Autori > Alecu Russo

Cugetari - Partea 01 - 07

07.

Pe langa pedantismul sistemelor, care se indeletnicesc a propune pana si copiilor din fase, in loc de idei, probleme limbistice ca: Inonorificabilitudinationalitate, probleme ce aduc aminte, nevroind, de Rabelais si de Molière, mai intelegem inca prin pedantism tipatul de aristocratie si de rusolatrie aruncat asupra celor ce doresc infrumusetarea, inavutirea limbii, dupa firea ce i-a dat o plamadeala de una mie de ani; acestia dar resping schimbarile scolastice; fiecare parte a Romaniei astazi a infiat o limba pasareasca, inteleasa numai de adepti. Prefata celei intai Psaltire tiparite in limba romaneasca zice: "Cine graieste in limbi straine numai pre sine se intrameaza, nu pre adunare, unde pre el nime nu-l intelege, iar noua ni se cade toate sa le facem spre intramarea adunarei" , din inima poftim pe ardeleni sa priceapa limba Bibliotecii literare, ce se tipareste in Bucuresti; poftim pe ardeleni si pe munteni a se dumeri in oda dlui S. , un moldovan (nr. 14 din Foaia pentru munte), precum dorim moldovenilor intelegerea odei seculare, la incheierea secolului (pleonasm) gimnaziului din Blaj, numarul 8 , tot din aceasta foaie. Cred ca multi ardeleni, si vorbim de cei imbatraniti in carti latine, de cei ce au intrebuintat, pentru a invata limba mamei, truda si vreme, ce nu intrebuinteaza altii pentru a invata limbile moarte sau straine, vor fi stand in uimire. Aceste trei pilde vii nu sunt trei limbi? si care din ele e romana?... Dintre oda dlui S., moldovanul, si oda seculara, noi alegem alta limba din Ardeal, la care raspund toate glasurile.

"Stilul e omul", a zis Buffon , acel mare barbat al Frantei. "Stilul romanului este insusi romanul, putem si trebuie sa zicem asta fiecare dintre noi. Tocmai asa se mai zice cu tot dreptul: limba este natiunea, si prin urmare limba romana este natiunea romana. Acum vine strainul si ne intreaba care si unde este natiunea voastra? Noi, pana sa-i deschidem tablele istoriei noastre, luam amana mai cu inlesnire o gramatica, un vocabular si-i raspundem: vezi, aceasta e limba, aceasta e natiunea noastra. Acum strainul merge mai departe, se amesteca printre popor, asculta sunetul limbii; el vine si pe la cetati; asculta asemene, poate fi ca le si invata. Ferice de noi daca, in primirea acestor vizite ale strainului, limba din cartea ce i-o dedeseram noi amana nu i se va parea ca un alt dialect, diferit mai preste tot de dialectul cel viu; norocul nostru, daca pe la cetati nu va afla o limba ca urmatoarea: astazi m-am vorgestellt la domnu Vorsteher, sunt neugierig sa stiu ce Bescheid voi capata pe Gesuch-ul meu. Am un Brennerei cu Dampf, l-as vinde, daca mi-ar veni un Kundschafft bun. Sau ca urmatoarea, cunoscuta inca si in forma de anecdota: — Ma, nu lasa sertasul tau in chertiulu meu,ca voi lasa feissa si i-oi taia laba; sau si ca aceasta: — Despre cele ce-mi istoricesti, m-am pleroforisit pe deplin, dar sa-ti spun drept, ca am parapon pe mata pentru calabalacul ce mi-ai pricinuit. Insa tot asemenea de compatimit sunt si acei latini toti, care limba romaneasca s-o cunosc numai din locul nasterii lor, si aceea inca abia invatata de la parinti si pana in varsta de 9-10 ani, de cand fusera dusi intre straini; casta acestor literatori, filologi, gramatici si ce mai stiu eu cum sa le mai zicem, aflu un metod de minune inlesnitor de a inavuti limba, nu a natiunii, ci aceea ce si-au faurit-o ei. Acestia adica, in loc de a-si pune cea mai putina osteneala ca sa-si invete dansii deplin limba nationala, pentru ca apoi sa imprumute de la antica latina numai atatea cuvinte cate ne sunt de neaparata trebuinta, intocmai ca si la celelalte limbi romanice, deprada si despoie dicsionariul latin cu atata lacomie, ca si cum s-ar teme ca va veni un tiran oarecare si va decreta dintr-odata totala starpire a limbii latine cu toti clasicii si neclasicii ei. Atata nu e destul si dumnealor mi-ti introduc miile de latinisme imbracate, incaltate intocmai asa precum fusesera acelesi imbracate pe timpurile cele din urma ale republicii si sub primii cesari. De aici apoi rezulta o limba aristocratica atat de comica, incat e peste putinta sa nu o asemeni cu badaranul boierit al lui Molière. Asa, limba aristocratica e ceea ce ni s-a imputat nu o data, zicandu-se, adica, cum ca romanii carturari ar fi pornit pe calea de a schimosi limba poporului si a o preface pana si in formele ei, pentru ca asa sa-si faca o limba pe care sa o inteleaga numai ei intre ei etc., etc."

