Autori > Alecu Russo

Cugetari - Partea 02 - 04

04.

Roma creste, se intinde, se revarsa peste lumea intreaga prin soldatii si coloniile ei; pana in veacul al IV--lea, in care navalirile noroadelor se prefac in potopul omenesc ce a inecat puterea romanilor, vorba in provinciile romane se impartea in limba oficiala a dregatorilor si a scoalelor, adica limba latina, si o limba populara, alcatuita dupa fiecare provincie de limba romana a soldatilor si a colonistilor si de dialectele, ori de ce bastina, ale aborigenilor. Dachia, mai mult, ca cea de pe urma si mai mare colonie, s-a colonizat cu o multime de oameni si soldati din toata imperia, si mai ales de italieni, de spanioli si de gali in scopul politic de a incinge Europa si Italia de sange credincios, unit cu patria muma in traditii, in religie, in interesele afinitatii; se intelege lesne ca namolul de oameni asezati in Dachia aduse in noua patrie dialectele mixte, ce incepuse a se tocmi la dansii, si totodata traditiile, credintele si naravurile lor; amestecarea lor nastea limba si nationalitatea romana sau romana a noastra, in care elementul roman trebuia sa domneasca in proportie mare, dar fara a inlatura alte ramuri nevoite.

Greseala noastra a fost, de cand am intrat in dezbaterile limbii, ca am urmarit numai asemanarile noastre cu limba latina si celelalte limbi neoromane, dar nu ne-am batut capul cu neasemanarile
— si tocmai neasemanarea informeaza duhul sau, cum se zice astazi, geniul limbilor — si desparte o limba de alta: singurul Petru Maior a presimtit aceasta.

Dovada ca neamul nu vine din Roma de-a dreptul, nici din Italia numai, ci din provinciile europene ale imperiului: Italia, Galia, Spania, Grecia mare, stau cele multe obiceiuri pastrate astazi de romani, care se gasesc unele numai in Galia, iar altele in Spania, si altele in Italia; dovada ca limba nu este latina, stau: tesatura si cuvintele cele numeroase care lipsesc in latina, dar se gasesc in limbile noastre, si traditiile ideii nationale traitoare la noi, ce isi au perechea in unele din tarile citate; si in sfarsit numirea de haine, de lucruri, de sate si de locuri, care numiri deslusite de aproape ne-ar ajuta a descoperi pricina deosebirii romanilor in pronuntiatie, in florile hainelor si ne-ar aduce poate a specifica geograficeste in care lature s-au asezat, de pilda, colonistii veniti din Spania, sau cei veniti din Galia si Italia.

De la al IV-lea veac, lumea romana se sfarma: targurile, coloniile, provinciile se despart; care se stapanesc de sinesi, care se cuprind de barbari, limba latina se retrage pe varfurile societatii, iar limbile si dialectele navalitorilor se intorloc, se mistuie, se topesc cu dialectele romane; dialectul italian ramane mai roman, desi numai latin, ca unul ce din capul locului se alcatuia de mai putine parti eterogene, si ca traditie vie a limbii obstesti vechi a Italiei; dialectul romano-galic se modifica cu limba biruitorilor germani, dialectul romano-ispanic cu limba gotico-arabica, si dialectul nostru, cel mai de pe urma nascut din toate elementele ce aveau radacina in Galia, in Spania, in Italia, in Grecia mare, se combineaza cuinfluenta slavona.