnicia campiilor inflorite, in dezmierdarile limbii si in toate bucuriile copilului... Sunt care arunca pietre asupra celor crescuti de straini si intre straini... Va veni si judecata aceea... si se va face parte dreapta tuturor; si se va tine in seama celor ce au fost mucenici din pruncie, daca au purtat departe numele de roman... daca nu au iubit romania ca nealtii!... si ochii lor s-au umplut de lacrimi, cand au vazut zarea departata a tarii... si inima lor a plans, cand, dupa ani si iar ani, au cunoscut in sunetele de pe dealuri doinele jalnice ce suierau odinioara; si sufletul lor s-a amarat de amaraciunea tuturor... si toti strainii nu le sunt placuti.
Bine si frumos este in strainatate, noroade imbracate si voioase, scoale si targuri mandre, podoabe, mariri, steaguri si oaste fudula, legi si judecatori buni, viata si miscare... dar romanii nu s-au rusinat de tara lor si au iubit-o si in saracia si in goliciunea ei.
Dar anii trec... vine vremea ca copilul cel vesel si slobod ca o caprita sa lase campul cu flori, povestile nesfarsite, cuibul si sezatoarele satului si sa intre in viata chinurilor prin cartea de invatatura... Nu este romanul din acele neamuri fericite, ce au hrana mintii la usa parinteasca; multe veacuri si-a primblat el cortul de pe sesuri pe dealuri, de pe dealuri pe alte dealuri, cautandu-si pamantul stramosesc... acum inca e pribeag pe lumea intelepciunii, si trebuie in neagra strainatate sa-si agoniseasca putere, pentru a marturisi si sfinti patria mult iubita, dar mult necajita, patria asta ce se clatina ca o luntre usoara in toate partile, si se intoarce cand la apus, cand la rasarit, cand la miazazi, cand la miazanoapte, ca frunza vartejita de furtunile toamnei... departe trebuie sa castige inima si painea sufleteasca, ce sustine in zilele nedreptatilor si infrumuseteaza zilele senine... caci painea sufleteasca si inima sunt un rod scump si rar al pamantului roman, ist bogat de roduri... intr-o zi, copilul care il chemam cuconas si se va chema mai tarziu neamt, frantuz, si mai in urma bonjurist, copilul crescut in huzur, in bumbac si in toate dragostele mamei trece intr-o careta... careta se misca... se tot misca... merge si tot merge peste noua tari si noua hotare... icoana trista a vietii politice a bietelor tari... Dar lumea are sfarsit... careta s-a oprit... unde?... se trezeste copilul intre fete ce nu a mai vazut, aude o limba ce nu o stie!... Inimioara i se sfasie... multe zile lungi gandul ii zboara acasa... dar casa... calatoria, oamenii si lucrurile noua se amestec in inchipuirea sa, viata lui ia alt curs, trecutul se sterge... si de roman ii ramane numai o scanteie in fundul inimii, o scanteie ascunsa, fugara, inadusita, neinteleasa de bietul copil, acea scanteie ce se preface, intr-un ceas, in focul mare si luminos al romaniei!...
Ferice de aceia ce nu au parasit pragul parintesc, cat de mic, cat de mare... ei nu au simtit durerea de a fi muti, durerea de a vedea cum se sterge intai plansul despartirii, si apoi catinel-catinel toate amintrile copilariei lor... Ei nu au simtit durere si mai mare, cum se duce si limba, de te inadusa cuvantul: "tara", si nu-l poti spune decat pe limba straina!... Dar dorul, dorul, al doilea suflet ce a dat Dumnezeu romanului, pentru a rasplati cu durere relele ce faptuieste si are a faptui pe pamantul romanesc, dorul numai nu se sterge!... Vazut-am in strainatate romanasi uitati de numele lor si de limba leganatului lor, rasarind la auzul unui sunet roman, ca calul de soi ce necheaza la auzul trambitei! Gura e prinsa... dar ochii invie... trupul tremura... si inima se bate cu iuteala!... auzitu-i-am, nestiitori de gandul lor, suierand doine, sorbind miroasele ce veneau pe aripile vantului dinspre tari, si uitandu-se cu jale, in noptile steloase, la calea cea cereasca pe care stramosii urmau imparatul cel mare, mare si luminat ca un soare... Fericiti aceia care nu au pierdut din ochi pragul casei!... au crescut in sarutarile soarelui, in toata volnicia campiilor inflorite, in dezmierdarile limbii si in toate bucuriile copilului... Sunt care arunca pietre asupra celor crescuti de straini si intre straini... Va veni si judecata aceea... si se va face parte dreapta tuturor; si se va tine in seama celor ce au fost mucenici din pruncie, daca au purtat departe numele de roman... daca nu au iubit romania ca nealtii!... si ochii lor s-au umplut de lacrimi, cand au vazut zarea departata a tarii... si inima lor a plans, cand, dupa ani si iar ani, au cunoscut in sunetele de pe dealuri doinele jalnice ce suierau odinioara; si sufletul lor s-a amarat de amaraciunea tuturor... si toti strainii nu le sunt placuti.
Bine si frumos este in strainatate, noroade imbracate si voioase, scoale si targuri mandre, podoabe, mariri, steaguri si oaste fudula, legi si judecatori buni, viata si miscare... dar romanii nu s-au rusinat de tara lor si au iubit-o si in saracia si in goliciunea ei.
Amintiri - Partea 01
Amintiri - Partea 02
Amintiri - Partea 03
Amintiri - Partea 04
Amintiri - Partea 05
Amintiri - Partea 06
Amintiri - Partea 07
Amintiri - Partea 08
Amintiri - Partea 09
Aceasta pagina a fost accesata de 700 ori.