Acesta este pedantismul antiroman; acesta este pedantismul de care proroceste Psaltirea. Oamenii de talent si de viitor, de judecata si de gust nu pic in asemene copilarii si le cearta. Nu numai broastele Bahluiului au ridicat glasul, nu numai prorocii iesenilor au cuvantat, ce si Vulturul ardelenesc isi scutura aripa.

Adevarat, cand chestiile scoalelor au ingrijat pe moldo-romani, preocupatia politica i-a indemnat la cercetarea limbilor neolatinesi la limba latina. Ca toate revolutiile in lucrurile sau ideile romanesti, goana cuvintelor ce se pareau straine incepu cu furie; eruditia, mai mult patriotica decat socotita, a raspandit razboiul si curatirea limbii, dar nimene nu gandea la schimbarea ei; stiau invatatii romani ca filologia este numai o stiinta de iubire, o ochire vie de infratirea popoarelor, o dovada de inrudirea neamurilor si aveacurilor, invatatura prefacaturilor si imprastierea limbilor, a credintelor si a institutiilor firesti, pururea statatoare, de care vorbeste dl Cousin. Alteratiile unei limbi, nascatoare de limba noua, nu purced din o sistima hotarata, incat sa se poata aplica reguli radicale. Capricul, imprejurarile vietii unui popor nasc limbile si cuvintele; cu precizie matematiceasca nu se ingradeste limba si inima. Logica, dar o logica gresita, a oarecare idei bune a adus pe romani in urma la consecintele de astazi:

"Mare slujba ar face literaturii noastre cel care ne-ar da un articol cuprinzator de numele traducatorului fiecarei carti bisericesti. Cei mai multi dintr-insii, indraznesc a zice, au fost moldavi si ungureni, care ne-au creat o limba pe o scara asa de mare, dupa cum se vedea in paralelismul intre limba romana si italiana, si ne-au legiuit niste tipi, de la care, din nenorocire, in ziua de astazi se departeaza multi din fratii nostri de dincolo de Carpati, intrebuintand ungurisme, germanisme si latinisme in fraze si perioade. Numele acestor nemuritori traducatori ar atata iubirea de sine, ambitia si slava fiecarei provincii romane si ar face pe multi din scriitori a se rusina sa nu amploieze si sa-si degenereze limba. Nu este aici vorba ca fiecare sa-si scrie dialectul sau. Un dialect avem toti, si aceia au scris bine romaneste cati au cercetat limba in natura ei. Noi avem scriitori moldavi, si au fost si sunt dragi in toate provinciile romane; scriitori ungureni, si au fost si sunt primiti si placuti peste tot locul unde se vorbeste limba noastra; scriitori munteni, si au avut aceeasi placuta soarta, pentru ca au inteles si au cunoscut limba, fara de a o impestrita cu strainismele imprumutate, sau dela noroadele cu care am avut a face, sau din cartile ce am citit. Idiomele deosebite ce vedem in cartile cele mai noua nu sunt atat idiome provinciale, cat impestritaturi de strainisme, sau dovezi de neprindere inca a scrie curat limba romanului."

Autorul cuvintelor acestora este acel autor, cu dreptul vestit, care a scris despre invatatura la infiintarea scoalelor din Valahia, si a gasit in limba romanului destule bogatii pentru a putea talmaci idei nalte si filozofice. Din nenorocire, deductiile gresite ale unor analoghii au alunecat, prin scanteierea patriotismului, talentul si inima vrednicilor oameni, din care unul este autorul acesta. Ne place in treacat a marturisi ca, daca limba scriitorului a alunecat pe urmele unei idei, omul insa nu si-a crutat nici ostenelile, nici viata, nu pentru limba, dar, ce este mai bine, pentru neam.