Autori > Alecu Russo

Cugetari - Partea 01 - 01

01.

Oamenii care au iesit la rand astazi, literati, oameni politici, artisti si altii, in tara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douazeci de ani mai inainte era cunoscuti sub nume de nemti, sau capete stropsite, si cu denumirea de frantuzi, introdusa mai tarziu. Nici o limba in lume nu are un cuvant destul de puternic, ca sa exprime dispretuitoarea semnificare a numelui de frantuz, cu care unii batrani din Moldova poreclisera tinerii de pe la 1835, oamenii de astazi.

Acei batrani, ce se nascusera in giubele si caftane, incet cate incet au parasit lumea, si campul a ramas nemtilor si frantuzilor.

Curioasa nalucire omeneasca!... Desi un patrar de veac aproape a trecut de atuncea, totusi urmam a ne chema tineri, si ni se pare ca suntem copilasii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne ingamfam cu denumirea de bonjuristi, porecla iscodita la 1848. Dar vai de tinerimea aceasta si de tineretile acelei tinerimi! Frantuzii si nemtii de la 1835, bonjuristii de la 1848 sunt albi, suri, si cei mai multi in varsta celor ce erau batrani pe cand am rasarit noi.

Oamenii de astazi uita ca nu am avut tinerete! in ziua rasaririi lor, pe la 1835, cel mai tanar din ei era mai batran inca decat cel mai batran din batrani, fie cel batran din vremea celor intai nemti!...si de la 1835 pana la 1855, adica intr-un curs de 20 de ani, mai mult a trait Moldova decat in cele de pe urma doua veacuri. Viata parintilor a trecut lina ca un rau ce curge prin livezi si gradini si se pierde fara vuiet in Siret. Pe cat erau ei departe si straini de voinicii ce dorm la Valea Alba, pe atata ne-am nascut si noi straini si departe de dansii. intamplarile lumii de primprejur mureau la granita tarii; valmasagul veacului ii gasea si-i lasa linistiti...

Ei au deschis ochii intr-un leagan moale de obiceiuri orientale; noi am rasarit in larma ideilor noua; ochii si gandul parintilor se indreptau la Rasarit, ai nostri ochi stau tntiti spre Apus!

Este o vorba taraneasca: "Saracu stefan-voda, unde-i sa vada!"... imi inchipuiesc cateodata ca a iesit din mormant un urmas, un vornic de la tara de Sus, un bioer de Orhei, un hatman adevarat, un capitan de targ, sau macar cel mai ascuns postelnic din Adunarea tarii, care a iscalit dezrobirea vecinilor la 1772, in biserica Trei-Ierarhilor. Oare hatmanul acela ar putea sa-si cunoasca urmasii in moldovenii de astazi? Hainele, naravurile, pamantul au luat prefacere, pana si limba, pana si numele! stefan-voda s-ar crede in alta tara. Pentru odihna sufletului sau n-as dori sa mai vie stefan-voda, chiar si de ar fi cu putinta. Ce ar face el pe un pamant unde n-a mai ramas urme de umbra lui macar?... Vorba lui nu mai este limbajul nostru... Stranepotii Urechestilor, Dragomirestilor, Movilestilor i-ar zice in versuri, in ode si in proza: "Eroule ilustru! trompeta gloriei tale penetra animile bravilor romani de admiraciune grandioasa si neindefinisabila pentru meritul neininvincibilitaciunei tale!!..." — la care lucruri frumoase, desi neinteligibile pentru dansul, stefan-voda, bietul! ar holba ochii lui cei infricosatori... si s-ar culca iarasi in mormant... Mi-e teama ca in ziua de pe urma, cand trambita cereasca ne va chema la judecata cea mare, nu ne vom putea intelege custramosii nostri, nici in limba, nici in idei.

"Unde-i stefan-voda sa ne auda!"

