Autori > Alecu Russo

Cugetari - Partea 01 - 08

08.

Sa trecem cu vederea acum schimbarea iute a literelor; in aceasta schimbare, care negresit va aduce prefacere serioasa in ortografie,am uitat noi, dascalii, deprinsi cu literaturile straine, ca uceniciinostri, adica milioanele de romani, imbatranise cu az... buche... s.c.l., si prin urmare radicala schimbare bucuresteana si mai cuseama cea ardeleana are un miros de strainatate si o grea intelegere, ce resping rabdarea celor multi cititori. Daca literele chirilice sunt pecetea slavonismului, sa nu uitam insa ca institutiile intemeiate pe obiceiuri vechi se inlocuiesc temeinic numai cu rabdare si vreme: idei si invatatura trebuie romanului mai cu dorinta decat buchea si cuvantul.

Cat despre limba, pentru autoritate morala, sa ne mai intoarcem si sa ne sprijinim inca o data pe Petru Maior, autoritate ce trebuie a placea fratilor de peste Carpati. Petru Maior, stiutor de gramatica ca nici unul dintre noi, nu numai a scris in limba obsteasca a lui Klein, a lui sincai, a cronicarilor, a traducatorilor bisericesti cu deosebire ca fraza si perioadele lui sunt mai grele la citit nu numai ca (nu) si-au redus scrierile la stramtele reguli gramaticale, dar, cu toate aplecarile sale catre latini, de care este hranit, cu toata indrazneala sa in intrebuintarea si introducerea cuvintelor noua, nu a gandit la fel a imbraca limba romana in haine latine, a tipi slobodul umblet si armonia limbii pe vro sistema, nu a gandit a inregimenta cuvintele, cum se inregimenteaza batalioanele, dupa declinatii si arme. Suindu-se cu cercetarile lui pana la principul lucrurilor, Petru Maior ne spune ca limba latina corecta (sa invatamsi sa intelegem bine cuvantul corect) vine din limba latineasca ce s-a vorbit pururea in Italia; ca limba romana curge nu din latina corecta, ci dirept din cea latineasca a obstei. Pe acest principiu istoric, Petru Maior ne indeamna a fi cu luare-aminte in lepadarea cuvintelor, caci sunt cuvinte ce nu se afla nici in limba latina corecta, nici in dialectele italice, nici in limbile gotice si slavone, si sunt totusi ale noastre (vezi fata 306-309 in Istoria pentru inceputul romanilor inDachia, Buda, 1812). Dar aceasta comoara a limbii, inlaturata din nesocotinta legislatorilor noi comoara care dovedeste putere ziditoare in sufletul neamului si menire de a trai de viata sa insusi nu este de ajuns pentru a intemeia despartirea noastra de latini: intre limba noastra si limba lui Ciceron este tesatura ce ne leaga de limba obsteasca italieneasca, precum sunt legate si celelalte limbi surori de astazi. stiinta gramaticala indatorea pe romanii invatati a-si ocarmui scrierile si, prin urmare, a lucra la edificarea codului viitor al gramaticii romane; dar de la stiinta gramaticala la aplicarea unei gramatici speciale latine la o limba alta, este o mestesugie ghibace, de care ne putem cu dreptul mira. Parintele Petru, cum il cheama cu dreptul romanii, era om cu multa judecata, desi de mare invatatura, isi iubea prea mult neamul ca sa-si schimbe limba; caci el zicea ca "limba e neamul", si mai zicea inca cu dovezi ca romanii nu sunt pogoratorii limbii lui Ciceron; latina si romaneasca sunt doua paraie ce se nasc dintr-un singur izvor, dar nu seamana una cu alta. Ne magulim a crede ca parintele Petru nu gandea la concluziile ucenicilor sai si la silnicia ce ne va face limba latina corecta. Pentru noi concluzia ar fi aceasta: limba latina corecta e infrumusetarea si regulamentarea limbii latinesti a obstii; limba romaneasca corecta trebuie a fi regulamentarea si infrumusetarea limbii romanesti a obstii limba ce se suge cu lapte de la mama — adica codul ortografiei si al sintaxei, al prozodiei si al vorbei."Cuvantul este al domnului, sau al constiintei neamului intreg", zice curat dl Cousin, care, pare-ni-se, este tot intr-un gand cu Petru Maior. Nicaiurea Petru Maior nu impune sisteme de cuvinte, ci din contra le aduce cand in tie ca moldovenii, cand in int, dupa placul urechii, cand le lasa in forma primitiva la inmultit sau la singuratic, fara ingrijire de declinatiile de unde vin. Astfel de imprumuturi sunt legiuite si inavutitoare, nu indaraptnicesc nici auzul, nici mintea; sistemele ce s-au iscat ne aduc limbi noua, in loc de a rodi pe a noastra. Rugam pe fratii nostri din oricare lature a prociti cuminte umilita Istoria pentru inceputul romanilor: nu sta in acea disertatie elementele filozofiei limbistice din zilele noastre? Unde e nalucirea inselatoare?... in Ardeal, ce din zi in zi se desparte de familia romaneasca prin limba, cum e despartit prin istorie? Sau in Valahia si Moldova, unde sunt multe capricii limbistice nejudecate, dar unde incailea gandul, tinta si sirul scriitorilor este de a ramanea in elementele romane, pentru ca aceste elemente sunt carnea si sangele, trecutul si viitorul neamului. Critica dar e o fapta romana astazi si de nevoie; cand paraiele se imflu de apele glodoase ale ploilor de toamna si ameninta cu inecare casele de pe malul lor, gospodarii isi numara odoarele, le strang si striga de la un mal la altul sosirea primejdiei. Poate ca in treacat critica vatama vro iubire de sine mai tare decat dreapta judecata; dar cine scrie, cine se pune in fruntea natiilor, cu adevarata sau inchipuita misie, acela se face proprietatea publicului; miscarea, sufletul lui, toate sunt ale discutiei; pentru acela fiinta i se sterge; din om ramane numai numele. Cum sa critici sistemele de limba, bunaoara, daca nu vei arata care gramatici au facut intunericul? Cum vei insemna gramatica, daca nu vei numi faptuitorul ei? Cum vei destepta citirea, daca nu-i spune autorul cartii? — caci numele in literatura si in functii sunt titlurile ce atata recunostinta, iubirea sau dezgustul si dispretul publicului. Multe lucruri si multe cuvinte sunt inca in lume ce romanii nu inteleg: porneala limbii si noima criticii sunt doua din aceste lucruri inca neintelese.