Autori > Alecu Russo

Cugetari - Partea 01 - 11

11.

In cercarile noastre de a ne convinge de temeiurile sanatoase ce ar fi ademenit pe romani a parasi limba stramoseasca, am ramas nehotarati daca acestea provin din prea mare stiinta, sau numai din fantazia novatorilor, dupa scoalele de unde ies, bucurestene sau ardelene. in mai multe randuri, vorbind de sistemele limbistice, am zis radicale sau radicalism; suntem datori a ne indrepta zicerea si a respinge si acest temei, pentru ca cuvantul radical al d-lor sta in contradictie cu istoria neamului, cu traditia romaneasca si cu scrierile restauratorilor; unii din radicalisti, rationalisti, si ce vor mai fi, au pornit fara sa ne spuie de unde pornesc; altii pornesc de la o limba latina depravata, ce o socot limba lui Ciceron. Dupa acestia, colonistii romani au urmat de la descalecatul intai a vorbi si a scrie latineste, si numai cu vremea, cu megiesia si amestecarea bulgaro-slavona, s-au sters dintre ei limba si literele latine. Din nenorocire pentru acesti utopisti, istoria lumii si un monument viu, mare de opt milioane de suflete, le stau dimpotriva. Istoria marturiseste ca in lumea romana, pe langa limba oficiala latina, traiau cot la cot si dialecte compuse de latineasca cea obsteasca ce nu a pierit niciodata in Italia, zice Petru Maior. Aceste dialecte duse de soldatii romani, rasplatiti cu pamanturi in tarile biruite, s-au intrulocat cu limbile acelor tari biruite si au produs modernele limbi, zise neolatine. Cu decadenta romana, limba latina oficiala pica si ea; dialectele provinciale intra la rand si se ridica la grad de limbi; asemanarea limbilor romane, franceze, spaniole si italiene nu vine de la limba latina, dar de la cea latineasca a soldatilor. — Cu cat cearca cineva analogiile, suind sirul veacurilor, cu atata asemanarea intre limbile surori e mai mare in constructie, in cuvinte si in idei. Pe cand limba latina este uitata ca limba vie, si ramane numai o legatura a cancelariilor, a invatatilor si limba bisericii, limbile noua se incerc a scrie si a creste. Greutatea intamplarilor istorice, tendintele religioase ne silira pe noi, romanii, a trai in inraurirea slavona, ca inraurire preponderenta; in lipsa de dovezi vechi, suntem datori a crede ca limba romaneasca scrisa a inceput cu literele chirilice, despartita cum era de vatra civilizatiei neamurilor latine, care neamuri luasera literele latinesti nu ca o mostenire a limbii lui Ciceron numai, dar ca un avut al civilizatiei italiene din stravechime, civilizatia aceea ce a respins litera greceasca.

Multa vreme, dialect popular numai, restrans in intrebuintarea casnica si in relatiile private, dialectul putea sa piara de piere fiinta politica a neamului; dar micile privilegii feudale ale Maramuresului si ale Fagarasului, neobicinuinta pe atuncea a craiilor de a amesteca neamurile si a constitui omogeneitatea tarilor, si mai ales intemeierea domniilor romane a Valahiei si a Moldovei, intaresc dialectul. Cu privilegiile mici, cu ridicarea politica a Principaturilor, dialectul se ridica si se impune dregatoriilor, incepe a se scrie prin acturile publice si se preface in limba. Cum ne-a parasit limba latina oficiala cu strangerea romanilor, asemene si limba slavona ne lasa cu infiintarea straturilor romane. Un eveniment religios, reformarea, ce desparte omenirea de astazi, veni cand romania era in cumpana de a se topi in oceanul slavon, si goni limba slavoniceasca de tot din lumea romana si incepe adevarata si singura traditie a limbii romane.