Sa spun drept, risipirea cea iute a trecutului ma patrunde de jale!... lupta dogmelor noua a naruit risipa peste risipa in societatea moldoveneasca asa de grabnic si de temeinic, ca ni se pareca nu au putut fi alte lucruri si alte obiceiuri decat aceste de astazi. Jalea mea nu este insa ca au trecut, dar ca au trecut fara a-si lasa testamentul; repejunea cu care s-a stins trecutul dintre noi este judecata cea mai infricosata a acelui trecut! Ce este vrednic de trait nu moare!... Unde sunt faptele de la 1772 pana la 1835, care vor ramanea drept fala si folos in cronicile tarii?... Unde sunt numele neuitate de popor?... Trecutul e mort si de tot mort! Dar mai inaintede a arunca tarana vecinica pe sicriul lui, sa-l mai privim putin... Nu se intampla adeseori intr-o casa un mort pe care in viata lui nu-l iubeau casnicii?... Copiii, insa, rudele, vecinii se strang, privesc inca o data la el, isi aduc aminte de bunele raposatului si il petrec la groapa cu un frumos si crestinesc: "Dumnezeu sa-l ierte".

Sa zicem si noi, Dumnezeu sa ierte trecutul! insa, ca vecinii si rudele, sa luam aminte ce a avut bun raposatul.

Suntem de ieri; putem inca sa ne amintim cateva din obiceiurile copilariei noastre, obiceiuri ce nu vor trece la copiii nostri... Adevarat, avem inima moldoveneasca, dar am fost copii in doi peri: ne-am nascut in Moldova batrana, am supt strainatatea; desi capul ne este de neamt sau de frantuz, avem o datorie fireasca de a arunca cateva flori pe mormantul trecutului. Va veni vremea, daca n-a si sosit, in care si noi, tinerii de pe la 1835, tinerii si bonjuristii suride astazi vom fi chemati batrani; vom fi judecati, nu dupa ceea ce am facut, dar dupa ceea ce mintile strechiate vor socoti ca a trebuit sa facem; vom fi osanditi nu dupa greutatea luptei si a vremii de atuncea, ci dupa patima partidelor si dupa placul opiniei multimii. Umbra trecutului, ce intuneca cand si cand o parte din viata noastra zilnica, se imprastie. Moldova veche mi se infatiseaza ca o paduredeasa si mare, unde toporul a taiat iute in dreapta si in stanga, fara a fi incaput vremea de a curati locul. Plugul, adica civilizatia, starpeste pe fiecare zi radacinile si preface codrul in curatura, curatura — in lan frumos, iar lanul — in campii roditoare... La ziua judecatii, noi ne vom maguli ca am fost toporasii muncai, iar stramosii nostri, cu ce sa se mangaie, sarmanii! Florile care as vreasa arunc, le-as culege nu numai in viata politica a trecutului, dar in cele multe obiceiuri casnice din care unele ne-au leganat in fasa, si de care parintii nostri se rezemau in ziua luptei!... Multe din eleau ramas, dar, sarmanele! rusinoase si ascunse.

Frantuzii zic ca oamenii cei mari nu au nici parinti, nici urmasi!... Poate am putea sa zicem si noi ca dansii, desi nu suntem mari. Nimica nu mai leaga Moldova de astazi cu trecutul, si, faratrecut, societatile sunt schioape. Natiile care au pierdut sirul obiceiurilor parintesti sunt natii fara radacina, nestatornice sau, cum se zice vorba cea proasta, nici turc, nici moldovan; limba lor si literatura nu au temelie, si nationalitatea atunci este numai o inchipuire politica.

Obiceiurile parintesti au parasit clasele cultivate; aceste clase s-au departat de fizionomia poporala precat s-au departat de traditiile boieresti... Sa nu ne inselam: in Moldova, astazi, exista cinuri, dar boieri nu mai sunt!... avem proprietari, amploiati, bogati, speculanti, poeti, avocati, profesori, alegatori, oameni mai bine sau mai rau crescuti... Cine si-ar mai zice astazi om de casa cuiva? Credintele, vorba erau una la boier si la plugar; acea legatura s-a intrerupt! o prapastie adanca desparte astazi omul nou, poreclit boier, de popor, si prapastia aceea se cheama stiinta. Pe cat boierul creste in idei si in invatatura, pe atata poporul ramane in urma. in vremea trecuta, boierul vorbea, traia cu taranul, precum ar fi vorbit cu alt al sau necaftanit; se intelegeau amandoi in limba si in idei; astazi il intelegem cu inima numai, si trebuie sa invatam limba lui. El nu mai este pentru noi decat un capital sau o studie morala sau pitoreasca. Parintii nu cunosteau studia pitoreasca... Avem dar o datorie sfanta, fireasca si nationala a culege odoarele vietii parintesti. Nenorocirea literaturii, pedanta in condei, pedanta in forme, pedanta in idei, care ineaca si omoara in tarile romanesti dezvoltarea spiritului si a inchipuirii, vine din pricina nestiintei limbii si a traditiilor parintesti; literatura aceasta nu are radacina, nici da roada.

Cand Dragosii si Radulestii literaturii au descalecat pe tarmurile romane, nu au intins urechile sa auda de unde bate vantul, ce limba vorbeau si ce vorbe spuneau romanii; nu au auzit rasunand cimpoiul prin vai; nu au ascultat nici jalea, nici bucuria canticelor; nu au apipait inima lautei... Radestii si Dragosestii, fugari de la Turnul Babilonului, vorbeau latineste, unii italieneste, altii nu stiau nici o limba, altii galiceste... cum puteau ei sa inteleaga romaneasca, adica: o limba plamadita doua mii de ani in lacrimi, in sange in cautatura stelelor si a naturii? in loc de a zidi o literatura cu materialul natiei, ne-au adus haosul pacatos al poetilor, al invatatilor, al tehnologistilor, al gramaticilor imperiului rasaritean, care alergau viata lor intreaga dupa un cuvant nou, o regula ingenioasa, o logogrifa; si ne-au prefacut pe noi, romanii ardeleni, moldoveni si bucuresteni, in Trisotinii si Vadiusii veacului al XIX-lea.

Dumnezeu isi va face mila cu noi si va trimite vreun Champollion ca sa talmaceasca urmasilor nostri operele si limbile ce ne-au adus Dragosestii si Radestii acestia.

Daca este ca neamul roman sa aiba si el o limba si o literatura, spiritul public va parasi caile pedantilor si se va indrepta la izvorul adevarat: la traditiile si obiceiurile pamantului, unde stau ascunse inca si formele, si stilul; si de as fi poet, as culege mitologia romana, care-i frumoasa ca si aceea latina sau greaca; de as fi istoric, as strabate prin toate bordeiele, sa descopar o amintire sau o rugina de arma; de as fi gramatic, as calatori pe toate malurile romanesti si as culege limba.

Am ajuns departe-departe si nu prea departe, cum zice cantecul. Suntem in minutul vajnic unde trebuie sa facem chipul trecutului...

Cati(va) ani sa mai treaca, si hainele, limba, obiceiurile societatii vechi de ieri se vor cufunda. Cum vom fabrica atunce drama sau elegia trecutului? Cu ce vom talmaci istoria daca nu cunoastem sufletul mortului?... Ce va putea fi propasirea daca nu vom sti de unde a pornit? Ce mangaiere putem simti noi, ostasii propasirii, daca nu stim marirea luptei?... Ce soi de parinti vom fi daca lepadam toata mostenirea parinteasca?...

Cantecele mancelor, stahiile noptilor, povestile chelarului, prietesugul tiganasilor, ocara si zaharul jupanesei, greceasca dascalului si cate alte obiceiuri si credinte, care s-au dus si n-ormai veni, sunt legate c-o viata politica si morala obsteasca, istoria filozofica a vremilor trecute si introductia vremii noua.